Descriere - Exegesis. Introducere in limba greaca a Noului Testament
Limba greaca, o limba indo-europeana, este una din limbile fundamentale ale culturii europene. Impreuna cu popoarele hitite, grecii au migrat in Europa in jurul anilor 2500 i.H. Limba lor este atestata documentar incepand cu aproximativ 1400 i.H. Sositi in valuri succesive, micenienii, aheii, dorienii, ionienii, etc., au colonizat Grecia continentala, tarmurile peninsulei balcanice, Asia mica, portiuni intinse din tarmurile Mediteranei, construind o civilizatie variata si bogata, razboinica, divizata, dar, in acelasi timp, elevata artistic si filosofic, care s-a exprimat printr-o varietate de dialecte grecesti (principalele dialecte grecesti sunt: aeolic, doric, ionic si attic). Grupa dialectelor sudice ale limbii grecesti include dialectele ionic, attic si arcado-cipriot; dialectele nordice cuprind dialectele eolic, grec-occidental si dialectul doric. Desi artistii si filosofii greci au scris opere insemnate in toate dialectele, dialectul attic, vorbit in jurul Atenei, se distinge ca fiind cel mai elevat si cel mai prestigios.
Noul Testament, cartea de capatai a crestinatatii, a fost scris insa in dialectul koine, un dialect dezvoltat din modificarea dialectului attic in urma cuceririlor si interactiilor culturale si economice ale grecilor si macedonenilor cu popoarele din Orientul Apropiat. Acest dialect a ajuns sa fie folosit in bazinul Marii Mediterane, cu precadere in zona Asiei Mici si a Africii de Nord. Acest dialect contine influente semitice in vocabular si in retorica, modificari aparute atat datorita evolutiei normale a limbii in spatiul grecesc cat si datorita interactiei culturale asiatice in spatiul civilizatiei eleniste (spatiul ocupat in urma cuceririlor lui Alexandru cel Mare). In urma acestor interactii, dialectul koine a ajuns sa reflecte mai mult tendintele vorbirii din viata de zi cu zi decat cugetarea sofisticata stilistic, desi s-au scris si in acest dialect lucrari de filozofie, geografie, istorie, beletristica (cf. Polibius, Strabon, Plutarh, etc.).
Limba koine s-a dezvoltat ca o limba practica, cu vocabular si sintaxa bogate in imprumuturi, si cu o gramatica simplificata fata de greaca clasica. Normele ei nu erau arbitrare ci fixate, transmise prin scoli si prin intermediul operelor literare. Influentele resimtite asupra vocabularului si modificarile ortografice si sintactice, fonetice, etc., au continuat in timp si se regasesc si in evolutia limbii grecesti moderne.
Printre deosebirile mai importante fata de dialectul attic se pot enumera urmatoarele: grupul attic de consoane duble tt din radacina cuvintelor se transforma in dublu sigma - gg; consoanele finale eufonice -q si -v din outwq si sstiv au ajuns sa fie adaugate indiferent daca erau urmate de un cuvant ce incepea cu o vocala sau de unul care incepea cu o consoana; adverbul Kalcoq (bine) a inlocuit treptat termenul clasic eu. In mod similar, adjectivul SGxatoq (ultim, final) a inlocuit formele mai vechi teleutouoq, ustatoq; substantivul ppopatov (oaie) a luat locul formei vechi oiq, numeralul cardinal eiq (unu) a devenit echivalent cu pronumele nehotarat -tiq (un, cineva), etc.
Au disparut formele pluralului dual si au ramas doar cele ale pluralului obisnuit. Folosirea timpului viitor a devenit tot mai restransa, iar modul optativ a fost inlocuit progresiv cu modul subjonctiv care, de asemeni, tindea sa fie preferat si in locul modului imperativ. Verbele la timpul aorist manifesta preferinta pentru terminatiile in a. Folosirea conjunctiei kou (si) a devenit mai frecventa si mai nuantata (o influenta semitica). Conjugarea verbelor in -w a devenit preponderenta, si apar tranzitii ale verbelor in -ua spre conjugarea in - w (aqnriua - aqnco, a ierta, ambele forme fiind prezente in NT).
In ceea ce priveste scrierea, dialectul koine a urmat normele antice grecesti; manuscrisele Noului Testament, ca si operele lui Aristotel, Platon, sau cele ale lui Tucidide, ori Pausanias, Strabon, etc., au fost scrise cu caractere unciale (litere mari), fara spatii intre cuvinte (scrierea cursiva nu a fost folosita decat din secolul v-vi). Astfel, o propozitie cum ar fi 'Dumnezeu este Domnul' se scria legat, O0EOSESTINOKYPIOS, si nu O 0EOS ESTIN O KYPIOS (cu litere cursive textul ar fi fost: o6sovsativoKupiov). Punctuatia era redusa la minimum si, pentru cuvintele foarte cunoscute, se foloseau prescurtari, cum ar fi: 0S pentru 0EOS - Dumnezeu, KS pentru KYPIOS, domn, etc. Propozitia anterioara ar fi putut fi scrisa, deci, si sub forma O0SESTINOKS. O astfel de scriere transforma scrisul si cititul textelor intr-o activitate care cerea antrenament, efort de descifrare si multa atentie.
Materialul prezentat in acest volum are scopul de a echipa studentul cu cunostintele si abilitatile necesare pentru a citi si traduce textele Noului Testament in limba greaca. Pentru aceasta, materialul ia forma unei serii succinte de lectii axate pe morfologia dialectului koine, cu anumite - dar putine - elemente de sintaxa, cu multe exemple din textul NT, care ilustreaza diverse repere gramaticale si subliniaza valoarea exegetica a gramaticii in studiul NT. Manualul incearca sa asiste studentul la efectuarea unui prim pas spre intelegerea literei, limbii, si spiritului Noului Testament, un pas care poate fi continuat, ulterior, prin studiul sintaxei si al exegezei biblice, precum si al traducerii dinamice a NT.
Anul apartiei: 2009
Nr. pagini: 244
