Nu mai este ce-a fost, satul nu mai este cel pe care il stim din povestile bunilor si strabunilor. Dar e firesc, oarecum. Oamenii inseamna satul, iar oamenii sunt altii si altii si altii. Sufletul satului, insa, nu s-a stins. Ce-o fi insemnand sufletul satului? Batranii, purtatori ai amintirilor altor vremuri? Paginile de carte, ideile sau obiectele cu miros de alta lume? Ori, poate, costumul popular, cel atarnat ca un trup fara de suflet in casa-muzeu? Sau sesul sau magura sau vaile, padurea si...
