Hortensia Papadat Bengescu. Straina - Sandu, Ana Maria

Descriere - Hortensia Papadat Bengescu. Straina

"E.L. o tachina tocmai pentru că o credea, uneori, prea cerebrală. Asta o amuza şi-şi spunea că există intotdeauna un revers al medaliei: cel mai deştept bărbat pe care il cunoscuse in viaţă avea faţă de ea o consideraţie specială, iar propriul soţ o ironizase decenii la rind exact pentru acelaşi motiv.

Se gindise adesea dacă in lipsa admiraţiei se putea vorbi de iubire adevărată. Pentru ea, cu siguranţă, nu. Căci simţise de atitea ori că, dacă nu există respect real pentru partener, timpul nu aşază intre oameni decit o formă de dispreţ, care devine o mizgă din ce in ce mai păcătoasă odată cu trecerea timpului, cind, oricum, toate se tocesc. Mai ales răbdarea. Şi atunci iţi e tot mai greu să respiri. Sigur, ea se simţea norocoasă că avea copiii, literatura şi pe E.L. Crucea căsătoriei o ducea cum putea şi, după atita vreme, ar fi putut zice chiar că se obişnuise cu ea.

Bucureştiul ii făcea bine. Se simţea, in sfirşit, aproape de lumea de care era legată şi care o interesa. Pierduse liniştea izolării, dar acolo, in camera ei de la etajul clădirii din Cotroceni, de unde se vedeau copacii pină departe, o putea inventa. Un petec de cer, nişte păsări, ce putea să-şi dorească mai mult să vadă in zare, zi de zi, cind se trezea?

Lucra şi transcria, ca intotdeauna, de citeva ori texte pe care le nota iniţial ca in transă, ca apoi să revină şi să facă insemnări şi adăugiri, pină simţea că e cit mai aproape de ce avea clar şi auzise in cap inainte de a pune pe hirtie.”

Pe 8 decembrie 1876 se naşte Hortensia, fiica generalului Dimitrie Bengescu şi a soţiei sale Zoe. In copilărie primeşte o educaţie literară şi muzicală pe care o continuă la pensionul de fete "Bolintineanu” din Bucureşti, dorindu-şi cu ardoare ca mai departe să facă studii la Paris. Mama ei insă, fragilă, suferindă de inimă, o vrea lingă ea, aşa că Hortensia e nevoită să rămină acasă. Dezamăgită, decide să se căsătorească cu magistratul Nicolae Papadat, mai in virstă decit ea. Căsnicia cu un om cu care, in afara celor cinci copii, are prea puţine in comun nu o face fericită, insă, cind, la indemnul unei prietene, incepe să scrie, inţelege că şi-a găsit drumul. Debutează in 1912 in revista La Politique, cu un text semnat cu pseudonimul Loys, iar in anul următor incepe colaborarea cu Viaţa romanească şi se apropie de cercul ieşean, indeosebi de Ibrăileanu şi Topirceanu. In Primul Război Mondial este soră de caritate a Crucii Roşii, experienţă care va sta la baza romanului său Balaurul. Va face parte din cercul "Sburătorului”, iar E. Lovinescu va crede cu toată puterea in talentul şi in modernitatea scrisului ei. Pe cei doi ii leagă o poveste de dragoste şi de admiraţie reciprocă, ce va dura peste 20 de ani. Pentru scrierile sale, dintre care unele – Fecioarele despletite, Concert din muzică de Bach, Drumul ascuns, Logodnicul – sint studiate şi citite şi azi, Hortensia Papadat-Bengescu primeşte in 1936 Marele Premiu al Societăţii Scriitorilor Romani. Ultima perioadă a vieţii ei este marcată de probleme financiare şi de sănătate. Moare pe 5 martie 1955, ignorată de confraţi şi de oficialităţi. Jurnalul scriitoarei nu a fost publicat niciodată.