Descriere - Voia semnelor
Carmen Ciornea – Voia semnelor (editura Rocart, 2021): CICATRICILE CERULUI PERSONAL - Aceasta este definitia lirica a poeziei pe care ne-o propune Carmen Ciornea. O poezie contorsionata, cu trasee metaforice imprevizibile, osciland intre caldura sangelui si abstractia conceptelor. (…) Autoarea pare a scrie mai ales pentru sine, ca un exercitiu de auto-limpezire spirituala. Nu este deloc o poezie "la moda”, nici virtuozitati textuale, nici coborarea vocabularului si a ideii in cotidianul sulfuros, nici dezlantuire imaginativa, nici preeminenta obiectului, a locului, a peisajului opresiv. Este pur si simplu o poezie de meditatie, de un romantism continut pentru ca o anume ruptura de planuri care se cauta, vor sa comunice, se face permanent resimtita. Nuantele sententioase sunt numeroase, se vrea o poezie conceptuala, nu una a visceralului. Una a inaltului si nu una a scufundarii in abisurile inconstientului. (…) Volumul acesta de un echilibru echinoxial intre lumina si intuneric este un bun indemn la a medita asupra dialogului fundamental care ne edifica in calitate de fiinte ganditoare si visatoare, cele doua axe cruciforme ale poeziei de fata. (extrase din postfata volumului semnata de scriitorul Christian Craciun)
Intru voia Sa
Fost-am mare
si marirea m-a decazut –
fi-va semn al smereniei.
Fost-am frumoasa
si frumusetea m-a uratit –
fi-va semn al curateniei.
Fost-am bogata
si avutia m-a saracit –
fi-va semn al milosteniei.
Fost-am invatata
si ratiunea m-a depersonalizat.
Faca-se voia Sa!
Vindecari
Sunt dureri ce nu se plang,
nici nu se striga.
Sunt dureri ce trebuie
traite doar in tacere.
Sunt dureri al caror pret
se masoara in timpul
vindecarii ranii.
Sunt rani incrustate-n
memoria absentei ce
nu se vor vindeca nici-
odata complet si nici
nu se vor arata ochiului din
afara.
Sunt rani al caror pret
se masoara in altitudinea
demnitatii eului.
Sunt rani ce trebuie
traite doar ca binefacere.
Sunt rani ce nu se plang,
nici nu se striga –
pavaze la
fereastra inimii impotriva
altei rani.
Poem tras de curent
Frig fara tine –
ai uitat la plecare
sa inchizi cerul.
M-am uitat
Sa nu ma-ntrebi de cand sau de ce astept.
Mi-e teama. Am uitat
in paragina peronului acesta zgariat de memorii
taina
frunzei cu copac
aripilor cu pasare
cuvantului cu eu.
Devin
frunza
aripa
cuvant
din povestea ramasa nespusa.
