Descriere - Europa, incotro? Diagnoze si prognoze privitoare la starea Bisericii si a Lumii
Europa, incotro? Diagnoze si prognoze privitoare la starea Bisericii si a Lumii
Volumul "Europa, incotro?” analizeaza momentul istoric deschis de caderea dictaturilor din Estul Europei si provocarile politice, sociale si spirituale cu care trebuie sa se confrunte proiectul Europei unite. Granitele s - au desfiintat si oamenii au dobandit o libertate fara precedent in istorie. Insa libertatea, ne spune Cardinalul Ratzinger, "este foarte exigenta: ea nu se mentine singura si inceteaza sa existe tocmai atunci cand incearca sa fie fara limite, cand devine neinfranata”. Caderea ideologiilor totalitare nu aduce de la sine o societate sanatoasa, atata timp cat libertatea dobandita nu este traita cu responsabilitate in orizonul unor valori care sa o intemeieze.
Aceste reflectii ale lui Joseph Ratzinger se dovedesc profetice privind retrospectiv istoria noastra recenta. Acum o noua fantoma bantuie prin Europa: fantoma nihilismului. Cum de, crezand ca am dobandit pamantul fagaduintei, in care totul este permis, am ajuns sa traim intr - o cultura a mortii? De ce natalitatea este mai scazuta decat mortalitatea, iar oamenii nu mai stiu sa raspunda la intrebarea "de ce este un bine ca oamenii sa se nasca”? Si de ce acolo unde se mai nasc, acestia sunt vazuti si educati inca de mici doar ca o resursa cuantificabila pentru export? De ce cultura drogurilor a fost proliferata si ridicata la rang de cult? De ne - am pierdut criteriul comun al Binelui, iar orice pozitie morala ferma este infierata de catre relativismul dominant drept obscurantism?
Dupa decenii in care atat marxismul, cat si liberalismul au impins religia in sfera strict privata, negandu - i orice rol in configurarea vietii publice si a viitorului comun al umanitatii, fenomenul religios reapare totusi ca o forta de neextirpat din viata individuala si sociala tocmai ca raspuns la acest nihilism dominant. Insa nici aceasta redescoperire a religiozitatii nu e lipsita de ambiguitati: tentatia de a instrumentaliza credinta in slujba unor proiecte politice ramane o primejdie reala, iar religia redusa la subiectivitate si vaduvita de lumina ratiunii poate usor cadea in irational, superstitii, ezoterism sau chiar fanatism, extremism si terorism.
Intr - un context marcat de secularizare accelerata, consumerism si un tot mai vizibil gol spiritual, Ratzinger propune o reflectie lucida asupra "ratiunilor credintei”, asupra responsabilitatii publice a crestinilor si asupra misiunii teologilor si filosofilor de a clarifica raportul dintre credinta si spatiul civic. Cartea ofera nu doar un diagnostic al crizei civilizatiei europene, ci si o speranta autentica: aceea ca viitorul nu poate fi construit ignorand dimensiunea religioasa a omului si ca reintoarcerea la radacinile credintei pe care s - a construit Europa reprezinta cheia unei reinnoiri spirituale si culturale profunde capabile sa faca fata nihilismului contemporan.