Descriere - Sisiful european. Studii despre Europa (1964 1994)
Titlul original: The European Sisyphus. Essays on Europe, 1964-1994
Traducător: Elena Neculcea
Coperta: Dan Stanciu
Această colecţie de eseuri adună fragmente scrise ?ntr-un interval de 30 de ani, ?ntre 1964 şi 1994. Ea dezbate evoluţia şi dificultăţile integrării europene. La ?nceput, a fost Comunitatea Economică Europeană (CEE), mai t?rziu, Comunitatea Europeană (CE); acum este Uniunea Europeană (UE). S-a mărit de la saşe ţări membre la ?nceput la cele doisprezece din prezent, iar dacă cele patru candidate nou admise ?şi conving electoratul să aprobe aderarea, Uniunea Europeană va avea ?n cur?nd şaisprezece membri - şi perspectiva unor noi aderări: ţări care au făcut parte din blocul sovietic de odinioară bat la uşă. Am reunit aceste eseuri ?n primul r?nd din cauza convingerii mele că multe dintre problemele cu care se confruntă astăzi UE au chinuit-o ?ncă de la ?nceputuri şi nu au fost ?ncă soluţionate. Această perpetuare a punctelor slabe şi a obstacolelor m-a determinat să ?ncep această culegere prin juxtapunerea celui mai vechi studiu, scris ?n 1964 - un studiu care a apărut ca urmare şi ca reacţie la perspectiva ?n ansamblu optimistă asupra Europei, indusă de articolul din Dćdalus intitulat "A New Europe?" (1963) - şi a celui mai recent, care ?n mod explicit "revizitează" peisajul din 1964. Nu doar integrarea europeană manifestă ambiguităţi, ezitări şi eşecuri constante de-a lungul acestei lungi perioade; cititorul va constata că şi preocupările şi accentele mele au rămas destul de consecvente.
Deşi aceste eseuri tind să se concentreze asupra eşecurilor, dilemelor şi a limitărilor recurente, ele nu ignoră progresul pe care ?l face unitatea europeană. Istoria sa a fost marcată de perioade de expansiune at?t geografică c?t şi ?n sfera funcţională, iar perioadele de pesimism şi acalmie - cu excepţia domeniului monetar - rareori au dus la regresie. Imaginea lui Sisif este folosită doar pentru a sugera că forma de astăzi a UE este destul de diferită de visul supranaţional al fondatorilor săi şi că fiecare salt ?nainte aduce, odată cu problemele lui, semnale de atenţionare asupra neajunsurilor. Profeţii colapsului au fost contrazişi de numeroase ori. Uniunea Europeană este acum o parte necesară şi permanentă a peisajului politic european şi prin urmare un actor subtil, deşi deseori nesigur, ?n problemele internaţionale. Dacă idealiştii integrării au ignorat adesea dificultăţile, realiştii au tins să neglijeze realitatea UE. Uneori, pe scena pe care statele ?şi execută periculosul balet apare ceva nou.
Stanley Hoffmann a fost C. Douglas Dillon Professor de civilizaţie a Franţei la Harvard University, unde predă din 1955, anul sosirii sale ?n Statele Unite. A fost numit primul Paul and Catherine Buttenwieser University Professor la Harvard. A fost directorul Centrului de Studii Europene la Harvard, ?ntre 1969 şi 1995. Actualmente, este copreşedinte al French Study Group.
S-a născut la Viena ?n 1928, a trăit şi a studiat ?n Franţa ?ntre 1929 şi 1955. A urmat l'Institut d'Etudes Politiques şi Ecole des Hautes Etudes en Science Sociales la Paris.
Activitatea sa cuprinde un număr impresionant de studii şi de lucrări individuale şi colective, printre care: Contemporary Theory in International Relations (1960), The State of War (1965), Decline or Renewal? France Since the 1930s (1974), Dead Ends (1983). A fost coautor şi coordonator al lucrărilor The New European Community (1991), After the Cold War (1993). A contribuit cu două capitole autobiografice la cartea de eseuri publicată ?n cinstea sa şi coordonată de Linda Miller şi Michael J. Smith, Ideas and Ideals (1993).
Anul apariţiei: 2003
Nr. pagini: 480 / Format: 13 x 20 cm, broşat
ISBN: 973-8356-92-X