Descriere - Sublimul tradarii
Volumul Sublimul trădării reprezintă o incursiune in lumea "multidimensională” a creației teatrale.
Convins de existența unor straturi rarefiate ale spiritului, in care reprezentația a fost hărăzită să existe, autorul se indepărtează de orice interpretare "vulgară”, la prima mană, a artei scenice.
Făcandu-se apel la teorii ale esteticii teatrale, dar și ale filosofiei, psihanalizei, exegezei și criticii literare, ne este relevat un univers artistic complicat, complex, predispus unei analize profunde.
Astfel, locul care ii este destinat spectatorului nu mai este acela de privitor pasiv, ci de partener al actorilor.