Susie C. Clark
Susie C. Clark a fost a fost o autoare, vindecatoare spirituala si conferentiara americana de la inceputul secolului XX.
S-a nascut in apropiere de Boston, intr-o familie cu radacini puritane si traditii solide. Viata ei a fost marcata inca din tinerete de o boala fizica grava, care i-a limitat educatia formala, dar i-a deschis, in schimb, calea catre o dezvoltare spirituala profunda. Anii indelungati de boala au devenit pentru ea o „scoala interioara”, in care si-a descoperit si cultivat perceptiile extrasenzoriale si capacitatile de vindecare. In jurul varstei de 30 de ani, s-a vindecat aproape miraculos, aspect care i-a schimbat radical viata si a marcat inceputul misiunii sale de a-i ajuta pe altii.
A dezvoltat un stil terapeutic propriu, bazat pe ideea ca insanatosirea izvoraste din Puterea Divina universala, iar omul este doar canalul prin care aceasta actioneaza. Din acest motiv, nici nu se considera vindecatoare. Printr-o sensibilitate speciala, descrisa ca perceptie extrasenzoriala sau „simt al sufletului” - de fapt, psihometrie - , ea putea diagnostica exact starile interne ale pacientilor, reflectandu-le in propria constiinta ca intr-o oglinda.
A lucrat discret, evitand publicitatea si recunoasterea, dar a ajutat numeroase persoane din toate categoriile sociale, de la oameni simpli pana la personalitati culturale importante.
In paralel, a sustinut conferinte si a predat despre sanatate, spiritualitate si natura existentei, punand accent pe dezvoltarea interioara si armonia dintre spirit si viata.
Susie C. Clark a fost si o autoare prolifica. Cartile sale, precum Melodia vietii, Note-cheie pentru armonie zilnica, O privire spre inalt, au avut un impact profund asupra cititorilor, fiind considerate surse de inspiratie, vindecare si elevare spirituala. Prima ei carte importanta, O privire spre inalt, a trebuit sa fie inlocuita la Biblioteca Publica din Boston deoarece exemplarul fusese literalmente uzat de atatea maini care il rasfoisera.
Mesajul central al activitatii lui Susie C. Clark a fost unul de viata, libertate, sanatate si spiritualitate autentica, invitand oamenii sa depaseasca limitarile materialismului si sa-si descopere natura divina.

