Cititor nemantuit al suprarealistilor, dadaistilor si expresionistilor autohtoni si straini, Virgil Mazilescu a evitat programatic in propria poezie platitudinea si previzibilul fastidios, folosind sistematic unele procedee de bruiaj al comunicarii anodine, supuse ratiunii practice, instaurand, in schimb, o dezordine elocventa, epica, prin aglutinarea unor inserturi disparate, frapante, insidioase. Feluritele dislocari si derapaje ale mesajelor se fac in favoarea unei gratuite semantici a hiatus...
