Andrei Vieru
Andrei Vieru este pianist, eseist si scriitor roman, cunoscut atat pentru activitatea sa concertistica internationala, cat si pentru scrierile sale de idei, apreciate pentru luciditate si exigenta intelectuala. S-a nascut in Bucuresti, intr-o familie bilingva, fiind fiul compozitorului Anatol Vieru si al muzicologului de origine rusa Nina Vieru, mediu care i-a influentat decisiv formarea artistica si culturala.
In 1988 se stabileste la Paris, unde isi construieste o cariera solida de pianist. A sustinut concerte pe scene importante din Europa, Asia si America de Nord, fiind apreciat pentru rigoarea interpretativa si profunzimea analitica. Discografia sa include lucrari de referinta precum Arta fugii, Variatiunile Goldberg si Clavecinul bine temperat de Johann Sebastian Bach, Tablouri dintr-o expozitie de Mussorgski, Sonata in si minor de Liszt, precum si Variatiunile Diabelli de Beethoven.
Pe langa activitatea muzicala, Andrei Vieru si-a construit o prezenta distincta in spatiul literar francez. Debuteaza in limba franceza in prestigioasa revista NRF, cu care colaboreaza mai multi ani. Prima colectie de eseuri, Le gai Ecclesiaste, apare in 2007 la editura Seuil, fiind remarcata pentru stilul aforistic si ironia subtila. Al doilea volum, Eloge de la vanite, publicat in 2013 la Grasset, este primit cu entuziasm de critica, care il compara cu moralisti clasici precum Chamfort sau La Rochefoucauld.
Critica franceza a vazut in Andrei Vieru o voce intelectuala rara, comparandu-l cu Emil Cioran si inscriindu-l in randul marilor spirite romane stabilite la Paris. Publicatii precum Le Figaro, Marianne sau Nouvel Observateur au remarcat finetea cu care analizeaza conditia umana, ironia necrutatoare si eleganta stilistica a discursului sau, vazut ca o continuare moderna a traditiei moraliste europene.
Prin dubla sa vocatie de interpret si autor de eseuri, Andrei Vieru se impune ca una dintre cele mai originale figuri culturale contemporane, un artist care pune in dialog muzica, filosofia si experienta personala, refuzand cliseele si cautand constant sensul profund al actului artistic.
