Romane captivante

„M-am impiedicat, iar galeata mi-a alunecat din mana. Chiar cand mai aveam nitel sa intram in sat. Dupa care s-a albit totul in jur. De la laptele ce cursese din galeata. S-a albit si mama la fata. Cred ca tot de la lapte. Pe urma nu mai stiu decat ca a venit cerul tot mai jos. Sau poate ca invers, a luat-o pamantul in sus, cu tot ce se gasea pe el, cu noi doi si cu biserica prin dreptul careia tocmai treceam, cu tot campul ce ramasese in urma si cu tot satul in care n-apucasem inca sa int...

Sunt in acest roman, Balciul de argint, scene dupa scene antologice, singure in stare sa se constituie intr-o pagina a noului calendar al satului romanesc dinaintea si din timpul mortii lui, si aceasta antologica, in care Prohodul e plans cu lacrimi de scriitor, dar si cu zambetul disperarii de a nu putea face nimic, nici macar incetinirea sfarsitului, zambetul senin cu care Stefan Mitroi imbrasiseaza, indatorat, indurerat si incapabil sa se desparta de ea, acea vatra unde ultimul taciune nestin...

Stefan Mitroi este un povestitor adevãrat; el stie, în primul rînd, sã topeascã mijloacele basmului în prozã realistã, sã facã, "de exemplu, o deschidere de text balzacianã si, odatã cu ea, - sã tragã zãvoarele de la fereastra spre oniric (vis, metaforã, parabolã, fantasmagoric).“ - Ioan Holban