Descriere - Fise de drept civil. Partea generala
Studiul dreptului, in general, si al dreptului civil, in special, este provocator si stimulativ pentru ca "nu exista nimic mai putin cunoscut decat ceea ce toata lumea ar trebui sa cunoasca: legea” (Balzac). Dreptul civil, prin complexitatea lui, este cel care propune un pariu intelectual si spiritual si care confera rangul oricarui jurist.
Acest volum consacrat teoriei generale a dreptului civil (partii generale) este rodul eforturilor de sintetizare a acestei materii depuse de profesorii Facultatilor de Drept din Hexagon (Bucuresti, Iasi, Cluj, Sibiu, Timisoara, Craiova). El vrea sa ofere studentilor, in primul rand, dar si celor care vor sa patrunda in tainele acestui "mare ocean” care este dreptul civil, o deschidere spre studiul aprofundat al institutiilor dreptului civil si totodata sa - i ajute in pregatirea pentru examenele profesiei si ale vietii care ii asteapta: o investitie in viitor.
Astfel, sunt expuse: aplicarea legii civile in timp, raportul juridic civil, actul juridic civil (clasificare, conditii de valabilitate, modalitati, efecte), nulitatea actului juridic civil, prescriptia extinctiva, decaderea si calculul termenelor. Un punct forte al lucrarii il reprezinta organizarea continutului sub forma de fise de studiu. Structura pe trei paliere - schematic (reprezentarea grafica a liniilor principale de studiu), teoretic (sinteza teoretica a temei) si practic (jurisprudenta relevanta in domeniu, spete, minispete si teste - grila, cu rezolvarile lor) - permite atat asimilarea notiunilor fundamentale, cat si aplicarea acestora.
Conf. univ. dr. Cornelia Munteanu
Editia a 2 - a a lucrarii "Fise de drept civil. Partea generala” a aparut din necesitatea de a pune la indemana publicului (studenti si nu numai) un instrument util si eficient in insusirea sau recapitularea acestei discipline si este o varianta actualizata si imbunatatita a primei editii.
Partea schematica
Lucrarea comporta elemente grafice deosebite, scheme, sub forma de diagrame care prezinta structura fiecarei institutii.
Partea teoretica
Sintezele de teorie prezinta informatii esentiale ale temelor abordate care sunt expuse intr - o maniera accesibila, concisa, riguroasa, consistenta si completa.
Partea practica
Jurisprudenta reuneste cele mai relevante solutii din practica recenta a instantelor judecatoresti. Aplicatiile si exercitiile practice cuprind spete, ce prezinta cazuri practice pentru a fi analizate conform cerintelor, minispete si grile, cu cate trei variante de raspuns, dintre care una sau doua pot fi corecte, si cu scurte explicatii ale variantelor, precum si intrebari recapitulative.
Publicul - tinta si beneficiile aduse acestuia
Lucrarea se adreseaza in principal studentilor facultatilor de drept in vederea pregatirii seminarelor si examenelor, dar si candidatilor la concursurile de admitere in profesiile juridice, fiind conceputa ca un suport eficient pentru a inlesni intelegerea si sistematizarea informatiilor si pentru a reduce semnificativ timpul dedicat studiului materiei.
Toate acestea reprezinta rodul colaborarii unui colectiv de autori cu o vasta experienta didactica, in asa fel incat sa fie de un real ajutor oricarui student sau absolvent, atat ca suport de exercitiu, cat si in autoevaluarea nivelului de pregatire.