Dora Alina Romanescu
Acum cand privesc in urma vad cate daruri de exceptie mi-au imbogatit spiritul, daruri ce le-am primit de la parintii mei si care mi-au fost scut de aparare in viata, prin locurile unde am umblat s-au poposit purtata de pasii destinului.
Niciodata nu am uitat de unde am plecat, l-am iubit intotdeauna pe Dumnezeu, am avut si am bunul simt al romanilor, si niciodata nu am facut cuiva rau cu buna stiinta.
Imi place sa ma uit in oglinda sufletului in care vad o fetita firava, nazbatioasa, zburdalnica, mereu vesela, umbland desculta prin colbul drumului s-au prin iarba incarcata de roua diminetii.
Aceeasi fetita incalcata in opincute, cu “camesa” lunga, cu “panzaturi”, pieptanata cu “cosita”, si cu treistuta dupa gat, isi tinea tatal de mana, pasind curioasa in clasa intai la Scoala Generala din Rebra.
Copilaria mea nu a insemnat nici un rasfat, nici imbuibare cu “bunatati”, nici alint ori grija exagerata din partea parintilor.
Zburdalnicia fara limite prin locurile minunate a tinutului natal, traditiile pastrate cu grija in lada de zestre a neamului nostru, au ramas cele mai de pret amintiri asezate pe raftul din biblioteca sufletului.
La 9 ani copilaria imi este intrerupta de o boala care ma tintuieste in pat pana la varsta adolescentei.
Internata in sanatoriul din Mangalia, imobilizata la pat, marcata de suferinta fizica, departe de cei dragi mi-am gasit alinare in cartile ce le citeam cu nesat, fara sa-mi faca cineva o selectie tinand cont de varsta ce o aveam.
La 10-11 ani eu citeam „Neamul Soimarestilor”, „Anna Karenina”, „Rosu si Negru”, „O Femeie Pura” etc.
Atunci a aparut literatura in viata mea si a fost un balsam pentru suflet si o dragoste care va dura cat voi trai.
Sunt convinsa ca nimic nu este intamplator in aceasta viata, ca am o stea norocoasa care m-a protejat, m-a ocrotit, si mi-a indrumat pasii spre lumina.
Am scris primul roman si am vrut sa fie un strigat de revolta impotriva violentei domestice. Am avut taria dar si curajul sa prezint cititorilor umilintele prin care trec multe femei din zilele noastre, din orice categorie sociala fac parte, dar care prefera sa isi duca crucea in spatele usilor inchise, impovorate de prejudecati, de rusine, de teama zambetului ironic, or mila celor din jur.
Strigatul meu de durere s-a auzit in “Dealul Comorii”, roman ce l-am publicat cu pseudonimul “Dora Alina Romanescu” dintr-un motiv care doresc sa ramana o taina a sufletului meu.
In fiecare clipa ii multumesc Lui Dumnezeu ca mi-a dat intelepciunea si harul de a scrie.
Scriu cu multa usurinta, muncesc mult si cu seriozitate si desi sunt la al cincelea roman, tot ma intreb daca ma pot numi scriitoare in adevaratul sens al cuvantului.
Schimbarile majore care au pus amprenta pe viata, ritmul, aspiratiile, prioritatiile omenirii si-au spus cuvantul mai ales in cultura si arta. In Romania secolului XXI sunt multi scriitori cu har, dar sunt publicate si o serie de non valori care au dobandit o sustinere materiala si ocupa nemeritat jilturi aparent somtuase, poarta pe frunte aura stralucitoare a succesului de moment, vorbesc mult si nu au nimic de spus. Sunt trecatori si nu imi fac griji pentru ei dar ma inspaimanta diminuarea cititorilor, a iubitorilor de carte, vocabularul sec si sarac al tinerilor, lipsa sentimentelor profunde, exprimarea greoaie, golul din suflet, inexistenta dorintei de a visa, de a spera a acestora. Ma ingrijoreaza cu cata usurinta este promovata non valoarea, cat de nepasatori sunt cei care ar putea sa promoveze talentele, precum si rolul principal ce-l joaca banul, puterea, mai ales in aceste domenii.
Generatia tanara nu citeste si de vina suntem noi cei maturi. Am vrut sa le fie mai bine decat noua, sa aiba tot ce n-am avut noi, sa se bucure de minunile tehnicilor si inovatiilor acestori vremi. Dupa cum am mai afirmat, segmentul de populatie care citese literatura exista dar se micsoreaza vizibil in fiecare zi. Este o necesitate impetoasa ca familia, scoala, statul, sa se mobilizeze si sa intervina pana nu e prea tarziu in favoarea promovarii valorilor culturale, reale, a neamului nostru.
Tinerele talente din cultura sunt privite uneori de cei consacrati cu suspiciune, cu nepasare chiar cu invidie, institutiile abilitate nu ii sprijina
indeajuns si razbesc numai ce care isi doresc din tot sufletul sa se lupte pana la epuizare pentru a-si implinii visul. Efortul de a te face cunoscut in literatura romana trebuie sa fie foarte mare, si speranta de a te face cunoscut peste hotare ramane de cele mai multe ori neimplinita.
Am debutat la maturitate (2002) si am fost privita cu suspiciune daca nu chiar cu zambete ironice.
Romanul a fost primit foarte bine de cititori, dar si de critica de specialitate din tinutul Dobrogei si nu numai. Poeta Emilia Dabu (Membra a Uniunii Scriitorilor), poetul Arthur Porumboiu (Membru U.S.), criticul si poetul Ion Rosioru (Membru U.S.), poeta Alina Beiu Desliu (Membru U.S.) si altii au scris cronici deosebit de incurajatoare care mi-au dat speranta sa scriu in continuare.
Debutul meu a fost un vis implinit dar nu fara un gust amar pe care mi l-au lasat cei care ma cunosteau si nu conteneau sa considere ca am avut curajul sa-mi fac publica viata mai ales intr-un oras mic cum este Mangalia.
Multora le-a fost greu sa inteleaga ca am creat un personaj reprezentativ care asemenea multor femei traiesc drame ingrozitoare si nu au curajul sa se smulga din iadul in care le-au adus omul pe care l-au adorat candva. Daca as fi ramas doar cu “Dealul Comorii” toti cititorii care ma cunosteau ar fi spus: “si-a publicat viata”, dar, aparitia celui de-al doilea roman, “Distante”, le-a schimbat gandurile si multi au spus: “Scrie bine, are har.”.
Aveam 11 ani cand tatal meu m-a adus in sanatoriul din Mangalia si l-am parasit cand aveam 16 ani.
Aici, la tarm de mare a mugurit in sufletul meu tainic un vis de iubire. M-am intors din nou in Mangalia dupa 10 ani atrasa de dorinta de a-mi implini visul.
M-am casatorit, am adus pe lume doi baieti, Doru si Alin. Copiii mei sunt bucuria cu care Dumnezeu m-a binecuvantat, si mi-a dat rostul, puterea, dorinta, implinirea, dragostea de a trai.
Iubesc tinutul natal dar in acelasi timp am un deosebit respect pentru zona Dobrogei, in special Mangalia, oras care m-a adoptat inca din anul 1975. Dragostea pentru Ardeal, pentru zona Nasaudului, mi-am exprimat-o in “Dealul Comorii”, “Distante” si cu precadere in ultimul meu roman “Blestem de Mama” pe care sper sa il lansez acum la inceput de an.
Inca de la aparitia romanului “Dealul Comorii” m-am straduit sa imi conturez imaginea unei femei iubitoare de literatura, cu o dorinta puternica de a darui, de a construi personaje cu oameni obisnuiti pe care i-am prezentat cu simplitate, cu tuse clare, clasic, direct, pentru a ajunge intr-o maniera nedistorsionata la sufletul cititorului. Imi doresc ca prin scrierile mele sa nu impresionez, sa fiu perceputa asa cum sunt si cum traiesc, sa imi pastrez feminitatea, si sa-mi evidentiez potentialul de iubire. Este foarte greu sa scoti o carte in regie proprie si la o editura care nu tine la cartea sa de vizita si doar incaseaza banii pentru munca prestaa.
Aspectul unei carti, coperta, hartia, aranjarea in pagina, corectitudinea cu care a fost cules textul, defineste profesionalismul, interesul, si nu in ultimul rand respectul pentru munca prestata, pentru cultura, pentru renumele institutiei.
Am ramas o iubitoare a literaturii clasice pentru ca nu m-am putut adapta vulgaritatii, pornografiei, care este prezenta in cele mai multe romane ale secolului XXI. Am ramas cu „gusturi de moda veche”, dar asta nu inseamna ca nu citesc carti de actualitate, ale scriitorilor romani ori straini. Imi este greu sa fac o paralela intre literatura secolului XXI si cea a secolelor trecute, prefer sa las acest subiect criticilor de specialitate. Imi permit sa afirm in calitate de cititor ca scrierile clasice raman nemuritoare prin profunzimea si analiza faptelor, prin frumusetea descrierilor, bogatia sentimentelor si acuratetea cu care autorii au redat dramele or iubirile, povestile adevarate sau imaginate. Noianul de aparitii editoriale ale secolului XXI, reflecta fidel epoca in care traim, si sunt multi scriitori valorosi care o reprezinta cu cinste si scriu in tiparele moderne ale cerintelor actuale. La final as vrea sa adaug ca scriu despre oameni si locuri dragi, vad cu ochii mintii evenimentele si faptele descrise si traiesc cu sufletul sentimentele eroilor mei. Cred in adevar si dreptate, in cinste si puritate, sufar cand vad nepasarea,
incrancenarea, invidia, orgoliul celor din jur, in special a celor apropriati mie.
Sunt onorata ca v-ati oprit la cartile mele, imi doresc din tot sufletul o colaborare cu dumneavoastra si nu numai, tot ce vine din zona Adealului reprezinta pentru mine o mare bucurie. In cel mai scurt timp va trimit toate romanele mele si apoi vom putea discuta mai mult despre modul in care am abordat subiectele din ele. Va multumesc pentru interesul ce mi-l acordati in a-mi organiza o lansare de carte la Bistrita. Pentru mine ar fi inca un vis implinit.
