Descriere - Fat frumos din lacrima - Frumoasa lumii
Pe vremea aceea Domnul umbla inca pe pamant. Intr-o zi se vedeau doi oameni calatorind prin pustiu. Hainele si fata unuia stralucea ca alba lumina a soarelui; celalalt, mai umilit, nu parea decat umbra celui luminat. Era Domnul si sf. Petre. Picioarele lor infierbantate de nisipul pustiului calcară atuncea in racoarele si limpedele parau ce curgea din izvor. Prin cursul apei cu gleznele lor sfarsiau valurile pana la umbritul lor izvor. Acolo Domnul bau din apa si si spala fata sa cea sfanta si luminata si mainile sale facatoare de minuni. Apoi sezura amandoi in umbra, Domnul cugetand la tatal sau din cer si sfantul Petre ascultand pe cugete doina izvorului plangator. Cand se sculara spre a merge mai departe, zise sf. Petre: "Doamne, fa ca acest izvor sa fie ce a fost mai inainte”. "Amin!” zise Domnul, ridicand mana sa cea sfanta, dupa care apoi se departara inspre mare, fara a mai privi inapoi.
Ca prin farmec pieri izvorul si copacii si Fat Frumos, trezit ca dintr-un somn lung, se uita imprejur. Atunci vazu chipul cel luminat al Domnului, ce mergea pe valurile marii, care se plecau inaintea lui, intocmai ca pe uscat, si pe sf. Petre, care, mergand in urma lui si invins de firea lui cea omeneasca, se uita inapoi si ii facea lui Fat Frumos din cap. Fat Frumos ii urmari cu ochii pana ce chipul sf. Petre se risipi in departare, si nu se vedea decat chipul stralucit al Domnului, aruncand o dunga de lumina pe luciul apei, astfel incat daca soarele n-ar fi fost in amiazi, ai fi crezut ca soarele apune! El intelesese minunea invierii sale si ingenunche inspre apusul acelui soare dumnezeiesc.
