Descriere - Hazarde si riscuri naturale. Editia a V-a, revizuita si adaugita
Frecventa si intensitatea mare a fenomenelor de risc, naturale si antropice, impun revederea si completarea permanenta a cursurilor cu asemenea tematica. In plus, dezbaterile stiintifice, cercetarile in domeniu, imbogatesc problematica atat de complexa, teoretica si practic-aplicativa, a hazardelor, riscurilor si dezastrelor. Astfel, aceste lucrari sunt extrem de dinamice si supuse reconsiderarii unor concepte, completarii unor metode de cercetare etc. Iata pe scurt de ce aparitia editiilor este benefica si cred ca nu trebuie sǎ surprinda.
In intervalul de dupa aparitia editiilor a doua (in 2004), a treia (in 2006), a patra (in 2009) si pana in prezent, pe Terra au avut loc dezastre care s-au soldat cu moartea a sute de mii de oameni si cu imense pagube materiale. De asemenea au aparut noi abordari privind fenomenologia si/sau cercetarea prin mijloace tehnice computerizate a hazardelor, vulnerabilitatii si riscurilor naturale. Aceste fenomene extreme au condus chiar la modificari in morfologia terestra. Sunt evenimente prezentate in lucrarea de fata din dorinta exemplificarii dinamicii terestre ca intreg, toate fenomenele si procesele catastrofale avand declansare si dezvoltare sinergetice. Intelegand corect dialectica acestor fenomene vom avea responsabilitatea educarii si instruirii locuitorilor Terrei in spiritul pastrarii echilibrului natural, al interventiei chibzuite in mediu.