Descriere - Rascoala
Rascoala de Liviu Rebreanu este una dintre capodoperele literaturii romane interbelice sau, citandu-l pe Eugen Ionescu "de departe cel mai bun roman romanesc” (Nu, 1934). Printre calitatile care l-au convins pe dramaturgul de prim rang al secolului XX sa-i acorde operei lui Rebreanu o asemenea onoare se numara: "acceleratia in progresie geometrica a actiunii", "marile linii, marile miscari, marile forte" si impresia pe care o lasa cititorului la sfarsit "de furtuna, de vuiet asurzitor, urmat de o liniste mortuara".
George Calinescu vedea in Rascoala un "roman al gloatei”, datorita extraordinarului talent al autorului de a reda personajul colectiv – in cazul de fata, taranii dornici de dreptate.
De altfel, maiestria cu care este zugravit personajul colectiv din Rascoala reprezinta unul dintre principalele merite ale acestui monument al romanului romanesc modern, fiind remarcata de majoritatea criticilor. Astfel, Pompiliu Constantinescu constata ca: "Nicaieri in proza noastra, nu exista o atat de magistrala evocare a psihologiei de masa si un delir colectiv mai adanc si plastic realizat”. Tudor Vianu remarca, in acelasi spirit, ca "Taranii alcatuiesc un singur organism, reactionand sinergetic, ca un polipier gigantic”, in timp ce George Calinescu considera ca tocmai in aceasta capacitate de a reda multimea ca personaj colectiv consta genialitatea lui Rebreanu: "Liviu Rebreanu nu vede individualul, ci numai colectivul... Nicio figura nu se poate memora. Cand insa e vorba de tarani, vazuti in masa, lucrurile se schimba. Scriitorul redevine genial”.
Publicat in 1932, Rascoala este un roman social de factura realista, avand ca sursa de inspiratie rascoala taraneasca din 1907. Constituind una dintre cele mai ample constructii epice din literatura romana, romanul reuneste o multitudine de personaje si destine, urmarite de un narator omniscient, detasat si obiectiv. Rebreanu reconstruieste cu fidelitate realitatea sociala a epocii, conferind autenticitate atat personajelor, cat si limbajului acestora, intr-o viziune profund realista asupra lumii rurale si a conflictelor care o traverseaza.
Alexandru Piru, remarca in cartea sa "Permanente romanesti” in ce consta in primul rand meritul acestei creatii magistrale: "Acesta este romanul lui Liviu Rebreanu, o ilustrare, in cele mai bune pagini ale lui, a tragicei conditii taranesti in perioada dominatiei burghezo-mosieresti si o condamnare de amploare nemaicunoscuta a exploatarii si asupririi. Nicio opera a literaturii noastre dintre cele doua razboaie mondiale nu a pus mai cu putere o problema sociala si nu a tratat-o mai profund, la un nivel artistic similar.”
Rascoala este un roman realist, caracterizat printr-o reprezentare dura a realitatii, care il apropie de naturalism. Scenele de violenta si cruzime din Rascoala, asemenea celor din Adam si Eva sau Ciuleandra, marcheaza o noua etapa a realismului romanesc, aspect remarcat si de Tudor Vianu: "Niciodata realismul romanesc, inaintea lui Rebreanu, nu infiripase o viziune a vietii mai sumbra, infruntand cu mai mult curaj uratul si dezgustatorul, intocmai ca in varietatea mai noua a realismului european, crudul naturalism francez si rus”.
In ceea ce priveste viziunea autorului in legatura cu ceea ce da cu adevarat valoare unei opere literare este interviul acordat la 1 ianuarie 1926 revistei Ideea europeana, antedatat 1924 si intitulat mai tarziu Cred, in care acesta spunea ca durabilitatea unei opere literare este direct proportionala cu "cantitatea de viata veritabila ce o cuprinde”.
Iar pentru ca personajele sale sa fie cat mai vii, tinea cont de aceasta regula: "A crea oameni nu inseamna a copia dupa natura in indivizi existenti. Asemenea realism sau naturalism e mai putin valoros ca o fotografie proasta. Creatia literara nu poate fi decat sinteza. Omul pe care il zugravesc eu o fi avand si trebuie sa aiba asemanari cu mii de oameni, cum au si in viata toti oamenii, dar traieste numai prin ceea ce are unic si deosebit de toti oamenii din toate vremurile…”
Tinand cont de aceste exigente ale autorului, putem spune fara nicio urma de indoiala ca Rascoala este intr-adevar un roman plin de viata autentica, in care personajele par mai vii si mai reale ca nicicand in romanul romanesc.
Romanul are o structura circulara, realizata prin reluarea, la inceput si la sfarsit, a acelorasi repere: discutia despre problema taraneasca din tren, imaginea garii si a trenului si personajul Grigore Iuga. In incipit, Grigore Iuga soseste cu trenul in gara din Bucuresti, iar discutiile despre pamant si despre conditia taranilor, purtate de personajele intalnite in tren, prevestesc izbucnirea rascoalei. In final, un alt tren il poarta pe Grigore Iuga spre un nou destin, in timp ce, pe peron, Rogojinaru isi reafirma vechiul dispret fata de tarani. Astfel, romanul se inchide in acelasi cadru in care a inceput, iar revenirea atat a motivului trenului si al garii, cat si a problemei taranesti confera constructiei o forma sferica si sugereaza ca, in pofida rascoalei si a reprimarii ei, conflictul social ramane nerezolvat.
In ceea ce priveste structura, romanul este impartit in doua parti: "Se misca tara”, care surprinde acumularea tensiunilor si atmosfera de neliniste ce preceda izbucnirea revoltei, si "Focurile”, consacrata desfasurarii rascoalei si represiunii acesteia. Fiecare parte cuprinde cate sase capitole, ale caror titluri – precum "Pamanturile”, "Flamanzii”, "Flacarile” si "Sangele” – au o evidenta valoare sugestiva si concentreaza simbolic esenta episoadelor pe care le denumesc.
Alternarea planurilor narative, tehnica utilizata si de Lev Tolstoi in "Razboi si pace”, ii permite lui Rebreanu sa surprinda simultan mai multe perspective asupra rascoalei: lumea taraneasca, universul proprietarilor de pamant si perspectiva autoritatilor. Trecerea succesiva de la un plan la altul contribuie astfel la construirea unei imagini ample si complexe a societatii aflate in pragul revoltei.
Astfel, personajele sunt selectate din medii sociale diverse si ilustreaza tipologii umane variate. Rebreanu construieste o galerie ampla si nuantata, surprinzand cu precizie si autenticitate structura lumii rurale, de la taranii saraci, apasati de lipsuri si de lipsa pamantului, pana la taranii instariti, boieri si reprezentanti ai autoritatilor. In randul celor saraci se numara Marin Stan, Toader Strambu, Petre Petre si Trifon Guju, oameni impinsi de mizerie si de nedreptate spre revolta: "Sa punem noi mana pe pamant, si pe urma nici Dumnezeu nu ni-l mai ia", spune incruntat Marin Stan.
In contrast, taranii instariti, precum Luca Talaba, Ilie Oasa, primarul Pravila sau Busuioc carciumarul, manifesta mai multa prudenta, preocupati fiind sa-si apere averea si pozitia sociala si sa evite confruntarea directa cu boierii.
In cel de-al treilea plan se situeaza proprietarii de pamant, politicienii si arendasii, reprezentati de Miron si Grigore Iuga, Nadina, Gogu Ionescu, Platamonu, Cosma Buruiana si Rogojinaru, care, chiar daca isi dau seama de nedreptatile la care sunt supusi taranii, se multumesc sa isi apere averile si sa emita consideratii generale pe seama taranilor care numai arareori sunt contrazise de cei din casta lor. Astfel, cand Ilie Rogojinaru, arendasul mosiei Olena-Dolj, afirma la inceputul romanului in discutia din trenul spre Bucuresti ca taranii sunt prosti si lenesi, Simion Modreanu, director in Ministerul de Interne, riposteaza cu emfaza, considerand ca "noi toti, absolut toti, traim de pe urma trudei acestor tarani”.
Intrepatrunderea acestor planuri largeste perspectiva romanului, care depaseste conflictul dintre tarani si proprietari pentru a cuprinde si viata politica, activitatea presei si schimbarile guvernamentale, conturand o ampla fresca a societatii romanesti de la inceputul secolului al XX-lea.
Prin Titu Herdelea, fiul invatatorului Zaharia Herdelea, din "Ion”, Rebreanu reia tema "glasului pamantului”, prezentand dorinta de a avea pamant ca pe o aspiratie ancestrala, adanc inradacinata in constiinta taraneasca. In Rascoala, insa, aceasta aspiratie depaseste destinul individual si devine forta care anima intreaga colectivitate, astfel incat adevaratul protagonist al romanului este gloata, multimea taranilor transformata intr-un veritabil personaj colectiv. Criticul Ion IANOSI vedea de altfel o continuitate intre cele doua romane, afirmand in "Romanul monumental si secolul XX” ca "Rascoala incepe acolo unde se terminase Ion”.
Actiunea romanului este plasata in spatiul rural al judetului Arges, in satele Amara, Gliganu, Lespezi si Ruginoasa, iar centrul in jurul caruia se coaguleaza conflictul il constituie vasta mosie de sapte mii de pogoane a boierului Miron Iuga. Intr-un interval relativ mic de timp, decembrie 1906 – primavara anului 1907, tensiunile dintre tarani si mosieri cresc treptat, atingand punctul culminant odata cu uciderea lui Miron Iuga, pentru ca apoi sa se stinga sub violenta represiunii.
Iata despre ce este vorba in cele doua parti ale romanului:
VOLUMUL I: SE MISCA TARA
Actiunea romanului incepe la Bucuresti, unde tanarul Grigore Iuga, fiul marelui mosier Miron Iuga din Amara, il intalneste pe Titu Herdelea, venit din Transilvania in cautarea unui post de gazetar. Prin intermediul lui Gogu Ionescu, deputat si ruda prin alianta cu Grigore, Titu spera sa-si gaseasca un loc in presa bucuresteana. Iesind la masa cu Grigore Iuga, avocatul Baloleanu si Constantin Dumescu, directorul Bancii Romane, Titu se familiarizeaza cu subiectul care pare la ordinea zilei in aceasta zona a tarii: problema taranilor. Baloleanu puncteaza scurt esenta discutiei, spunand ca: "Taranul vrea pamant. Scurt. El atata stie si asta il doare.”
Pana la rezolvarea gasirii unui post la gazeta, Grigore il invita la mosia tatalui sau de la Amara, unde Titu intra in contact direct cu lumea satului si ii cunoaste pe Miron Iuga, tatal lui Grigore si proprietarul unei intinse mosii, dar si pe Nadina, sotia acestuia si proprietara mosiei Babaroaga. Nadina era fiica lui Tudor Ionescu "un bogatas de origine obscura” care cumparase de la Teofil, fratele lui Miron, mosiile Babaroaga si Lespezi, vecine cu Amara. De altfel, ideea casatoriei lui Grigore cu Nadina ii apartinuse lui Miron Iuga, care considerase aceasta uniune foarte avantajoasa. Indragind-o foarte mult pe Nadina inca din prima clipa, Grigore acceptase casatoria.
La Amara, Titu (care este martor la toate evenimentele si un alter-ego al scriitorului) descopera o lume marcata de saracie, remarcand mai cu seama lipsa pamantului taranilor. El se arata surprins de vastele mosii boieresti, dar isi arata totodata nedumerirea cu privire la pamanturile oamenilor, intreband unde sunt acestea: "- Mi-ai aratat, zice el, atatea mosii boieresti, mosii peste mosii, mari si frumoase. Dar pamanturile oamenilor unde sunt?” Neavand incotro, Grigore Iuga este nevoit sa recunoasca faptul ca: "- Apoi vezi, pamanturile oamenilor, asta e chestia taraneasca! Pamanturile! Nu prea sunt si unde-au fost s-au cam spulberat…"
In conacul de la Amara, Titu discuta cu Miron Iuga despre suferintele romanilor din Transilvania si despre necesitatea unitatii nationale, Miron Iuga aratandu-si dezaprobarea fata de intelectualii care parasesc Transilvania, pentru a veni in tara. Discutia lor este intrerupta de Cosma Buruiana, arendasul mosiei Vaideei, care vine sa se planga de faptul ca taranii i-au furat "o jumatate de vagon de porumb”. In realitate, se va dovedi ca arendasul mintise, dar numai dupa ce mai multi tarani fusesera persecutati de jandarmi si fortati sa recunoasca furtul. Readucand in discutie problema taraneasca, Cosma Buruiana vorbeste despre dorinta acestora tot mai acuta de pamant:
"- S-au schimbat mult taranii, coane Miroane! S-au desteptat de sunt chiar prea destepti. Apoi taranul, daca s-a desteptat, numai pamant vrea si iar pamant, si nu se uita de se poate ori nu se poate, ci o tine una si buna.”
Tot el aminteste de zvonurile care circula referitoare la faptul ca Nadina ar vrea sa vanda mosia Babaroaga unui grec pe nume Platamonu si ca taranii ar fi interesati sa o cumpere ei.
Mergand sa-l viziteze pe invatatorul Ion Dragos din Amara, pe care Miron Iuga nu-l indragea deloc intrucat considera ca "baga zazanie intre tarani”, Titu Herdelea isi face o idee si mai clara asupra situatiei in care se afla taranii, invatatorul ducand un trai modest asemenea lor si cunoscandu-le indeaproape necazurile:
"Invoiala, chiar cinstita, impune taranului sa dea jumatate din rodul muncii lui proprietarului. Muncind cat munceste azi, dar pe pamantul lui, omul ar avea un trai de doua ori mai bun. In realitate, insa, trei sferturi din truda saracilor merge sa intretie huzureala celor ce stapanesc pamanturile. Mai fericiti au fost sclavii de odinioara, care erau hraniti, imbracati si ingrijiti in schimbul robiei, pe cand taranii nostri, robotind mai rau ca robii, nu ajung sa-si castige nici macar mancarea omeneasca si trebuie sa cerseasca si sa ramaie vesnic datori la ciocoi, ca sa nu moara de foame…”
Tensiunea creste, zvonurile se raspandesc din sat in sat, faptele sunt amplificate de imaginatia colectiva, iar discutiile tot mai aprinse ii aduna pe tarani in jurul carciumii lui Cristea Busuioc, un om pragmatic, interesat si precaut. Acolo se intalnesc oameni din Lespezi, Vaideei, Barlogu, Gliganu, Babaroaga si Ruginoasa, pentru a petrece, a discuta si a-si impartasi necazurile.
Aici facem cunostinta cu o parte dintre tarani: Pantelimon Vaduva, care se teme sa plece in armata, departe de Domnica, fata pe care o iubeste; Nicolae Dragos, "fruntea flacailor”, un tanar voinic, destept si harnic, frate cu Ion Dragos, invatatorul satului; Luca Talaba, fost primar, care incearca sa-i convinga pe tarani sa cumpere mosia Babaroaga; Marin Stan, Vasile Zidaru, Serafim Mogos, Ignat Cercel si Trifon Guju – tarani saraci carora nu le este frica sa se razvrateasca intrucat nu au nimic de pierdut. Sosirea din armata a lui Petre Petre in timp ce toata comunitatea este adunata la hora de la carciuma le capteaza atentia tuturor, intrucat el este bun, linistit si saritor la nevoie, motiv pentru care este iubit de comunitate. Intoarcerea lui transforma carciuma intr-un loc al aflarii noutatilor, taranii intrebandu-l despre armata, Bucuresti si mai ales despre zvonurile privind impartirea pamanturilor, ei auzind ca voda vrea sa imparta mosiile la oameni si ca boierii nu-l lasa. Petre Petre revine in sat cu gandul la Marioara, care slujea la curtea lui Iuga si care il asteptase doi ani, insa in lipsa mijloacelor nici nu se punea problema de insuratoare.
Astfel, durerile individuale se transforma treptat intr-o nemultumire comuna, iar atmosfera de neliniste si iritare se coaguleaza intr-o stare de spirit colectiva care face ca izbucnirea rascoalei sa para tot mai inevitabila.
Incurajati de sfatul lui Luca Talaba, taranii merg la conacul lui Miron Iuga sa-i ceara sa le vanda lor mosia Babaroaga, dar Miron Iuga ii trimite la Nadina, care era proprietara de drept.
Intre timp, Nadina se intoarce din strainatate insotita de fratele ei, Gogu Ionescu si sotia acestuia, Eugenia, dar si de tanarul Raul Brumaru, o prezenta care ii starneste gelozia lui Grigore Iuga. Aceasta se intalneste cu arendasul cu origini grecesti Platamonu la mosia Babaroaga pentru a negocia vanzarea acesteia. In timp ce discuta, un grup de tarani in frunte cu Luca Talaba sosesc la conac pentru a-i propune sa le vanda lor mosia. Nadina le spune ca nu mai are de gand sa vanda deocamdata, punand capat acestei discutii pentru moment. Ulterior, in timp ce se afla la Bucuresti, Nadina va face o intelegere cu Platamonu, de care afla Chirila Paun - logofat arendasului grec, care ii va instiinta si pe ceilalti tarani, care se vor arata indignati.
De Craciun, Grigore si Nadina petrec la Amara alaturi de batranul Iuga, Titu Herdelea, Raul Brumaru si alti cativa invitati. Noaptea, Grigore ii surprinde pe Nadina si pe Raul Brumaru impreuna, luand decizia sa divorteze de Nadina, satul de infidelitatile ei.
Liviu Rebreanu da dovada de un talent de neegalat in construirea tensiunii progresive.
La decizia Nadinei de a vinde mosia grecului, se adauga si alte nemultumiri ale taranilor legate de invoielile agricole, de arendasi si de autoritatile care ii trateaza cu brutalitate, precum si o serie de intamplari aparent marunte, care, prin nedreptatea si umilinta pe care le provoaca, adancesc resentimentele taranilor fata de boieri si grabesc izbucnirea rascoalei.
Soferul Nadinei omoara cu masina cocosul babei Ioana; feciorul arendasului Platamonu o necinsteste pe Gherghina, fata lui Chirila Paun, pe care voia sa o ia de nevasta Nicolae, fratele lui Ion Dragos; perceptorul ii confisca unui taran porcul pentru neplata impozitului, iar Melentie Heruvimu isi pierde sotia, rapusa de foame.
In acest climat de saracie, umilinta si violenta, ideea pamantului devine tot mai prezenta in constiinta taranilor, iar zvonurile despre o viitoare impartire a mosiilor vestita de niste calareti pe cai albi intretin starea de neliniste. Tensiunea creste si mai mult cand taranii ii transmit lui Miron Iuga ca refuza sa mai iasa la munca pana ce nu li se va imparti mosia Babaroaga, iar vestea arestarii invatatorului Ion Dragos agita si mai mult spiritele.
In plus, la redactia ziarului Drapelul, unde a fost angajat intre timp Titu Herdelea, sosesc vesti ingrijoratoare. Pe de o parte la redactie primesc telegrame referitoare la niste tulburari taranesti izbucnite undeva in Moldova, si, mai tarziu, se anunta ca va fi convocat Consiliul de Ministri pentru a se hotari chemarea rezervistilor. Semnele ca ceva se va intampla sunt peste tot in jur, prevestind ca ordinea actuala nu va mai dura mult…
Sosit la redactia ziarului Drapelul pentru a se interesa in legatura cu situatia din tara, Grigore Iuga il intreaba de Titu Herdelea care este adevarul in legatura cu ceea ce se intampla in Moldova, constient fiind ca ziarele nu spun tot adevarul. Intelegandu-i ingrijorarea, Titu ii spune cu un ton profetic:
"- Se misca tara, domnul meu! Toata tara!”
VOLUMUL II: FOCURILE
Ajuns la Amara, dupa o perioada petrecuta la Bucuresti, Grigore Iuga, insotit de Titu Herdelea, constata ca, desi aparent este liniste, nemultumirea taranilor creste. Zvonurile despre impartirea mosiilor, invoielile neincheiate si arestarea invatatorului Dragos au starnit si mai multa nemultumire printre tarani. La carciuma din sat, taranii adunati vorbesc cu retinere despre greutatile lor, iar Grigore intelege ca situatia este mult mai grava decat pare. El incearca sa-l convinga pe tatal sau, Miron Iuga, sa negocieze cu taranii si sa-l elibereze pe invatator, considerand ca acesta ar putea calma spiritele. Miron refuza insa, convins fiind ca autoritatea si supunerea sunt singurele metode eficiente si ca fiul sau exagereaza pericolul. Neputandu-l convinge, Grigore pleaca la Bucuresti, in timp ce taranii raman adunati in jurul carciumii, intr-o asteptare nelinistitoare, semn ca rascoala se apropie.
Vestile despre incendierea conacelor din alte zone si alungarea boierilor se raspandesc, provocand teama atat printre tarani, cat si printre boieri si arendasi, unii dintre acestia incepand sa-si trimita familiile la oras. La Amara, oamenii sunt tot mai indarjiti, iar primarul observa ca linistea este inselatoare: "Cainele cand musca nu mai latra!” Astfel, satul se afla intr-o stare de asteptare apasatoare, in pragul izbucnirii rascoalei.
Titu Herdelea afla de la Ilarie Rosu, secretarul ziarului Drapelul, ca rascoala taraneasca s-a extins rapid din Moldova spre sudul tarii, devenind tot mai violenta, iar Argesul, unde se afla Grigore Iuga si Nadina, este si el in pericol. La redactie sosesc continuu vesti despre crime, confruntari cu armata si izolarea unor judete, in timp ce guvernul, incapabil sa controleze situatia, isi anunta demisia. Titu este cuprins de neliniste, insa vestea ca la Arges este inca liniste il face sa se calmeze.
La Amara, taranii se aduna la primarie si il asteapta pe prefectul Boerescu, despre care unii cred ca ar putea aduce o solutie la problema pamantului. El soseste impreuna cu boierul Miron Iuga si tine un discurs despre ordine, munca si patriotism, dar taranii il intrerup, exprimandu-si nemultumirea si cerand cu hotarare pamant. Miron Iuga respinge ideea impartirii mosiei sale, sustinand ca dreptatea trebuie obtinuta prin intelegere, nu prin amenintari. Taranii isi spun ofurile legate de saracia si nedreptatile pe care le-au indurat ani in sir, prefectul incearcand sa-i calmeze prin promisiuni pe care nu intentioneaza sa le respecte. Tensiunea creste cand sunt amintite nedreptatile suferite de sateni, iar Petre Petre izbucneste impotriva boierilor si a Nadinei, fiind umilit de plutonierul Boiangiu si indepartat din multime. Prefectul considera in mod naiv ca a reusit sa-i linisteasca, desi atmosfera ramane in continuare tensionata.
In timpul noptii, primarul Ion Pravila este anuntat ca mosia Ruginoasa arde, iar focul se vede de la mare distanta. Logofatul Leonte Bumbu si plutonierul Boiangiu vor sa mearga la fata locului, observand insa ingrijorati un grup de oameni care veneau dinspre Ruginoasa fluierand si razand, aparent fara teama. Boiangiu isi da seama ca rascoala a inceput cu adevarat, spunand: "Mi se pare [...] c-a sosit revolutia!”.
In ciuda avertismentelor primite de la Gogu Ionescu care e la curent cu miscarile din tara, Nadina pleaca la Amara pentru a se ocupa de vanzarea Babaroagei. Cand afla de miscarile care au loc in sat, Nadina hotaraste sa se intoarca la Bucuresti, dar o defectiune la masina o obliga sa ramana peste noapte. Ajunsa in mainile rasculatilor, aceasta este necinstita mai intai de Petre Petre, si apoi de Toader Strambu, care o sugruma.
Platamonu, Aristide si avocatul Stavrat se pregatesc sa fuga de teama rascoalei, dar inainte de a pleca sunt surprinsi de o ceata de tarani. Acestia ii ataca, iar Chirila Paun il emasculeaza pe Aristide, razbunandu-se pentru suferintele provocate familiei sale. Platamonu isi duce fiul grav ranit la medic, in timp ce taranii jefuiesc si apoi incendiaza conacul, impartind bunurile. Nicolae Dragos incearca sa-i convinga ca rascoala trebuie sa continue si impotriva celorlalti boieri.
Mania taranilor se manifesta in valuri de violenta. Jefuiesc proprietatile, violeaza femei, dezarmeaza jandarmii si ii alunga, incendiaza conacele, ataca hambarele si gospodariile, isi insusesc alimente si animale, taie firele de telegraf, convinsi fiind in tot acest timp ca regele este de partea lor.
Punctul culminant al revoltei il constituie atacarea conacului lui Miron Iuga. Conflictul dintre ura veche, acumulata in sufletele taranilor, si incapatanarea dispretuitoare a boierului, care ii priveste ca pe o "turma inconstienta", contribuie la realizarea unei scene magistrale.
Taranii ajung la curtea lui Miron Iuga intr-o ordine neasteptata, avand grija sa nu calce iarba de pe marginea aleii: "Fereste, mai crestine, zice unul, nu strica iarba, ca-i pacat de munca!"
Intampinandu-i cu ironie si mirare, boierul observa ca au venit "cu catel, cu purcel", iar oamenii, luati prin surprindere, raspund timid doar printr-un "De, cucoane!" Curand insa, prind glas si isi exprima deschis nemultumirile: de aceasta data nu au venit sa fie mustrati, ci ca sa-l infrunte pe boier, convinsi ca trebuie sa urmeze "porunca lui voda", despre care circula zvonul ca ar fi de partea rasculatilor. Ei insista ca nu s-au ridicat "de florile marului", ci pentru ca au ajuns la capatul rabdarii.
Tensiunea creste cand Miron Iuga il ameninta pe Trifon Guju. Acesta refuza sa taca si continua sa-l infrunte, incapatanarea lui starnind furia boierului. Iuga isi aduce pusca de vanatoare si trage asupra lui. Gestul dezlantuie furia multimii. Toader Strambu il infrunta direct: "Ce, boierule, vrei sa ne omori?", iar in aceeasi clipa o maciuca il loveste pe Iuga in cap. Desi lovitura ar fi putut fi suficienta, taranii se napustesc cu totii asupra lui, uniti de aceeasi dorinta de razbunare. In aceasta clipa de violenta colectiva, multimea pare scapata de sub control: "Multimea framantata ca o balta rascolita de o furtuna naprasnica, se indoia cand incoace, cand incolo, cautand parca sa-si descarce mai repede furia ce o sugruma…"
Rasculatii se napustesc asupra lui si il ucid, dupa care trec peste trupul lui, calcandu-l in picioare "apasandu-l si framantandu-l cu pamantul in care isi infipsese din viata toate radacinile”. Apoi incendiaza conacul.
Incercand sa afle vesti de la Amara, Grigore Iuga si Titu Herdelea, aflati la Bucuresti, apeleaza la ministrul de interne Modreanu pentru a afla care este situatia la Amara, insa acesta le spune ca legatura telefonica cu acea parte a judetului ori s-a deranjat, ori a fost distrusa. In aceste conditii, acestia decid sa plece la Amara, insotiti de noul prefect Baloleanu. La Pitesti Grigore afla despre evenimentele care se petrecusera intre timp la Amara.
Noul guvern, ingrijorat si de faptul ca rascoala risca sa se extinda si sa ameninte stabilitatea tarii, hotaraste sa intervina cu forta pentru a o inabusi. Pe de alta parte, taranii, organizati de Petre Petre se aduna la marginea Amarei si se inarmeaza cu furci, topoare si alte unelte, pregatindu-se pentru confruntare.
Armata inainteaza prin mai multe sate. In Vladuta, taranii, speriati, cer iertare dupa ce au incendiat conacul, iar Baloleanu adopta o atitudine aparent impaciuitoare, in timp ce maiorul Tanasescu impune masuri extrem de dure. In Barlogu, oamenii fusesera initial pasnici, dar incendiaza conacul dupa plecarea armatei, ceea ce determina autoritatile sa ordone o represiune severa.
In Lespezi, Baloleanu descopera cadavrul Nadinei, aflat in biserica. Preotul povesteste ca a incercat sa-i protejeze trupul si ca l-a ascuns si pe soferul german ranit. Prefectul este socat de cruzimea faptelor, pastrandu-si calmul si continuandu-si misiunea.
Situatia se agraveaza cand patrula trimisa spre Amara raporteaza ca taranii sunt inarmati si au blocat inaintarea armatei, amenintand soldatii cu moartea. Baloleanu se teme ca a intrat intr-o capcana, insa maiorul Tanasescu hotaraste sa continue inaintarea si se declara sigur de disciplina trupelor.
Momentele premergatoare confruntarii dintre soldati si tarani sunt zugravite in termeni extrem de sobri, si totodata foarte plastici:
"In vreme ce taranii se vanzoleau, coloana de soldati se tara pe sosea ca o uriasa rama neagra. Raze de soare jucause, cazand pe luciul baionetelor infipte pe arme, se rasfrangeau cu sclipiri speriate in vazduh. In curand se deosebira randurile, apoi tunurile trase de cate sase cai incheind trupul apocaliptic ca o coada turtita cu solzi metalici.
Cu cat oastea tacuta se apropia, cu atat galagia taraneasca se involbura ca un cor salbatic, ametitor. Gramadirea de oameni se rasfira in parti de-a curmezisul soselei, subtiindu-se, parca toti ar fi vrut sa vaza mai bine pe vrajmasi si sa-i infrunte.
O comanda aspra rasuna in varful coloanei militare. Doua companii se desfasurara in linie, una in dreapta si alta in stanga soselei, oprindu-se apoi la o distanta numai de vreo suta de pasi de gloatele taranesti. Intre ele, pe sosea, aparea trasura prefectului Baloleanu, escortata de maiorul calare."
La marginea satului Amara are loc confruntarea dintre taranii rasculati si trupele conduse de maiorul Tanasescu, care vine pregatit cu o baterie de sase tunuri pentru a inabusi rascoala si a reda boierilor controlul asupra mosiilor ocupate de tarani.
Acestia, condusi de Petre Petre, refuza sa renunte la ceea ce au cucerit si ii intampina cu strigate de revolta: "Nu ne trebuie boieri!… Ati venit sa ne omorati?… Noi nu ne speriem de soldati!… Destul ne-au batjocorit ciocoii!… Huo! huo!… Sa nu trageti, fratilor!…"
In fata multimii furioase, Tanasescu se teme pentru propria viata si ordona deschiderea focului, iar prefectul Baloleanu incearca zadarnic sa pastreze aparenta de "sange rece". Lupta se incheie cu uciderea si risipirea rasculatilor, iar strigatul lui Petre – "Nu fugiti, fratilor!…" – este acoperit in cele din urma de focurile soldatilor.
Dezechilibrul de forte este evident: taranii sunt inarmati doar cu furci, coase, topoare si cateva pusti, in timp ce armata dispune de sute de soldati bine organizati, arme si tunuri. Confruntarea se incheie rapid cu reprimarea violenta a rascoalei. Soldatii trag mai intai in multime, apoi ii urmaresc pe taranii care fug si continua sa-i impuste. Petre Petre, constient ca rascoala este infranta, ramane alaturi de Ilie Carlan, ranit. Cei doi incearca sa se predea, ridicand camasa insangerata drept steag alb, dar soldatii continua sa traga: Ilie este ucis, iar Petre, dupa ce trage o ultima data, este si el impuscat mortal.
In final, maiorul Tanasescu il instiinteaza pe prefectul Baloleanu ca a fost restabilita linistea la Amara, amandoi fiind constienti insa ca pretul linistii fusese masacrarea taranilor.
Grigore Iuga soseste la Amara gasind satul devastat si numeroasele cadavre ale taranilor, apoi isi privegheaza tatal si se ocupa de pregatirea inmormantarilor.
Maiorul Tanasescu demareaza o ancheta care se transforma intr-o represiune brutala: taranii sunt batuti, torturati si obligati sa-si denunte tovarasii, iar unii sunt impuscati. Trifon Guju si Toader Strambu sunt executati, iar 44 de tarani morti sunt identificati.
Vaduva Niculina, fiica preotului Nicodim, este pedepsita cu o cruzime extrema de maiorul Tanasescu pentru ca indraznise sa ridice de pe drum trupul tatalui sau, ucis de un glont ratacit, desi maiorul ordonase ca mortii sa ramana acolo unde cazusera. El o loveste cu cravasa peste ochi si porunceste sa primeasca cincizeci de lovituri de bici, pedeapsa executata sub privirile propriului copil. Titu Herdelea asista ingrozit la scena si isi exprima revolta, fara insa a putea opri barbaria. Ulterior asista cu strangere de inima la ingroparea taranilor morti in timpul rascoalei intr-o groapa comuna.
Dupa inabusirea rascoalei, Grigore Iuga incepe reorganizarea mosiei Amara. Se ocupa de problemele ramase dupa rascoala, incearca sa-i ajute pe taranii intemnitati si il elibereaza pe invatatorul Dragos. La Amara, viata revine treptat la normal, dar taranii continua sa sufere din cauza saraciei, datoriilor si lipsei de pamant.
Grigore Iuga se casatoreste cu Olga Predeleanu si pleaca impreuna cu ea la Craiova, sperand sa inceapa o viata noua. Imaginea celor doi plecand spre Craiova cu trenul trimite cu gandul la ideea calatoriei de la inceputul romanului, acesta incheindu-se in aceeasi nota in care a inceput, intr-un cerc perfect.
Ajuns la finalul unui roman de o asemenea amploare si veridicitate, te vei afla totalmente in asentimentul criticului Dumitru Micu care afirma in "Scurta istorie a literaturii romane” ca:
"Rascoala este o carte pe care, strabatand-o, cititorul e zguduit de vigoarea exploziva ce musteste in fiecare episod, torturat de plasticitatea scenelor, cucerit de ansamblu.”
Alexandru Piru, pe de alta parte, remarca faptul ca: "sub raport strict artistic, Rascoala marca un pas inainte in evolutia romanului romanesc, imbogatit simtitor intre timp cu Baltagul si Zodia Cancerului de Mihail Sadoveanu, cu primele trei volume din ciclul Hallipilor de Hortensia Papadat-Bengescu, cu Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi de Camil Petrescu si Intunecare de Cezar Petrescu (acestea doua din urma pot fi socotite ca o replica la Padurea spanzuratilor). I s-a recunoscut lui Rebreanu capacitatea unica in literatura romana de a zugravi sufletul colectiv intr-o naratiune de mari proportii, semanand cu epopeea, de a cuprinde sub unghiul observatiei sale, longitudinal si transversal, lumea unei epoci, ca Zola, Tolstoi, Reymont,Verga.”