Descriere - Securitatea (1948 1989). Monografie. Vol. I
In mod firesc, modelul adoptat in august 1948 pentru serviciul de securitate al regimului comunist din Romania a fost cel sovietic. Nici nu putea fi altfel, cată vreme obiectivele ideologice erau similare, iar suportul logistic, consilierea de specialitate, precum şi unele cadre de nădejde, veneau tot din Uniunea Sovietică. In plus, activitatea organelor similare din Est se dovedise a fi una de succes, asigurand, in condiţii extrem de dificile, triumful partidului bolşevic şi menţinerea sub ascultare a unei populaţii imense, disipată pe un teritoriu la fel de imens. De asemenea, penetrarea informativă a Occidentului, in timpul şi imediat după Al Doilea Război Mondial, a fost una de amploare. Era evident că novicii romani aveau ce invăţa de la maeştrii sovietici!
Menţinut cu duritate intr-o stare de totală obedienţă faţă de factorul politic, aparatul de securitate a fost pus in incapacitatea organică de a evolua in direcţia profesionalizării şi transformării intr-un veritabil serviciu de informaţii. Concepută de către liderii regimului drept "sabia şi scutul” Partidului, Securitatea a fost nevoită să-şi inscrie activitatea pe anumite linii de forţă recognoscibile pe parcursul intregii sale existenţe. Astfel, marile "dosare-problemă” din sectorul specific poliţiei politice răman aceleaşi timp de patru decenii: "Fostele partide politice burgheze”, "Mişcarea Legionară”, "Culte – Secte”, "Tineret studios”, "Justiţia”, "Contrainformaţii militare”, "Presă – Tipărituri”, "Naţionalism – iredentism”, "Emigraţie duşmănoasă”.
De aici a decurs, in bună măsură, şi imposibilitatea Securităţii de a se achita de sarcinile trasate de partid. Ambiţia de "a şti tot”, de a nu lăsa "neacoperit” nici un segment al existenţei sociale, ambiţie specifică oricărui regim totalitar, a condus la dispersarea forţelor şi la o estompare a ameninţărilor veritabile, pierdute printre fapte anodine, lipsite de orice semnificaţie politică.
***
Securitatea, a cărei existenţă a numărat 41 de ani, a avut perioade in care personalul său a depăşit cifra de 22.000 de oameni (excludem aici numărul cadrelor din Trupele de Securitate). (…) Practic, nu a existat nici un domeniu de activitate socială care să nu fi reprezentat un obiectiv pentru Securitate. De la procesele de producţie din unităţile industriale, pană la situaţia din licee şi facultăţi sau din spitale, de la foştii membri ai partidelor politice interbelice şi pană la diplomaţii trimişi peste hotare, actori, jurnalişti, sportivi, magistraţi, tot şi totul trebuia cunoscut, căci "guvernul unui stat totalitar poate considera toate persoanele care nu fac parte din partidul de guvernare drept actuali sau potenţiali duşmani”. Evident, nici membrii P.C.R. sau chiar unii dintre liderii partidului nu erau la adăpost de urmărirea informativă, după obţinerea aprobărilor de rigoare din partea "conducerii superioare de partid”.
Lucrarea este destinată, deopotrivă, publicului larg, neiniţiat in avatarurile instituţiei, dar şi (mai ales!) cercetătorilor istoriei regimului comunist (istorici, sociologi, politologi), precum şi viitorilor specialişti (studenţi şi doctoranzi la facultăţi de profil). Nu in ultimul rand, am avut in vedere, ca public-ţintă, jurnaliştii şi reporterii din diversele mass-media, foarte interesaţi şi activi in a scrie despre Securitate, dar aflaţi, din nefericire, in numeroase ocazii, captivi ai unor şabloane de abordare şi interpretare, unele vechi de zeci de ani.
