Cristian Vasile
CRISTIAN VASILE este cercetator stiintific I, dr. habil., in cadrul Institutului de Istorie „N. Iorga“ (Programul Romania si Europa in secolul XX) – Academia Romana, precum si membru corespondent al Academiei Austriece de Stiinte (ÖAW). Preda in cadrul Scolii de Studii Avansate a Academiei Romane, unde este si conducator de doctorat. A fost secretar stiintific al Comisiei Prezidentiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din Romania (aprilie 2006 – aprilie 2007), coordonator al Comisiei Prezidentiale Consultative pentru Analiza Dictaturii Comuniste din Romania (aprilie 2007 – decembrie 2009), coeditor, impreuna cu Vladimir Tismaneanu si Dorin Dobrincu, al Raportului Final al CPADCR (Humanitas, 2007). A fost director stiintific al IICCMER (septembrie 2011 – mai 2012).
Volume publicate: Intre Vatican si Kremlin. Biserica Greco?Catolica in timpul regimului comunist (Curtea Veche, 2003; ed. a II?a, Litera, 2023); Biserica Ortodoxa Romana in primul deceniu comunist (Curtea Veche, 2005); Perfectul acrobat. Leonte Rautu, mastile raului (in colaborare cu Vladimir Tismaneanu, Humanitas, 2008); Literatura si artele in Romania comunista, 1948–1953 (Humanitas, 2010); Politicile culturale comuniste in timpul regimului Gheorghiu?Dej (Humanitas, 2011; Premiul „N. Balcescu“ al Academiei Romane); Viata intelectuala si artistica in primul deceniu al regimului Ceausescu, 1965–1974 (Humanitas, 2014); Un turn de fildes in comunism? Institutele umaniste ale Academiei RPR in Romania lui Gheorghiu?Dej, Bucuresti, Corint, 2024.
Volume editate/coordonate: Istoria Bisericii Greco?Catolice sub regimul comunist 1945–1989. Documente si marturii, Polirom, 2003; Raport final (in colaborare), Humanitas, 2007; „Ne trebuie oameni!“ Elite intelectuale si transformari istorice in Romania moderna si contemporana, Cetatea de Scaun, 2017; Nationalism si multiculturalism in cultura vizuala din Romania (in colaborare), PostModernism Museum, 2017; Centenarul femeilor din arta romaneasca (in colaborare), vol. 1–3, PostModernism Museum, 2017?2018?2021; Erotism si sexualitate in „Epoca de Aur“ (in colaborare), PostModernism Museum, 2018; Cultura de masa in „Epoca de Aur“: Cantarea Romaniei si Cenaclul Flacara, PostModernism Museum, 2019; Tineri si tineret in Romania socialista: Identitate, ideologie si dinamici socio?culturale (in colab. cu Mioara Anton, Bogdan C. Iacob), Cetatea de Scaun, 2022. Coautor al volumului Politicile umorului de extrema dreapta si razboiul imaginilor din Romania, PostModernism Museum, 2022.










