Carti in categoria Proza diversa

Un cuplu cum nu se poate mai improbabil care se intalneste in Bucurestiul anilor ’70, un psihiatru malefic, racolat de KGB, aflat in cautarea automatonului uman si care sfarseste in padurile nebuniei, un nazist gay, membru al Societatii Thule, care vaneaza artefacte magice cu valoare nepretuita pentru ritualurile oculte menite sa aduca pe lume cel de-al Treilea Reich, o stranie croitoreasa a Casei de Moda Diana, cazuta prada demonilor, o mama crestin-ortodoxa pasionata de artele martia...

Departe de a fi o incercare de analiza psihobiografica, cartea aceasta este mai curand o tentativa de unificare a doi versanti despartiti aparent de o prapastie: viata si opera, ca doua jumatati ale unui symbolon, ambele la fel de misterioase si de inepuizabile ca interpretare. Nu se explica reciproc, mai curand adancesc misterul pe care-l constituie, pentru mine, Autorul. Eroii acestei carti patrund in clasor purtand solzii plini de culoare ai unei lumi disparute, dar a carei umbra isi arunca r...

Premiul pentru „Proza”, in cadrul Premiilor „Nepotu' lui Thoreau”, editia 2017 Premiul Radio Romania Cultural la categoria „Literatura”, editia 2018 Premiul Festivalului primului roman de la Chambery, Franta, editia 2018 Nominalizat pe lista scurta a Premiului Uniunii Europene pentru Literatura 2019 Roman de maturizare, roman al deformarii, 12 povestiri cu acelasi narator, toate aceste variante sint corecte si, in acelasi timp, departe de a descrie cu exac...

Sub pretextul unor scrisori adresate lui Osip Mandelstam (alintat “Osea”) – dar termenul de pretext risca sa fie exterior si aproape frivol in raport cu semnificatiile de ordin moral si estetic ale acestei corespondente -, BAS comenteaza momente, scene, atitudini din opera si din biografiile unor scriitori precum Faulkner, Babel, Gorki, Tolstoi, Dostoievski (“Dosto”), Bulgakov, Flaubert etc.Punctul de plecare este, de obicei, Osip Mandelstam a carui figura tragica f...

„N-am sa uit niciodata o formulare prin care Sainte-Beuve definea relatia dintre Montaigne si Pascal: Eseurile celui dintii au fost, scrie criticul francez, vulpea din sinul celui din urma. Cu alte cuvinte (conform legendei consemnate de Plutarh), o placere vinovata, un prag al vointei si un instrument al mortii. La aceeasi metafora recurge explicit Bogdan-Alexandru Stanescu in anaBASis. E mai greu de spus cine va fi jucat in cazul sau rolul vulpii. Spectrul posibilitatilor e foarte larg. ...