Moartea si busola - Borges, Jorge Luis

Descriere - Moartea si busola
[AUTORI_CLASICI]

Traduceri si note de Irina Dogaru, Cristina Haulica si Andrei Ionescu
Cuvint inainte, tabel cronologic, prezentari si editie ingrijita de Andrei Ionescu

"Fanteziile lui Borges au ceva de utopii logice cu infiorari de tip Edgar Poe. Borges e un magician al ideilor. Transforma toate motivele pe care le atinge si le duce la un alt registru mental. Pina si titlurile cartilor lui te fac sa reflectezi la o noua dimensiune a lucrurilor si parca te lanseaza intr-o plimbare prin stratosfera: Marimea sperantei mele, Istoria eternitatii, Istoria universala a infamiei.
Ba inventeaza un tarim inedit si uitat al lumii, unde se gindeste in alt fel: Tlon, Uqbar, Orbis Tertius; ba inventeaza un scriitor francez care-si propune sa rescrie textul romanului Don Quijote folosind aceleasi cuvinte ca si Cervantes si gindind pur si simplu cu mintea lui si in modul in care se gindeste astazi (fertilizind astfel anacronismul) fiecare cuvint al cartii clasice; ba isi imagineaza o biblioteca in care se afla toate cartile existente si toate cartile posibile.” (Alfonso Reyes)
 
"Pentru Borges, cartea e in principiu lumea, iar lumea e cartea. Din aceasta tautologie decurg consecinte nelinistitoare. Una dintre ele este aceea ca sintem lipsiti de puncte de referinta. Lumea si cartea trimit in mod etern si infinit la imaginile lor reflectate reciproc. Aceasta putere nelimitata de reflectare, aceasta multiplicare scinteietoare si nesfirsita – un labirint de lumina care, totusi, nu e neantul –, este tot ce avem si poate fi gasita, ca intr-un virtej, in adincul dorintei noastre de a intelege lumea.” (Maurice Blanchot)
 
"Scriitorul autentic foloseste aluzii si metafore. Functia eliberatoare a artei rezida in capacitatea sa deosebita de a visa in pofida lumii, de a structura lumi intr-un mod diferit. Marele scriitor e anarhist si arhitect in acelasi timp. Visurile lui darima si construiesc din nou peisajul provizoriu al realitatii. In 1940, Borges se adresa unei <anumite umbre> a lui Thomas De Quincey cu indemnul: <Tese, in chip de bastion al insulei tale, plase de cosmaruri>. Opera lui Borges insusi a tesut cosmaruri in multe limbi, dar mult mai frecvent a tesut vise elegante si ingenioase. Toate aceste vise ii apartin, desigur, in mod inalienabil, dar noi toti ne trezim din ele imbogatiti.” (George Steiner)
 
"Cind Borges a impartit cu Samuel Beckett Premiul international al editorilor (1961), eu nu citisem decit Gradina cu carari ce se bifurca. Desi e o povestire de o tensiune intelectuala care depaseste exigentele genului politist, poate fi citita fara sa fim pe deplin constienti ca autorul ei e un gigant al literaturii universale. O imprejurare favorabila m-a indemnat sa-l citesc pe Borges cu seriozitate: o observatie facuta in Romania, unde Borges a fost elogiat de un tinar critic pe un ton pe care tot el, putin mai inainte, il rezervase lui Kafka.” (John Updike)