Cer, campie, zare, drum, toate erau alb-cenusii, zi si noapte. Si zapada care cadea, cadea. Parea ca o fiinta enorma, cat haul, destramata in miriade de albioare albe, de puf, a cuprins intreg vazduhul, coplesind sub pufoasa-i greutate, vietati si lucruri. Oamenii ieseau la rastimpuri din case, se priveau cu ochi mirati si se intrebau: „Tot mai ninge?!”. {i, pe urma, intrau din nou in casele inghetate. Viata clipea greu in toata fiinta satului. Cand se lasa noaptea, un oftat mare, ca...
