Jeanne Hersch
JEANNE HERSCH (13 iulie 1910, Geneva – 5 iunie 2000, Geneva) s-a nascut intr-o familie de evrei laici, originari din Polonia. De la parintii sai a mostenit simtul dreptatii sociale, al libertatii democratice si al solidaritatii. Dupa studii in Elvetia (Facultatea de Litere a Universitatii din Geneva), in perioada 1930–1933 si-a completat pregatirea in strainatate, la Paris (École Pratique des Hautes Études), apoi in Germania, la Universitatea din Heidelberg, unde a devenit discipola lui Karl Jaspers, caruia i-a tradus mai apoi principalele lucrari, pentru a-l face cunoscut publicului francofon, si la cea din Freiburg, al carei rector era, la acea vreme, Martin Heidegger. Intre 1933 si 1956 a fost profesor de franceza, latina si filozofie la École Internationale de Genève, iar din 1956, vreme de douazeci de ani, profesor de filozofie la Universitatea din Geneva. Prima sa carte, L’illusion philosophique (Alcan, 1936), care ilustra tezele existentialiste, a atras atentia lui Gabriel Marceau si a lui Jean Wahl. Prezenta sa charismatica, viata sa intelectuala plasata sub semnul dialogului („avea atitudinea cuiva care stie ce inseamna dialogul filozofic“, spunea Jean Starobinski), rigoarea, intransigenta, lupta impotriva jargoanelor la moda, autoritatea morala si intelectuala au facut sa fie numita directoarea sectiei de filozofie de la UNESCO (1966–1968), precum si reprezentanta Elvetiei in consiliul executiv al acestei organizatii (1970–1972). A mai publicat, printre altele: L’être et la forme (La Baconnière, 1946); Le droit d’être un homme (Unesco/ Lattès, 1968/1984); Karl Jaspers (L’Age d’Homme, 1978); L’ennemi c’est le nihilisme – Antithèses aux thèses de la Commission fédérale pour la Jeunesse (Georg, 1981); Textes (Feu de Nuict, 1985); Éclairer l’obscur, Entretiens autobiographiques avec Gabrielle et Alfred Dufour (L’Age d’Homme, 1986); Temps et musique (Feu de Nuict, 1990).
