Mustele. Cu usile inchise. Morti fara ingropaciune. Diavolul si bunul Dumnezeu. Sechestratii din Altona - Sartre, Jean-Paul

Cu usile inchise este o piesa aleasa la intamplare din volumul de teatru al lui Jean-Paul Sartre, cu un subiect usor macabru, dar cu o replica faimoasa: "Nu-i nevoie de flacari si smoala. Infernul sunt ceilalti". Eu personal nu l-am agreat pe Sartre, mi s-a parut prea cinic, prea de stanga, prea trecand istoria in paranteza la modul francez idealist al deceniilor postbelice. Si aceasta piesa de teatru ne ofera o parabola. Trei morti, Joseph Garcin, Estelle Rigault si Ines Serrano se intalnesc intr-o camera dintr-o pensiune oarecare, ale carei usi sunt inchise. Cei trei cauta pricina mortii lor, iar Garcin isi descopera o lasitate interioara care si l-a dus la deces. Aceasta lasitate devine de nesuportat si in ochii celor doua femei, Garcin vrea sa scape de ele, apoi incearca s-o convinga pe Ines, acuzatoarea sa, ca totusi nu a fost las in toate actiunile sale, ca au existat si momente de curaj, de daruire. Nu exista insa o solutie de a scapa din acea camera si de aceea Garcin va exclama: "Infernul sunt ceilalti."

Cauzele mortii fiecaruia dintre personaje sunt dezvaluite dupa numeroase discutii preliminarii, in fond sunt taine care nu pot fi povestite cu usurinta: Estelle a murit de pneumonie, Garcin ucis de gloantele unui pluton de executie pentru dezertare, iar Ines gazata impreuna cu fosta ei prietena, Florence. Intalnirea celor trei le produce initial o deziluzie, anume de a nu fi gasit in infern rude, prieteni, ci persoane necunoscute.

In fond sunt prezentate trei destine ratate in chipuri diferite. Estelle este o femeie pentru care s-a sinucis amantul, care si-a inecat pruncul intr-un lac, dar care se autoiluzioneaza ca este un copil, ca are nevoie de protectie, ca mai este la varsta inocentei. Estelle e femeia-piton, care cauta protectia barbatului, fie el si las. Este o pruncucigasa si se ofera lui Garcin probabil pentru a-si disculpa fapta, pentru a-i gasi o greutate pozitiva. Este o femeie care cauta sa stearga cu buretele atrocitatile de langa ea, este stilul papusii ucigase care isi continua trilul ori filtrul pseudopur si dupa fapta. Iata autoiluzia ei: "Imi plac barbatii, Garcin, barbatii adevarati, cu pielea aspra, cu mainile tari. Tu n-ai o barbie de las. Nu ai gura unui las, nu ai vocea unui las, parul tau nu este ca al unui las, iar eu te iubesc pentru gura ta, pen¬tru vocea ta, pentru parul tau." Trebuie sa recunoastem ca niciun infractor nu poarta urmele faptei pe chip. Pare o fiinta umana normala, un burta-verde cumsecade...