Romane captivante

Dan Dimaru venise mai devreme la redactie. Era ziua in care se definitiva cuprinsul Revistei Literare, adica ultimele corecturi – capitol care ii revenea ca o cinste capului limpede, cum era socotit. O bataie usoara in usa i-a atras atentia; poate era Nineta, ea se anunta asa timid cand venea cu cafeaua cautand sa fie cat mai discreta, pentru a nu deranja; batea si intra. Acuma bataia s-a repetat. Se voia un raspuns, semn ca era un vizitator. „Da, intrati!” Cu o mina de om curi...