Acest site folosește cookies pentru a furniza servicii și funcționalități personalizate. Prin vizitarea site-ului nostru, îți dai acordul pentru descărcarea acestor cookies. Am inteles

Poți afla mai multe despre cookies și poți schimba setările lor aici.

Arthur Schnitzler

Schnitzler, Arthur

Arthur Schnitzler (1862-1931), prozator si dramaturg austriac, este considerat cel mai reprezentativ scriitor al „modernitatii vieneze”, tendinta artistica manifestata la finele secolului XIX si inceputul secolului XX, ce a marcat cultura europeana. Fiu al unui faimos medic laringolog din epoca, studiaza el insusi medicina la Universitatea din Viena, iar in 1885 obtine titlul de doctor in domeniu. Lucreaza o vreme la Spitalul General din Viena, insa dupa o vreme renunta la profesie in favoarea scrisului. Schnitzler a facut parte dintr-un grup de artisti si scriitori numit Jung-Wien, printre care se numarau autori ca Hugo von Hofmannstahl si Karl Kraus. A fost unul dintre cei mai moderni scriitori ai vremii si cel dintii autor de limba germana care a folosit – inaintea lui Joyce si Proust – tehnica narativa a fluxului constiintei, in nuvela Leutnant Gustl (Sublocotenentul Gustl, 1900). Scrierile lui au stirnit numeroase controverse in epoca, in special din pricina abordarii unor teme precum sexualitatea si formele de manifestare a impulsurilor erotice. Din cauza rigidelor norme morale ale vremii, scriitorul austriac a fost acuzat de pornografie. Nuvela Sublocotenentul Gustl i-a adus excluderea din corpul ofiteresc de rezerva al Imperiului Austro-Ungar, iar in 1920, la prima reprezentatie a piesei sale Reigen (Hora iubirilor, 1897), s-a declansat un scandal imens din cauza subiectului acesteia, centrat pe morala sexuala. Mai tirziu, in anii nazismului, scrierile lui Schnitzler au fost etichetate de Hitler drept „gunoi evreiesc” si cartile sale au fost arse in piata publica. Pe de alta parte, Sigmund Freud, care se numara printre admiratorii sai, declara intr-o scrisoare adresata lui Schnitzler ca acesta patrunde prin intuitie si introspectie in profunzimi ale sufletului omenesc la care el ajunge numai dupa studii indelungi si laborioase. Scriitorul austriac a ramas unul dintre reperele prozei moderne universale, iar scrierile sale – in special povestirile si nuvelele – au atras necontenit interesul publicului si al criticilor, dezvaluindu-si noi fatete si profunzimi. Ele au fost adesea transpuse cinematografic, incepind din anii 1920 si pina in prezent, de regizori precum Paul Czinner, Max Ophüls, Roger Vadim sau, mai recent, de Stanley Kubrick si Fernando Meirelles, iar opera sa e tradusa si citita in toate colturile lumii.