Jean-Paul Sartre

Jean-Paul Sartre , pe numele complet Jean-Paul Charles Aymard Sartre; n. 21 iunie 1905, Paris, d. 15 aprilie 1980, Paris) a fost un filozof francez, reprezentant al existentialismului, scriitor (Premiul Nobel 1964), jurnalist si militant social. A influentat profund generatia care i-a urmat, in special tineretul din perioada de dupa cel de-al doilea razboi mondial, nu doar prin filozofia si opera sa literara, ci mai ales ca intelectual „angajat”. Diversele sale angajamente sociale sunt inseparabile de gandirea sa filozofica.

Viata
Jean-Paul Sartre se naste la Paris pe 21 iunie 1905. Este crescut de mama (tatal sau moare in 1906, pe cand el avea doar un an) si de bunicul matern, intr-o familie de burghezi instariti care ii ofera o educatie conservatoare (v. Les Mots). In 1916 mama sa se recasatoreste si familia trebuie sa se mute. Intra la liceul La Rochelle. Intre 1924 si 1929 studiaza la École Normale Supérieure din Paris, cu accentul pe psihologie, sociologie si filozofie, fiind influentat de opera lui Henri Bergson, Essai sur les données immédiates de la conscience; se va adauga mai apoi interesul fundamental pentru intentionalitatea husserliana si ontologia lui Heidegger.

Tineretea si maturitatea
O cunoaste pe cea care-i va fi alaturi intreaga viata, Simone de Beauvoir; relatiile lor (despartite dialectic in „necesare si contingente”) fiind caracterizate de o libertate reciproca a implicarii, pe care amandoi o asuma plenar. Pana la izbucnirea celui de al doilea razboi mondial, Sartre preda filozofia la diferite licee din Le Havre, Laon si Paris, cu o intrerupere in 1933-1934, cand are o bursa de studii la Berlin, unde audiaza prelegerile lui Edmund Husserl si o seama de cursuri ale lui Martin Heidegger, a carui principala opera, Sein und Zeit, ii va inspira interpretari multiple asupra problematicii fiintei; ambii filozofi erau, pe atunci, putin cunoscuti in Franta. Prima sa opera literara, La Nausée (Greata) cuprinzand deja in germene ideile sale filosofice de mai tarziu, in special cea a contingentei radicale a existentei, apare in 1938. In 1940, concentrat, ia parte la asa-numitul „razboi ciudat”; dupa deschiderea ostilitatilor este luat prizonier de germani, dar eliberat din stalag un an mai tarziu. La Paris participa la cateva grupuri intelectuale de rezistenta impotriva ocupatiei germane (grupul „Socialisme et liberté” care scotea revista cu acelasi nume), activitate care a ramas necunoscuta Gestapo-ului si autoritatilor de ocupatie, astfel ca reuseste sa monteze in acei ani piesa de teatru Les Mouches (Mustele, 1943), cu o tematica antiautoritara. Cativa — Vladimir Jankélévitch, printre ei — aveau sa-i reproseze mai tarziu, cu toate acestea, o „lipsa de angajare politica” in acei ani ai ocupatiei. In 1943, publica cea mai importanta opera a sa, care a pus bazele existentialismului in Franta, L'Être et le Néant (Fiinta si neantul).

Afirmarea
In 1945, Sartre initiaza aparitia revistei literare si politice Les Temps Modernes, redactand manifestul-program impreuna cu prietenul sau Maurice Merleau-Ponty. In 1946 tine la Sorbona o celebra conferinta intitulata „Existentialismul este un umanism”, in care expune filozofia si morala existentialista, punand capat unor speculatii naive asupra acestei doctrine filozofice. In acei ani Sartre inclina tot mai mult catre o ideologie de stanga sau de inspiratie marxista si manifesta - cu deosebire in 1951-54 - o simpatie fata de comunism ca societate alternativa, si fata de Uniunea Sovietica, simpatie care-l indeparteaza mai apoi de o seama de prieteni, precum André Gide, Albert Camus, André Malraux. Dupa reprimarea violenta de catre armata sovietica a revoltei anti-comuniste din Ungaria (1956), reactia imediata a lui Sartre a fost de condamnare a represiunii; se indeparteaza de partidul comunist francez; continua sa faca vizite private in Uniunea Sovietica, China comunista si Cuba lui Fidel Castro. Abia dupa inabusirea „Socialismului cu fata umana” din Cehoslovacia de catre fortele Tratatului de la Varsovia in 1968, Sartre se distanteaza total, printr-o condamnare ferma si definitiva, de asa-numitul „socialism real”, ramanand doar un militant de stanga, un intelectual impotrivindu-se discursului autoritatii. In timpul razboiului din Algeria este hotarat de partea F.L.N.-ului; ca represalii, armata clandestina O.A.S. pune la cale un atentat cu bomba, aruncandu-i in aer locuinta pe 7 ianuarie 1952. Din pricina luarilor sale de pozitie, asa cum arata documentele epocii, Sartre este sub supravegherea serviciilor secrete franceze vreme de ani de zile, avand pe urmele sale zeci de agenti, i se violeaza corespondenta si ii sunt ascultate convorbirile telefonice. In 1964 refuza Premiul Nobel pentru literatura, caci „nici un om nu merita sa fie consacrat din timpul vietii”, gest care provoaca scandal. Accepta in schimb presedintia Tribunalului International, curte simbolica initiata de filozoful si militantul englez Bertrand Russel pentru condamnarea razboilului din Vietnam. Sustine miscarea studenteasca de protest din vara anului 1968, recunoscandu-i importanta politica si morala. Sanatatea i se degradeaza rapid in acei ani. Uzat de o supraactivitate literara si politica, de consumul de tutun, alcool sau amfetamine (dupa propria-i marturisire, ajunsese la un tub de 20 de pastile pe zi, pentru a putea sa scrie in ritmul propus), intr-o zi isi pierde cunostinta. Este nevoit apoi sa-si diminueze orele si ritmul de munca. Vederea ii slabeste tot mai mult, iar in plimbarile sale nu mai poate face mai mult de un kilometru pe zi.

Anii din urma
In toamna lui 1973 devine fondatorul si conducatorul cotidianului de stanga Libération, dar sanatatea subreda ii limiteaza activitatea; in special scaderea progresiva a acuitatii vizuale pana aproape de orbire il impiedica sa mai scrie si il constrange sa-si angajeze un secretar particular. Jean-Paul Sartre moare in 15 aprilie 1980 la spitalul Broussais din Paris, in varsta de 75 de ani, in urma unei embolii pulmonare. Stirea mortii sale provoaca o vie emotie in intreaga lume. Zeci de mii de oameni, veniti de pe toate meridianele, vor insoti cortegiul funerar pana la cimitirul Montparnasse din Paris pentru a-i aduce ultimul omagiu. A ramas faimoasa remarca unui tanar catre tatal sau la sfarsitul acelei zile: „Am fost la manifestatia impotriva mortii lui Sartre”. Considerat "filozoful libertatii", zeci de volume, monografii si studii apar in fiecare an in intreaga lume despre ideile, opera si viata sa.


Opera
Filozofie

    * L'Imagination (Imaginatia) 1936
    * La Transcendence de l'Ego. Esquisse d'une description phénoménologique (Transcendenta egoului. Schita pentru o descriere fenomenologica), 1936
    * Esquisse d'une théorie des émotions (Schita pentru o teorie a emotiilor), 1939
    * L'Imaginaire. Psychologie phénomologique de l'imagination (Imaginarul. Psihologie fenomenologica a imaginatiei) 1940
    * L'Etre et le Neant. Essai d'ontologie phenomenologique (Fiinta si neantul) 1943
    * L'existentialisme est un humanisme (Existentialismul este un umanism), conferinta publica, 1946)
    * Critique de la raison dialectique. Precedé de Question de methode (Critica ratiunii dialectice, 1960)
    * Cahiers pour une morale (Caiete pentru o morala), postum, publicat in 1983
    * Situations philosophiques (Situatii filosofice), 1990
    * Verité et existence (Adevar si existenta), 1990.

Romane si nuvele

    * La Nausée (Greata), 1938
    * Le Mur (Zidul) (Le Mur; La Chambre; Érostrate; Intimité; L'Enfance d'un chef), 1939
    * L'Enfance d'un chef (Copilaria unui sef), 2003
    * Les Chemins de la liberté (Drumurile libertatii): vol.I, L'Age de raison (Varsta ratiunii), 1945; vol.II, Le Sursis (Amanarea), 1945; vol.III, La Mort dans l'ame (Cu moartea in suflet), 1949
    * Écrits de jeunesse (Scrieri de tinerete), 1990

Teatru

    * Les Mouches (Mustele), 1943
    * Huis clos (Usi inchise), 1945
    * Morts sans sépulture (Morti fara mormant) 1947
    * La Putain respectueuse (Tarfa cu respect)1947
    * Les Mains sales (Mainile murdare) 1948
    * Le Diable et le Bon Dieu (Diavolul si bunul dumnezeu) 1951
    * Nekrassov, 1956
    * Les Séquestrés d'Altona (Prizonierii din Altona), 1960
    * Les Troyennes (adaptare dupa Euripide), 1966

Critica

    * Baudelaire, 1947
    * Saint-Genet, comédien et martyr (Sfantul Genet, comediant si martir) 1952
    * Qu'est-ce que la littérature? (Ce este literatura?), 1964
    * L'Idiot de la famille (Idiotul familiei), monografie Flaubert, vol. I, 1971; vol. II, 1972
    * Un théatre de situation (Un teatru de situatie, 1973
    * Critiques littéraires (Cronici literare) 1975
    * Mallarmé, 1984

Eseu

    * Situations (Situatii), 1947-1976
          o vol. I, Essais critiques, 1948
          o vol. II, Littérature et engagement, 1948
          o vol. III. Lendemains de guerre, 1949
          o vol. IV, Portraits, 1964
          o vol. V, Colonialisme et néo-colonialisme, 1964
          o vol. VI, Problèmes du marxisme, 1, 1964
          o vol. VII, Problèmes du marxisme, 2, 1965
          o vol. VIII, Autour de '68, 1972
          o vol. IX, Mélanges, 1972
          o vol. X, Politique et autobiographie, 1976
    * Plaidoyer pour les intellectuels, 1972

Eseu politic

    * L'Affaire Henri Martin. Textes commentés par Jean-Paul Sartre (Afacerea Henri Martin. Texte comentate de Jean-Paul Sartre), 1953
    * Entretiens sur la politique, Gérard Rosenthal, David Rousset et Jean-Paul Sartre (Convorbiri despre politica), 1949
    * Réflexions sur la question juive (Reflectii despre chestiunea evreiasca), 1954 (prima editie, 1946)
    * On a raison de se révolter. Discussions entre Philippe Gavi, Jean-Paul Sartre et Pierre Victor (Avem dreptate sa ne revoltam), 1974

Autobiografie, memorii, corespondenta

    * Les Mots (Cuvintele), 1964
    * Carnets de la drôle de guerre (Carnete dintr-un razboi ciudat), 1983
    * La Reine Albemarle ou le dernier touriste (Regina Albemarle sau ultimul turist), 1991
    * Lettres au Castor et à quelques autres (Scrisori catre Castor si catre alte cateva), 1983

Scenarii

    * Freud, passions secrètes (Freud, pasiuni secrete),1960, film documentar in regia lui John Huston;
    * L'Engrenage (Mecanismul), 1996
    * Le Scénario Freud (Scenariul Freud), 1984
    * Les Jeux sont faits (Jocurile sunt facute), 1996 (prima editie, 1947)

Prefete, cuvant inainte, alte contributii

    * Nathalie Sarraute, Portrait d'un inconnu, 1956
    * Frantz Fanon, Les Damnés de la terre, 1961
    * Stéphane Mallarmé, Poésies, 1966
    * Albert Memmi, Portrait du colonisé précédé du Portrait du colonisateur, 1985
    * Georges Michel, La Promenade du dimanche, 1967
    * Antonin Liehm, Trois générations, 1970
    * André Puig, L'Inachevé, 1970
    * Gisèle Halimi, Le Procès de Burgos, 1971

Contributii la volume colective

    * Le Chant interrompu. Histoire des Rosenberg, volum colectiv Aragon, P. Courtade, M. Druon, I. Ehrenbourg, F. Howard, J. Fréville, P. Gascar, Guillevic, F. Hellens, C. Julien, J. Kessel, J. Madaule, F. Mauriac, H. Pichette, V. Pozner, J. Prévert, C. Roy, J.-P. Sartre, A. Seghers, E. Triolet si de Vercors, ilustratii de Pablo Picasso - hors série, 1955
    * Kierkegaard vivant, volum colectiv de J.-P. Sartre, J. Beaufret, G. Marcel, L. Goldmann, M. Heidegger, E. Paci, K. Jaspers, J. Wahl, J. Hersch et de N. Thulstrup. Allocution de René Maheu, 1966
    * Tribunal Russel, vol. I, Le Jugement de Stockholm (publicat sub directia lui Vladimir Dedijer); vol. II, Le Jugement final (publicat sub directia lui Jean-Paul Sartre) 1967-1968

Opere complete, in colectia Pléiade

    * Œuvres romanesques, 1982
    * Théatre complet 2005