De mult biserica nu mai era deschisa; incetul cu incetul, se incuibase ruina in ea; balariile napadisera in curte, acoperisul de sindrila se sparsese si usile ruginisera. O iarba firava crescuse sus pe acoperisul naruit. An cu an, ierburile se intinsesera ca niste mici gradini aeriene, pana cand, vantul aducand samanta de undeva, se ivira copacei de otetar, ca niste penaje funerare. Pe urma cazu o caramida, apoi alta – asa ca, in tacere si sigur, se facura sparturi in trupul parasit al bis...