Descriere - Drept civil. Partea generala. Persoanele. Editia a 2-a (Carmen Tamara Ungureanu)
Drept civil. Partea generala. Persoanele. Editia a 2-a (Carmen Tamara Ungureanu)
Prezenta lucrare trateaza institutii clasice ale dreptului civil specifice primului an de studiu din invatamantul universitar, prezentate comparativ cu reglementarea anterioara si adaptate in functie de modificarile legislative intervenite ulterior intrarii in vigoare a noului Cod civil si a noului Cod de procedura civila.
Astfel, sunt reliefate modificarile aduse Legii nr. 119/1996 privind actele de stare civila sau O.U.G. nr. 97/2005 privind evidenta, domiciliul, resedinta si actele de identitate ale cetatenilor romani. De asemenea, lucrarea are in vedere faptul ca unele materii, precum admisibilitatea si administrarea probelor, sunt tratate in prezent exclusiv si unitar de noul Cod de procedura civila.
In plus fata de editia anterioara, lucrarea cuprinde un numar de 263 de grile cu maxim doua variante de raspuns, care se adreseaza in primul rand studentilor care se pregatesc pentru examenele de an si de licenta, dar si tuturor celor care doresc sa sustina examenul de admitere sau de definitivat in profesiile juridice.
CUPRINS
CUVANT INAINTE VII
ABREVIERI IX
CAPITOLUL I. NOTIUNI INTRODUCTIVE 1
SECTIUNEA I. DEFINITIA DREPTULUI CIVIL 1
SECTIUNEA A II-A. DELIMITAREA DREPTULUI CIVIL 3
1. Criterii de delimitare 3
1. Obiectul de reglementare 3
2. Metoda de reglementare 4
3. Caracterul normelor juridice (al regulilor de drept) 4
4. Natura sanctiunilor 6
5. Calitatea subiectelor 6
6. Principiile proprii ale ramurii 7
6.1. Principiul proprietatii 8
6.2. Principiul egalitatii in fata legii civile 9
6.3. Principiul imbinarii intereselor personale cu interesele generale 9
6.4. Principiul garantarii si ocrotirii drepturilor subiective civile 10
SECTIUNEA A III-A. IZVOARELE DREPTULUI CIVIL 10
1. Notiune 10
2. Clasificare 11
2.1. Izvoare formale 11
2.2. Izvoare neformale 16
SECTIUNEA A IV-A. APLICAREA NORMEI JURIDICE CIVILE 19
1. Aplicarea normei juridice civile in timp 20
1. Principiul neretroactivitatii 21
2. Principiul aplicarii imediate a normei juridice civile noi 24
2. Aplicarea normei juridice civile in spatiu 25
3. Aplicarea normei juridice civile asupra persoanelor 26
SECTIUNEA A V-A. INTERPRETAREA NORMELOR JURIDICE CIVILE 27
1. Necesitatea interpretarii 27
2. Clasificare 28
2.1. In raport de persoana care face interpretarea si de
forta juridica a interpretarii 28
2.2. In raport de metodele folosite la interpretarea
normelor juridice civile 29
2.3. In raport de rezultatul la care se ajunge prin interpretare 34
CAPITOLUL II. RAPORTUL JURIDIC CIVIL 38
SECTIUNEA I. DEFINITIA, CARACTERELE SI IZVOARELE
RAPORTULUI JURIDIC CIVIL 38
1. Definitie 38
2. Caractere 38
3. Izvoare 38
SECTIUNEA A II-A. STRUCTURA RAPORTULUI JURIDIC CIVIL 41
1. Subiectele raportului juridic civil 41
1. Notiune 41
2. Individualizarea subiectelor raportului juridic civil 41
3. Pluralitatea subiectelor raportului juridic civil 43
4. Schimbarea subiectelor raportului juridic civil 46
5. Capacitatea subiectelor raportului juridic civil 52
5.1. Notiune 52
5.2. Persoana fizica 53
5.3. Persoana juridica 79
2. Continutul raportului juridic civil 83
1. Notiune 83
2. Clasificarea drepturilor subiective civile 84
2.1. Drepturile absolute si drepturile relative 84
2.2. Drepturile patrimoniale si drepturile personale nepatrimoniale 85
2.3. Drepturi principale si drepturi accesorii 86
2.4. Drepturi simple si drepturi afectate de modalitati 90
3. Recunoasterea, exercitarea si apararea drepturilor subiective civile 91
4. Clasificarea obligatiilor civile 96
4.1. Obligatii care se nasc din acte juridice sau din fapte juridice 96
4.2. Obligatii civile in functie de obiectul lor 98
4.3. Obligatii perfecte si obligatii imperfecte 100
4.4. Obligatii obisnuite, reale si opozabile tertilor 100
4.5. Obligatii simple si obligatii complexe 101
XIV CUPRINS
3. Obiectul raportului juridic civil 102
1. Definitie 102
2. Clasificarea bunurilor 103
2.1. Dupa calitatea titularului din al carui patrimoniu fac parte 104
2.2. Dupa posibilitatea de a face obiectul unor acte juridice civile 104
2.3. Dupa natura bunurilor si calificarea data lor de lege 105
2.4. Dupa modul in care sunt determinate 108
2.5. Dupa cum se pot sau nu se pot schimba unele cu altele 109
2.6. Dupa cum intrebuintarea bunurilor conduce sau nu
la consumarea substantei lor 110
2.7. Dupa posibilitatea impartirii bunurilor, fara a li se
schimba destinatia 111
2.8. Dupa corelatia dintre bunuri 112
2.9. Dupa cum bunurile sunt producatoare de fructe sau nu 112
CAPITOLUL III. ACTUL JURIDIC CIVIL 114
SECTIUNEA I. NOTIUNE 114
SECTIUNEA A II-A. CLASIFICAREA ACTELOR JURIDICE CIVILE 115
1. Dupa numarul partilor 115
2. Dupa scopul urmarit la incheierea lor 117
3. Dupa momentul in care isi produc efectele 119
4. Dupa modul lor de formare 119
5. Dupa efectele pe care le produc 121
6. Dupa importanta actului juridic in raport cu un bun
sau cu un patrimoniu 121
7. Dupa rolul recunoscut de lege vointei partilor in
determinarea continutului actelor juridice 123
8. Dupa corelatia dintre ele 123
9. Dupa posibilitatea incadrarii lor juridice in unul din tipurile
de acte juridice reglementate expres de lege 124
10. Dupa modul de incheiere a actelor juridice civile 125
11. Dupa modul lor de executare 125
SECTIUNEA A III-A. CONDITIILE ACTULUI JURIDIC CIVIL 127
1. Definitie si clasificare 127
2. Conditiile de formare si de validitate a actului juridic 128
1. Capacitatea 128
CUPRINS XV
2. Consimtamantul 129
2.1. Definitie 129
2.2. Legatura dintre consimtamant si vointa juridica 129
2.3. Corelatia dintre vointa interna si vointa declarata 130
2.4. Conditiile de valabilitate a consimtamantului 131
2.5. Viciile de consimtamant 136
3. Obiectul actului juridic civil 154
3.1. Notiune 154
3.2. Conditii de validitate generale 154
3.3. Conditii de validitate speciale 157
4. Cauza actului juridic civil 160
4.1. Notiune 160
4.2. Elementele cauzei 160
4.3. Conditii de validitate 161
5. Forma actului juridic civil 163
5.1. Principiul autonomiei de vointa 163
5.2. Notiunea de forma a actului juridic civil si felurile ei 163
3. Conditiile de eficacitate a actului juridic civil.
Modalitatile actului juridic civil 168
1. Termenul 169
1.1. Notiune 169
1.2. Clasificare 170
1.3. Efectele termenului 172
2. Conditia 173
2.1. Notiune 173
2.2. Clasificare 173
2.3. Reguli cu privire la realizarea sau nerealizarea conditiei 175
2.4. Efectele conditiei 176
2.5. Diferente intre termen si conditie 178
3. Sarcina 178
3.1. Notiune 178
3.2. Clasificare 178
3.3. Efectele neexecutarii sarcinii 179
SECTIUNEA A IV-A. INTERPRETAREA ACTULUI JURIDIC CIVIL 180
1. Notiune 180
2. Reguli de interpretare 180
SECTIUNEA A V-A. EFECTELE ACTULUI JURIDIC CIVIL 182
1. Notiune 182
XVI CUPRINS
2. Principiile efectelor actului juridic 182
2.1. Principiul fortei obligatorii 183
2.2. Principiul irevocabilitatii 185
2.3. Principiul relativitatii efectelor actului juridic civil 186
SECTIUNEA A VI-A. REPREZENTAREA IN ACTELE JURIDICE CIVILE 194
1. Notiune 194
2. Clasificare 194
2.1. Reprezentarea legala, conventionala si judiciara 194
2.2. Reprezentarea generala si speciala 196
3. Forma imputernicirii reprezentarii 197
4. Conditiile reprezentarii 197
4.1. Imputernicirea de a reprezenta 197
4.2. Intentia de a reprezenta 199
4.3. Vointa valabila a reprezentantului 200
5. Efectele reprezentarii 200
6. Incetarea reprezentarii 201
SECTIUNEA A VII-A. NULITATEA ACTULUI JURIDIC CIVIL 202
1. Definitie si functii 202
1. Definitie 202
2. Functiile nulitatii 202
2. Clasificarea nulitatilor 203
1. Nulitatea absoluta si nulitatea relativa 203
1.1. Regimul juridic al nulitatii absolute 204
1.2. Regimul juridic al nulitatii relative 205
1.3. Confirmarea 206
2. Nulitatea totala si nulitatea partiala 207
3. Nulitatea expresa si nulitatea virtuala 208
4. Nulitatea de fond si nulitatea de forma 208
5. Nulitatea de drept si nulitatea judiciara 209
6. Nulitatea amiabila si nulitatea judiciara 209
3. Cauzele de nulitate 210
4. Efectele nulitatii 211
1. Principiile efectelor nulitatii 211
1.1. Principiul retroactivitatii efectelor nulitatii 211
1.2. Principiul repunerii partilor in situatia anterioara
(restitutio in integrum) 212
CUPRINS XVII
1.3. Principiul anularii actului subsecvent ca urmare a anularii
actului initial (resoluto iure dantis, resolvitur ius accipientis) 215
2. Principii care inlatura nulitatea 218
2.1. Principiul conversiunii actului juridic 218
2.2. Principiul validitatii aparentei in drept 220
2.3. Principiul raspunderii civile delictuale 220
5. Delimitarea nulitatii de alte cauze de ineficacitate a actului juridic 221
1. Rezolutiunea 221
2. Rezilierea 221
3. Revocarea 222
4. Reductiunea 222
5. Caducitatea 222
6. Inopozabilitatea 223
7. Clauzele considerate nescrise 223
CAPITOLUL IV. DOVADA DREPTURILOR CIVILE (PROBELE) 225
SECTIUNEA I. NOTIUNEA, OBIECTUL, SARCINA SI IMPORTANTA PROBEI.
REGULI DE ADMISIBILITATE 225
1. Notiune 225
2. Obiectul probei 227
3. Sarcina probei 228
4. Importanta probei 229
5. Reguli de admisibilitate 229
SECTIUNEA A II-A. MIJLOACELE DE PROBA 229
1. Inscrisurile 230
1. Notiune si clasificare 230
2. Inscrisul autentic 232
3. Inscrisul sub semnatura privata 234
3.1. Notiune 234
3.2. Formalitatea multiplului exemplar 235
3.3. Formalitatea "bun si aprobat” 237
3.4. Forta probanta 238
3.5. Data 238
3.6. Inscrisuri asimilate de lege inscrisului sub semnatura privata 239
3.7. Inscrisul in forma electronica 239
4. Inscrisurile nepreconstituite 240
4.1. Mentiunile facute de creditor pe titlul de creanta 241
XVIII CUPRINS
4.2. Registrele si hartiile domestice 241
4.3. Registrele profesionistilor 242
4.4. Scrisorile 242
2. Marturia (proba cu martori) 243
1. Notiune. Trasaturi 243
2. Admisibilitatea probei cu martori 244
2.1. Interdictia de a se dovedi cu martori existenta actelor juridice
al caror obiect are o valoare mai mare de 250 lei 244
2.2. Interdictia de a se dovedi cu martori impotriva si peste
cuprinsul unui inscris. 245
2.3. Exceptii 245
3. Prezumtiile 246
1. Notiune 246
2. Clasificarea prezumtiilor 247
2.1. Prezumtiile legale 247
2.2. Prezumtiile judiciare 249
4. Marturisirea 250
1. Notiunea si caracterul juridic al marturisirii 250
2. Felurile marturisirii 251
3. Interogatoriul 252
5. Expertiza 253
6. Mijloacele materiale de proba 254
7. Cercetarea la fata locului 254
CAPITOLUL V. PRESCRIPTIA EXTINCTIVA 255
SECTIUNEA I. CONSIDERATII GENERALE 255
1. Notiune 255
2. Sediul materiei 256
3. Caracterul normelor 256
4. Natura juridica 260
5. Functiile prescriptiei extinctive 261
6. Efectul prescriptiei extinctive 261
7. Principiile efectului prescriptiei extinctive 262
SECTIUNEA A II-A. DOMENIUL PRESCRIPTIEI EXTINCTIVE 264
1. Domeniul prescriptiei extinctive in cadrul drepturilor patrimoniale 264
1. Drepturile de creanta 264
2. Drepturile reale accesorii 264
CUPRINS XIX
3. Drepturile reale principale 265
2. Domeniul prescriptiei extinctive in cadrul drepturilor nepatrimoniale 267
3. Probleme speciale referitoare la domeniul prescriptiei extinctive 268
1. Valorificarea dreptului subiectiv civil pe calea exceptiei 268
2. Actiunea in constatare 269
3. Actiunile mixte 269
4. Dualitatea de actiuni 270
5. Actiuni privind un drept secundar 270
6. Actiuni in repararea unui prejudiciu moral 270
7. Actiuni in restituirea prestatiilor executate in baza unui
act juridic anulat (desfiintat) 271
SECTIUNEA A III-A. TERMENELE DE PRESCRIPTIE EXTINCTIVA 271
1. Notiune 271
2. Clasificare 272
2.1. Termenul general 272
2.2. Termene speciale 272
SECTIUNEA A IV-A. CURSUL PRESCRIPTIEI EXTINCTIVE 274
1. Inceputul prescriptiei extinctive 274
1. Regula generala 274
2. Reguli speciale 275
2. Suspendarea prescriptiei extinctive 280
1. Notiune 280
2. Cauzele de suspendare 280
3. Efectele suspendarii prescriptiei extinctive 284
3. Intreruperea prescriptiei extinctive 285
1. Notiune 285
2. Cauzele de intrerupere 285
3. Efectele intreruperii prescriptiei extinctive 288
4. Repunerea in termenul de prescriptie extinctiva 289
1. Notiune 289
2. Cauzele de repunere in termen 290
3. Efectul repunerii in termen 291
5. Implinirea prescriptiei extinctive 291
SECTIUNEA A V-A. DELIMITAREA PRESCRIPTIEI EXTINCTIVE 292
1. Uzucapiunea (prescriptia achizitiva) 292
2. Termenul extinctiv, ca modalitate a actului juridic civil 293
XX CUPRINS
3. Decaderea 293
CAPITOLUL VI. PERSOANELE 295
SUBCAPITOLUL I. PERSOANA FIZICA 295
SECTIUNEA I. INDIVIDUALIZAREA PERSOANEI FIZICE 295
SUBSECTIUNEA I. NOTIUNE 295
SUBSECTIUNEA II. MIJLOACE DE INDIVIDUALIZARE 296
1. Numele 296
1. Notiune 296
2. Dobandirea (stabilirea) numelui si a prenumelui 297
2.1. Numele si prenumele copilului din casatorie 298
2.2. Numele si prenumele copilului din afara casatoriei 299
2.3. Numele si prenumele copilului nascut din parinti necunoscuti 300
3. Modificarea numelui de familie 301
3.1. Schimbari in filiatia persoanei fizice 301
3.2. Schimbari determinate de institutia adoptiei 302
3.3. Schimbari determinate de institutia casatoriei 303
4. Schimbarea numelui de familie si a prenumelui
pe cale administrativa 305
5. Retranscrierea numelui de familie si a prenumelui 309
6. Alte mijloace de individualizare, asemanatoare numelui 309
6.1. Pseudonimul 309
6.2. Porecla 310
6.3. Codul numeric personal 310
6.4. Identificarea pe baza amprentelor genetice 311
2. Domiciliul 311
1. Notiune 311
2. Caractere juridice 312
3. Felurile domiciliului 313
3.1. Domiciliul de drept comun 313
3.2. Domiciliul legal 313
3.3. Domiciliul ales sau conventional 315
3.4. Domiciliul profesional 316
3.5. Resedinta 316
3. Starea civila 317
1. Notiune 317
CUPRINS XXI
2. Continutul starii civile 318
2.1. Calitati privind filiatia persoanei fizice 318
2.2. Calitati privind starea conjugala a persoanei fizice 325
2.3. Sexul 326
2.4. Cetatenia 327
2.5. Varsta 327
3. Sursele starii civile 327
3.1. Faptele de stare civila 328
3.2. Actele juridice de stare civila 331
3.3. Hotararile judecatoresti 334
4. Actele de stare civila (ca inscrisuri) 335
4.1. Notiune 335
4.2. Anularea, modificarea si completarea actelor de stare civila
si ale mentiunilor de pe acestea 335
4.3. Rectificarea actelor de stare civila 336
4.4. Reconstituirea si intocmirea ulterioara a actelor
de stare civila 337
5. Inregistrarile de stare civila 337
6. Proba starii civile 339
SECTIUNEA A II-A. OCROTIREA PERSOANEI FIZICE
PRIN MIJLOACE DE DREPT CIVIL 341
1. Protectia incapabililor 341
1. Protectia minorului 342
1.1. Autoritatea parinteasca 342
1.2. Masuri de protectie speciala a minorului 347
1.3. Tutela 348
1.4. Curatela speciala a minorului 363
2. Protectia persoanelor fizice cu tulburari psihice 364
2.1. Protectia persoanelor cu tulburari psihice,
potrivit Legii nr. 487/2002 364
2.2. Protectia interzisilor judecatoresti 369
2. Protectia unor categorii de persoane capabile. Curatela 376
1. Notiune 376
2. Felurile curatelei 377
3. Cazuri de curatela 377
4. Instanta competenta 378
5. Persoanele care pot fi curator 378
6. Persoanele care pot solicita instituirea curatelei 378
XXII CUPRINS
7. Numirea curatorului 378
8. Capacitatea de exercitiu a celui reprezentat de curator 379
9. Incetarea curatelei 379
SUBCAPITOLUL II. PERSOANA JURIDICA 379
SECTIUNEA I. NOTIUNEA SI ELEMENTELE CONSTITUTIVE
ALE PERSOANEI JURIDICE 379
1. Notiune 379
2. Elementele constitutive ale persoanei juridice 380
2.1. Organizarea proprie, de sine statatoare 380
2.2. Patrimoniul propriu 381
2.3. Scopul propriu 382
SECTIUNEA A II-A. CLASIFICAREA PERSOANELOR JURIDICE 382
1. Persoane juridice de drept public si persoane juridice
de drept privat 382
1.1. Persoanele juridice de drept public 383
1.2. Persoanele juridice de drept privat 384
2. Persoane juridice cu scop patrimonial si fara scop patrimonial 385
3. Persoane juridice romane si persoane juridice straine 385
4. Persoane juridice infiintate prin actul de infiintare al organului
competent si persoane juridice infiintate prin actul de infiintare
al celor care o constituie, autorizat 385
5. Persoane juridice pe durata nedeterminata si persoane juridice
pe durata determinata 385
6. Persoane juridice cu sediul in Romania si persoane juridice
cu sediul in strainatate 386
SECTIUNEA A III-A. IDENTIFICAREA PERSOANEI JURIDICE 386
1. Atributele generale de identificare 386
1. Denumirea 386
2. Sediul 387
3. Nationalitatea 388
4. Contul bancar 388
2. Atributele speciale de identificare 388
1. Codul unic de inregistrare 389
2. Capitalul social 389
3. Firma 389
4. Marca 389
SECTIUNEA A IV-A. REGIMUL PERSOANEI JURIDICE 390
1. Infiintarea persoanei juridice 390
1.1. Moduri de infiintare 390
1.2. Nulitatea persoanei juridice 392
1.3. Functionarea persoanei juridice 394
2. Reorganizarea persoanei juridice 398
2.1. Notiune 398
2.2. Moduri de reorganizare 398
2.3. Opozitia 402
3. Incetarea persoanei juridice 403
3.1. Notiune si moduri de incetare 403
3.2. Dizolvarea persoanei juridice 403
3.3. Desfiintarea persoanei juridice 405
GRILE 407
RASPUNSURI LA GRILE 451
BIBLIOGRAFIE 455
INDEX 463
Capitolul I. Notiuni introduc ve
Sectiunea I. Definitia dreptului civil
Omul este o fiinta sociala. In satisfacerea intereselor sale individuale, el
intreprinde actiuni, intrand in raporturi cu alti oameni si cu societatea din care
face parte. Conduita sa nu tine, insa, exclusiv de vointa proprie, ci este dirijata
de anumite reguli (norme). In primul rand, intervin regulile moralei si moral-religioase,
a caror nerespectare atrage doar o sanctiune de ordin moral, la nivelul
constiintei fiecarui individ. Regulile de drept (normele juridice) ingradesc
actiunile/inactiunile omului, in sensul ca acestuia ii este permis sau interzis sa
actioneze intr-un fel sau altul in satisfacerea intereselor sale, in functie de
respectarea intereselor celorlalti.
Dreptul reprezinta totalitatea normelor care reglementeaza actiunile omului
in societate si a caror respectare este asigurata prin forta coercitiva a statului
(adica statul, prin organele sale competente, ii sanctioneaza pe cei care nu le
respecta). Acesta este asa numitul drept pozitiv, adica existent la un moment
dat intr-o anumita societate si concretizat in legi scrise sau obiceiuri, care este,
in toate cazurile, obligatoriu. El se aplica tuturor si mai poarta denumirea de
drept obiectiv.
La baza dreptului pozitiv sta un complex de reguli fundamentale, notiuni
universale de drept, "produsul experientei colective a tuturor natiunilor civilizate”,
care se numeste drept natural.
Dreptul pozitiv se imparte in drept national si drept international, care la
randul lor se impart in public si privat. Obiectul de studiu al dreptului privat il
formeaza raporturile dintre oameni in legatura cu interesele lor individuale.
Raporturile dintre oameni si societate, precum si raporturile dintre state,
sunt reglementate de dreptul public.
O ramura a dreptului privat, si anume baza acestuia, este dreptul civil. Prin
ramura de drept se intelege acel grup de norme juridice care reglementeaza
o anumita categorie de relatii sociale.
A se vedea O. Ungureanu, Drept civil. Introducere, ed. a VI-a, Ed. Rosetti, Bucuresti, 2002,
p. 13; C. Munteanu, O. Ungureanu, Drept civil. Partea generala, Ed. Universitatii "Lucian
Blaga” din Sibiu, 2011, p. 8.
A se vedea O. Ungureanu, op. cit., p. 14.
A se vedea M.B. Cantacuzino, Elementele dreptului civil, Ed. All Educational, Bucuresti,
1998, p. 12.
Dreptul civil poate fi definit ca fiind acea ramura a dreptului privat care
reglementeaza raporturile patrimoniale si personal nepatrimoniale dintre
persoanele fizice si juridice, aflate intr-o pozitie de egalitate juridica.
Din definitia dreptului civil rezulta care este obiectul dreptului civil, care
sunt subiectele si care este metoda lui de reglementare.
Prin obiect al unei ramuri de drept se intelege acel complex de raporturi
sociale care sunt reglementate de regulile de drept ce apartin ramurii respective.
Obiectul ramurii dreptului civil il constituie acele raporturi sociale de
natura patrimoniala si personal nepatrimoniala care se stabilesc intre persoanele
fizice si persoanele juridice (art. 2 C. civ.).
Raporturile patrimoniale sunt acelea care au un continut economic, evaluabil
in bani (de exemplu, raporturile care se nasc dintr-un contract de
vanzare).
Raporturile personale nepatrimoniale sunt acelea al caror continut nu
poate fi evaluat in bani (de exemplu, raporturile care privesc viata privata a
unei persoane: dreptul la nume, la domiciliu, la reputatie).
Persoana fizica reprezinta omul, privit individual, ca titular de drepturi si
obligatii civile [art. 25 alin. (2) C. civ.].
Persoana juridica reprezinta orice forma de organizare, care odata ce
indeplineste conditiile cerute de lege, este titulara de drepturi si obligatii civile
[art. 25 alin. (3) C. civ.].
Raporturile civile se stabilesc intre subiectele de drept civil, adica intre
persoanele fizice, intre persoanele juridice sau intre persoanele fizice si
persoanele juridice.
Prin metoda de reglementare a unei ramuri de drept se intelege pozitia
partilor participante la raportul juridic, care poate fi de egalitate sau de
subordonare.
In dreptul civil, pozitia partilor este de egalitate juridica, ceea ce inseamna
ca una dintre parti nu se subordoneaza celeilalte (de exemplu, in raporturile
care se nasc dintr-un contract de vanzare, partile se afla intr-o pozitie de
egalitate juridica – nu neaparat si economica – in sensul ca au posibilitatea
de a avea drepturi si obligatii si de a le exercita in mod liber; astfel, proprietarul
bunului nu il poate obliga pe cumparator sa achizitioneze bunul, daca bunul
nu corespunde exigentelor acestuia si refuza sa-l cumpere; potentialul cumparator
nu-l poate obliga pe proprietar sa vanda bunul).
Dreptul civil nu reglementeaza, insa, toate raporturile patrimoniale si
personale nepatrimoniale din societate. O parte a acestora este reglementata
de alte ramuri de drept, precum: dreptul familiei, dreptul comercial, dreptul
international privat, dreptul muncii. Pentru a stabili care anume raporturi
formeaza obiectul dreptului civil, urmeaza a se face delimitarea dreptului civil
Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicata in M. Of. nr. 505 din 15 iulie 2011, cu
modificarile si completarile ulterioare.
2 DREPT CIVIL. PARTEA GENERALA. PERSOANELE
fata de celelalte ramuri, prin indicarea obiectului lor de reglementare. Astfel,
ceea ce intra in sfera acestor ramuri nu intra in sfera dreptului civil. Trebuie
facuta precizarea ca abrogarea Codului familiei, abrogarea Codului comercial
si a Legii nr. 105/1992, care reglementa raporturile de drept international
privat, urmata de reglementarea raporturilor corespunzatoare in noul Cod
civil, nu a condus la disparitia ramurilor dreptului familiei, a dreptului comercial
si a dreptului international privat. Abrogarea codurilor nu a fost determinata
de disparitia relatiilor sociale specifice acestor ramuri de drept si nici nu au
fost inlaturate normele juridice care le reglementeaza, ci doar li s-a schimbat
locatia: au fost reunite in Codul civil. Deci continua sa existe ramura dreptului
familiei, ramura dreptului comercial si ramura dreptului international privat.
Dreptul civil joaca, insa, rolul unui asa numit drept comun, in sensul ca,
ori de cate ori un raport juridic ce apartine unei alte ramuri de drept nu poate
fi reglementat, intrucat acea ramura nu contine prevederi relative (adica reguli
de drept aplicabile situatiei juridice respective), se aplica regulile dreptului
civil. Acest lucru este posibil deoarece, pe de o parte, dreptul civil reprezinta
baza dreptului privat, iar, pe de alta parte, o serie de ramuri de drept s-au
desprins din dreptul civil (de exemplu, dreptul familiei, dreptul comercial). Potrivit
art. 2 alin. (2) C. civ., Codul civil este alcatuit dintr-un ansamblu de reguli care
constituie dreptul comun pentru toate domeniile la care se refera litera sau
spiritul dispozitiilor sale.
Sectiunea a II-a. Delimitarea dreptului civil
Pentru a delimita dreptul civil de alte ramuri de drept, astfel incat sa se
poata, cu usurinta, califica o situatie juridica, sa se poata stabili care norme
ii sunt aplicabile, din care ramura de drept, se utilizeaza mai multe criterii.
1. Criterii de delimitare
1. Obiectul de reglementare
Un prim criteriu de delimitare este, asa cum am aratat, obiectul de reglementare.
Obiectul ramurii dreptului civil il constituie acele raporturi sociale de
natura patrimoniala si personal nepatrimoniala care se stabilesc intre persoane,
ca subiecte de drept civil.
A se vedea si G. Boroi, C.A. Anghelescu, Curs de drept civil. Partea generala, conform
noului Cod civil, ed. a 2-a, Ed. Hamangiu, Bucuresti, 2012, p. 3-4; E. Lupan, S. Sztranyiczki,
Diviziunea dreptului dupa obiectul lui. Locul dreptului civil in sistemul nostru juridic, in
E. Lupan, S. Sztranyiczki, E. Veress, R.A. Pantilimon, Drept civil. Partea generala conform
Noului Cod civil, Ed. C.H. Beck, Bucuresti, 2012, p. 6-8.
NOTIUNI INTRODUCTIVE 3
2. Metoda de reglementare
Metoda de reglementare consta in pozitia partilor, care poate fi de egalitate
sau de subordonare. In dreptul civil, metoda este de egalitate juridica a partilor
in raporturile dintre ele.
3. Caracterul normelor juridice (al regulilor de drept)
Normele juridice sunt reguli generale si abstracte, instituite sau recunoscute
de puterea publica, ce reglementeaza conduita subiectelor de drept si a caror
respectare este asigurata, la nevoie, prin forta coercitiva a statului. Normele
de drept civil reglementeaza conduita subiectelor in raporturile juridice civile. Ele
se pot clasifica dupa mai multe criterii, si anume:
• In functie de caracterul conduitei prescrise, normele juridice pot fi imperative
si dispozitive.
Normele imperative sunt acele reguli de drept pe care subiectele de drept
civil sunt obligate sa le respecte; ele nu pot stabili alte reguli pentru raporturile
dintre ele.
Normele imperative, la randul lor, se impart in:
- onerative: care impun o anumita conduita; de exemplu, conform art. 1101
C. civ., "Sub sanctiunea nulitatii absolute, optiunea succesorala este indivizibila
si nu poate fi afectata de nicio modalitate”;
- prohibitive: care interzic o anumita conduita; de exemplu, conform art. 752
C. civ., "Dreptul de uz ori de abitatie nu poate fi cedat, iar bunul ce face obiectul
acestor drepturi nu poate fi inchiriat sau, dupa caz, arendat”; de asemenea,
potrivit art. 984 alin. (2) C. civ., "Nu se pot face liberalitati decat prin donatie
sau prin legat cuprins in testament”.
Normele dispozitive sunt acele reguli de drept prin care subiectele au
posibilitatea fie sa aleaga o anumita conduita dintre mai multe indicate de
legiuitor, fie sa stabileasca ele insele regulile ce li se vor aplica.
Normele dispozitive pot fi:
- permisive: care dau posibilitatea partilor sa aleaga o anumita conduita
dintre mai multe indicate de legiuitor; de exemplu, conform art. 1108 alin. (1)
C. civ., acceptarea succesiunii se poate face expres sau tacit; de asemenea,
potrivit art. 1054 alin. (2) C. civ., "Legatul poate fi pur si simplu, cu termen,
sub conditie sau cu sarcina”;
- supletive: daca subiectele nu si-au ales ele insele regulile aplicabile, se aplica
o regula stabilita de legiuitor pentru acea situatie; de exemplu, conform art. 955
alin. (1) C. civ., "Patrimoniul defunctului se transmite prin mostenire legala, in
masura in care cel care lasa mostenirea nu a dispus altfel prin testament”.
A se vedea si I. Ceterchi, I. Craiovan, Introducere in teoria generala a dreptului, Ed. All,
Bucuresti, 1993, p. 35.
Dispozitii supletive se regasesc si in art. 1276 C. civ.
4 DREPT CIVIL. PARTEA GENERALA. PERSOANELE
Caracterul normelor juridice nu serveste doar la delimitarea dreptului civil
de alte ramuri de drept, ci si la determinarea sanctiunilor, in cazul incalcarii
lor.
In dreptul civil predomina normele dispozitive.
• In functie de interesul ocrotit, normele juridice pot fi de ordine publica si
de ordine privata.
Normele de ordine publica, depasind sfera intereselor private, protejeaza
interesele publice ale societatii. Notiunea de ordine publica inglobeaza toate
principiile si regulile de ordine sociala si morala pe care legiuitorul le-a considerat
esentiale pentru societate. In aplicarea normelor, distinctia intre cele
de ordine publica si cele de ordine privata se face de catre judecator (adica
de catre cel care aplica legea, si cu ocazia aplicarii ei, in fiecare caz in parte),
in cazul in care legiuitorul nu a aratat expres in continutul normei ca este de
ordine publica.
Toate normele de ordine publica sunt imperative (insa, nu toate normele
imperative sunt de ordine publica; de exemplu, potrivit art. 1683 alin. (1) C. civ.:
"Daca, la data incheierii contractului asupra unui bun individual determinat,
acesta se afla in proprietatea unui tert, contractul este valabil, iar vanzatorul
este obligat sa asigure transmiterea dreptului de proprietate de la titularul sau
catre cumparator”. Aceasta norma este imperativa, dar nu si de ordine publica,
deoarece opereaza in favoarea cumparatorului, fiind deci de ordine privata;
de exemplu, norma cuprinsa in art. 1011 alin. (1) C. civ. ("Donatia se incheie
prin inscris autentic, sub sanctiunea nulitatii absolute”) este o norma imperativa
de ordine publica; interesul public ocrotit consta in asigurarea principiului
irevocabilitatii donatiilor, pentru ca daca donatiile s-ar putea face prin orice
act sub semnatura privata, inscrisul ar putea fi usor distrus de catre donator
si astfel nu s-ar putea asigura securitatea circuitului civil; implicit, este protejat
si un interes privat, particular, si anume este protejata vointa donatorului,
care dispune irevocabil de un drept al sau in favoarea unei alte persoane.
Normele de ordine privata ocrotesc interese particulare. Normele dispozitive
sunt intotdeauna de ordine privata (insa, nu toate normele de ordine privata
sunt dispozitive). De exemplu, conform art. 1672 C. civ.: "Vanzatorul are
urmatoarele obligatii principale: 1. sa transmita proprietatea bunului sau, dupa
caz, dreptul vandut; 2. sa predea bunul; 3. sa il garanteze pe cumparator
contra evictiunii si viciilor bunului”. Normele la care se refera punctul 3, adica
A se vedea G. Boroi, Drept civil. Partea generala. Persoanele, ed. a IV-a, Ed. Hamangiu,
Bucuresti, 2010, p. 16.
A se vedea O. Ungureanu, op. cit., p. 30.
A se vedea Fr. Deak, Contracte civile si asigurari, vol. II, Ed. Actami, Bucuresti, 1995,
p. 19-20.
A se vedea Fr. Deak, Tratat de drept civil. Contracte speciale, ed. a III-a, Ed. Universul
Juridic, Bucuresti, 2001, p. 122.
NOTIUNI INTRODUCTIVE 5
raspunderea pentru evictiune si raspunderea pentru vicii a vanzatorului, sunt
de ordine privata si dispozitiva, deoarece ocrotesc un interes particular, al
cumparatorului, si partile pot deroga de la ele, agravand obligatia, micsorand-o
sau inlaturand-o complet.
Interesul clasificarii normelor in norme de ordine publica si de ordine privata
se regaseste in materia nulitatilor, cand judecatorul stabileste, in functie de
interesul ocrotit, sanctiunea nulitatii absolute sau relative, care au regimuri
juridice distincte.
• In functie de intinderea aplicarii normelor juridice, acestea pot fi generale
si speciale.
Normele generale se aplica in toate cazurile, iar cele speciale numai in
cazurile expres stabilite de lege. Aceasta inseamna ca, in cazul in care exista
o norma generala si una speciala, care reglementeaza aceeasi situatie juridica,
se aplica cu prioritate cea speciala; deci norma speciala deroga de la cea
generala si este de stricta interpretare si aplicare. De exemplu, in materia
inchirierii unei locuinte, normele generale sunt cuprinse in Codul civil (art. 1824
si urm.); in ceea ce priveste locuintele cu destinatie speciala, se aplica regulile
din legislatia speciala (asa cum reiese din art. 1835 C. civ.).
4. Natura sanctiunilor
Nerespectarea normelor juridice atrage o consecinta negativa, o sanctiune
pentru autorul ei. Sanctiunile difera, insa, in ramurile de drept. Specifica
dreptului civil este sanctiunea restabilirii dreptului subiectiv civil incalcat, de
regula, prin repararea prejudiciului (sau a pagubei) care a fost cauzat prin
incalcare. De exemplu, cand cumparatorul nu plateste pretul vanzarii, vanzatorul
este indreptatit sa obtina fie executarea silita a obligatiei de plata, fie
rezolutiunea vanzarii, precum si, in ambele situatii, daune-interese, adica
pagubele pe care le-a suferit, sau si daune morale (art. 1724 C. civ.).
5. Calitatea subiectelor
In dreptul civil subiectele nu au o calitate speciala; sunt persoane fizice
sau persoane juridice. Dar in alte ramuri de drept subiectele au o anumita
calitate (de exemplu, in dreptul administrativ, cel putin un subiect este organ
administrativ de stat).
A se vedea Fr. Deak, Tratat… Contracte…, p. 83 si p. 91-92; a se vedea si art. 1698,
art. 1699 si art. 1708 C. civ.
A se vedea G. Boroi, op. cit., p. 16-17.
A se vedea Gh. Beleiu, Drept civil roman. Introducere in dreptul civil. Subiectele dreptului
civil, ed. a XI-a revazuta si adaugita de M. Nicolae, P. Trusca, Ed. Universul Juridic,
Bucuresti, 2007, p. 26.
6 DREPT CIVIL. PARTEA GENERALA. PERSOANELE
6. Principiile proprii ale ramurii
Principiile de drept sunt reguli de baza, idei calauzitoare, care stau la
baza activitatii judiciare. Exista trei categorii de principii: principii care se aplica
in toate ramurile de drept (adica generale, care stau la baza intregului sistem
de drept); principii caracteristice pentru fiecare ramura de drept; in cadrul
ramurilor, principii specifice anumitor institutii din ramura de drept
respectiva.
Principiile fundamentale ale dreptului sunt acele idei de baza comune
tuturor ramurilor de drept si care se regasesc in toata legislatia. Dintre
acestea pot fi enumerate: principiul egalitatii in fata legii, principiul separatiei
puterilor in stat s.a.; ele se aplica si in dreptul civil.
Principiile specifice dreptului civil se aplica in intreaga ramura, tuturor
institutiilor, constituind temeiul de apreciere si de evaluare a normelor juridice
civile. Aceasta inseamna ca, ori de cate ori normele civile sunt supuse
interpretarii, deoarece contin reguli neclare sau care sunt susceptibile de mai
multe intelesuri, interpretarea se face astfel incat normele sa corespunda
principiilor dreptului civil.
Principiile specifice dreptului civil sunt: principiul proprietatii, principiul
egalitatii in fata legii civile, principiul imbinarii intereselor personale cu interesele
generale, principiul garantarii si ocrotirii drepturilor subiective civile.
Principiile specifice anumitor institutii din ramura dreptului civil sunt reguli
de baza care se aplica numai intr-o institutie sau in mai multe institutii ale
dreptului civil. O institutie de drept civil reuneste un grup de norme juridice
civile, care reglementeaza subdiviziuni ale obiectului dreptului civil, precum:
raportul juridic civil, actul juridic civil, dreptul de proprietate, succesiunea,
contractele, prescriptia extinctiva s.a.
Pot fi enumerate urmatoarele principii specifice anumitor institutii ale
dreptului civil:
- principiul consensualismului, care priveste forma actului juridic civil;
- principiile fortei obligatorii, irevocabilitatii si relativitatii actului juridic civil,
care privesc efectele actului juridic civil;
- principiul ocrotirii bunei-credinte, care se regaseste in mai multe institutii
ale dreptului civil, precum drepturile reale, raspunderea civila etc.;
A se vedea St. Rauschi, C.T. Ungureanu, Drept civil. Partea generala. Persoana
fizica. Persoana juridica, Ed. Fundatiei Chemarea, Iasi, 1995, p. 13.
Pentru o analiza detaliata a principiilor generale ale dreptului, a se vedea I. Vida, "Codul
civil (Legea nr. 287/2009) si principiile generale ale dreptului”, in Dreptul nr. 8/2012, p. 11
si urm.
Aceste principii sunt studiate la disciplina Teoria generala a dreptului.
Potrivit art. 1 C. civ., principiile generale ale dreptului sunt considerate izvoare de drept
civil.
A se vedea O. Ungureanu, op. cit., p. 23.
NOTIUNI INTRODUCTIVE 7
- principiul proximitatii gradului de rudenie, specific mostenirii legale.
Datorita importantei pe care le prezinta, vor fi analizate in continuare
principiile specifice dreptului civil, care sunt aplicabile in toata ramura dreptului
civil.
6.1. Principiul proprietatii
Dreptul de proprietate este cel mai important drept patrimonial. Viata omului
are in centrul ei material ideea de proprietate. Proprietatea este un instinct,
care in societate a fost supus unor reglementari, tocmai pentru a-l putea
controla.
Dreptul de proprietate este consacrat in Constitutia Romaniei din 1991,
in art. 44 si 136. Conform art. 44 alin. (2) teza a II-a, dreptul de proprietate
este garantat, iar proprietatea privata este garantata si ocrotita in mod egal
de lege, indiferent de titular: "Cetatenii straini si apatrizii pot dobandi dreptul
de proprietate privata asupra terenurilor numai in conditiile rezultate din aderarea
Romaniei la Uniunea Europeana si din alte tratate internationale la care
Romania este parte, pe baza de reciprocitate, in conditiile prevazute prin lege
organica, precum si prin mostenire legala”. Articolul 136 prevede: "(1)
Proprietatea este publica sau privata. (2) Proprietatea publica este garantata
si ocrotita prin lege si apartine statului sau unitatilor administrativ-teritoriale. (...)
(4) Bunurile proprietate publica sunt inalienabile. (...) (5) Proprietatea privata
este inviolabila, in conditiile legii organice”.
Dreptul de proprietate are, deci, doua forme: dreptul de proprietate publica
– al carui titular este statul si unitatile administrativ-teritoriale – si dreptul de
proprietate privata – al carui titular este fie persoana fizica, fie persoana
juridica.
In Codul civil, valorificandu-se doctrina si jurisprudenta existenta in materie,
proprietatea este definita in art. 555 alin. (1): "Proprietatea privata este dreptul
titularului de a poseda, folosi si dispune de un bun in mod exclusiv, absolut
si perpetuu, in limitele stabilite de lege”. Normele juridice civile reglementeaza
proprietatea, continutul sau, precum si mijloacele de ocrotire a dreptului de
proprietate, actiunea in revendicare fiind mijlocul specific.
Principiile specifice institutiilor dreptului civil vor fi studiate in cadrul diferitelor materii; de
exemplu, principiile fortei obligatorii, irevocabilitatii si relativitatii actului juridic civil vor fi
analizate la teoria generala a obligatiilor.
Astfel cum a fost revizuita prin Legea nr. 429/2003 (M. Of. nr. 758 din 29 octombrie 2003);
Constitutia a fost ulterior republicata, dandu-se textelor o noua numerotare (M. Of. nr. 767
din 31 octombrie 2003).
Mijloacele de aparare a dreptului de proprietate sunt acele actiuni care permit titularului
dreptului inlaturarea oricaror atingeri aduse dreptului de proprietate si asigurarea exercitarii
lui in conditii normale (a se vedea E. Safta-Romano, Dreptul de proprietate privata si
publica in Romania, Ed. Graphix, Iasi, 1994, p. 335). Aceste actiuni se impart in petitorii
8 DREPT CIVIL. PARTEA GENERALA. PERSOANELE
6.2. Principiul egalitatii in fata legii civile
Principiul egalitatii in fata legii se desprinde din art. 16 alin. (1) din Constitutie:
"(1) Cetatenii sunt egali in fata legii si a autoritatilor publice, fara privilegii si
fara discriminari”. Acest principiu este aplicabil in toate ramurile de drept. In
dreptul civil, avand in vedere metoda lui de reglementare, adica aceea a
egalitatii intre subiectele raporturilor juridice civile, acest principiu se traduce
prin faptul ca persoanele fizice si juridice au o egala capacitate juridica, o
egala aptitudine de a avea drepturi si obligatii si au o posibilitate egala de a
exercita aceste drepturi. Toate persoanele fizice si juridice sunt egale in fata
legii civile. Trebuie precizat, insa, pe de o parte, ca persoanele fizice sunt
egale: "Rasa, culoarea, nationalitatea, originea etnica, limba, religia, varsta,
sexul sau orientarea sexuala, opinia, convingerile personale, apartenenta
politica, sindicala, la o categorie sociala ori la o categorie defavorizata, averea,
originea sociala, gradul de cultura, precum si orice alta situatie similara nu
au nicio influenta asupra capacitatii civile” (art. 30 C. civ.). Pe de alta parte,
toate persoanele juridice dintr-o anumita categorie se supun, in mod egal,
reglementarilor elaborate pentru categoria respectiva de persoane juridice.
6.3. Principiul imbinarii intereselor personale cu interesele generale
Drepturile civile ale persoanelor fizice sunt recunoscute in scopul de a le
satisface interesele personale materiale si culturale in acord cu interesul
general, potrivit legii si regulilor de convietuire sociala. Aceasta inseamna ca
persoanele fizice trebuie sa-si exercite drepturile astfel incat sa nu aduca
atingere drepturilor celorlalti. In sens contrar, pot fi trase la raspundere pentru
abuz de drept (pentru exercitarea abuziva a drepturilor civile). Potrivit art. 14
alin. (1) C. civ., persoanele fizice si cele juridice participante la raporturile
juridice civile trebuie sa isi exercite drepturile si sa isi execute obligatiile cu
buna-credinta, in acord cu ordinea publica si bunele moravuri. Articolul 15
C. civ., intitulat "Abuzul de drept”, arata: "Niciun drept nu poate fi exercitat in
scopul de a vatama sau pagubi pe altul ori intr-un mod excesiv si nerezonabil,
contrar bunei-credinte”.
De asemenea, art. 60 arata: "Persoana fizica are dreptul sa dispuna de
sine insasi, daca nu incalca drepturile si libertatile altora, ordinea publica sau
bunele moravuri”. In articolul urmator, insa, art. 61 alin. (2), legiuitorul afirma
ca "Interesul si binele fiintei umane trebuie sa primeze asupra interesului unic
al societatii sau al stiintei”. Scoasa din context, aceasta afirmatie pare sa vina
in contradictie cu principiul imbinarii intereselor personale cu interesele generale.
Aceasta dispozitie trebuie analizata, insa, folosind interpretarea sistesi
posesorii. Ele vor fi studiate la materia "Teoria generala a drepturilor reale”; a se vedea
si V. Stoica, Drept civil. Drepturile reale principale, Ed. C.H. Beck, Bucuresti, 2009, p. 93.
A se vedea St. Rauschi, C.T. Ungureanu, op. cit., p. 14.
NOTIUNI INTRODUCTIVE 9
matica, in functie de locul ei in ansamblul codului si al capitolului din care
face parte ("Respectul datorat fiintei umane si drepturilor ei inerente”), precum
si raportand-o la celelalte prevederi din acelasi capitol, care se refera la inviolabilitatea
corpului uman, la interzicerea practicilor eugenice etc. Prin urmare,
contradictia este numai aparenta.
6.4. Principiul garantarii si ocro rii drepturilor subiec ve civile
Drepturile civile ale persoanelor fizice si ale persoanelor juridice sunt
ocrotite si garantate de lege. Aceasta reiese din Constitutie, din art. 26 al
Pactului international privind drepturile civile si politice ale omului, la care
Romania a aderat prin Decretul nr. 212/1974, precum si din Conventia pentru
apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, ratificata de Romania
prin Legea nr. 30/1994. Conform art. 26 C. civ., "Drepturile si libertatile civile
ale persoanelor fizice, precum si drepturile si libertatile civile ale persoanelor
juridice sunt ocrotite si garantate de lege”.
In cazul in care drepturile subiective civile sunt incalcate, cei raspunzatori
sunt obligati sa le restabileasca. Daca titularul dreptului incalcat nu poate obtine
reparatia pe cale amiabila de la cel raspunzator, el il poate obliga, prin apelarea
la forta de constrangere a statului, intentand o actiune civila in justitie.
Sectiunea a III-a. Izvoarele dreptului civil
1. Notiune
Notiunea de izvor de drept civil are un sens formal, juridic si un sens material.
In sens formal, prin izvor de drept civil se intelege forma specifica de exprimare
a normelor juridice civile. In sens material, izvorul de drept civil reprezinta
Pentru o parere contrara, a se vedea I. Turcu, Noul Cod civil. Legea nr. 287/2009. Cartea
V. Despre obligatii, art. 1164-1649. Comentarii si explicatii, Ed. C.H. Beck, Bucuresti,
2011, p. 51.
A se vedea G. Boroi, op. cit., p. 7; G. Boroi, C.A. Anghelescu, op. cit., p. 6.
Actiunea civila poate fi definita ca fiind ansamblul mijloacelor procedurale, prin care, in
cadrul procesului civil, se asigura protectia dreptului subiectiv civil, prin recunoasterea
sau realizarea lui, in cazul in care este incalcat sau contestat, ori a unor situatii juridice
ocrotite de lege (a se vedea, in acest sens, V.M. Ciobanu, Tratat teoretic si practic de
procedura civila. Teoria generala, vol. I, Ed. National, Bucuresti, 1996, p. 250). Notiunea
de proces civil desemneaza "activitatea desfasurata de catre instanta, parti, organe de
executare si de alte persoane sau organe care participa la infaptuirea de catre instantele
judecatoresti a justitiei in pricinile civile, in vederea realizarii sau stabilirii drepturilor si
intereselor civile deduse judecatii si executarii silite a hotararilor judecatoresti sau a altor
titluri executorii, conform procedurii prevazute de lege” (a se vedea V.M. Ciobanu, op. cit.,
vol. I, p. 148-149).
10 DREPT CIVIL. PARTEA GENERALA. PERSOANELE
conditiile materiale de existenta care genereaza normele ramurii dreptului
civil. In continuare, se va avea in vedere notiunea de izvor in sens formal.
2. Clasificare
In Codul civil din 1864 nu exista un text care sa precizeze izvoarele dreptului
civil. Conform noului Cod civil, izvoarele de drept civil se clasifica in:
2.1. formale, din care fac parte trei izvoare: legea, uzantele si principiile
generale ale dreptului;
2.2. neformale, categorie in care intra jurisprudenta, doctrina si morala
sau regulile de convietuire sociala.
2.1. Izvoare formale
Codul civil actual contine o dispozitie expresa referitoare la izvoarele
dreptului civil, in art. 1: "(1) Sunt izvoare ale dreptului civil legea, uzantele si
principiile generale ale dreptului. (2) In cazurile neprevazute de lege se aplica
uzantele, iar in lipsa acestora, dispozitiile legale privitoare la situatii asemanatoare,
iar cand nu exista asemenea dispozitii, principiile generale ale
dreptului. (3) In materiile reglementate prin lege, uzantele se aplica numai in
masura in care legea trimite in mod expres la acestea. (4) Numai uzantele
conforme ordinii publice si bunelor moravuri sunt recunoscute ca izvoare de
drept. (5) Partea interesata trebuie sa faca dovada existentei si a continutului
uzantelor. Uzantele publicate in culegeri elaborate de catre entitatile sau
organismele autorizate in domeniu se prezuma ca exista, pana la proba
contrara. (6) In sensul prezentului cod, prin uzante se intelege obiceiul (cutuma)
si uzurile profesionale”.
Asadar, conform Codului civil, dreptul civil are trei izvoare formale: legea,
uzantele si principiile generale ale dreptului. Acestea insa nu se afla intr-o
pozitie de egalitate, unul fata de celelalte. Articolul 1 alin. (2) C. civ. le ierarhizeaza
astfel: 1. mai intai se aplica legea; 2. daca nu exista text de lege care
sa reglementeze o situatie juridica, se aplica uzantele; daca situatia juridica
ce trebuie solutionata este reglementata de lege si in materia respectiva exista
si uzante, cele din urma se aplica numai daca legea face trimitere in mod
expres la acestea, adica legea are prioritate [art. 1 alin. (3)]; 3. daca nu
A se vedea O. Ungureanu, op. cit., p. 30.
Izvoarele dreptului civil au reprezentat o creatie a doctrinei si practicii judiciare, care le-a
clasificat in: a) formale, categorie in care intra legea in sens larg, adica actele normative,
care emanau de la organele de stat investite cu prerogativa legiferarii; b) neformale, din
care faceau parte obiceiul, regulile de convietuire sociala, principiile de drept civil, jurisprudenta
si doctrina.
Un exemplu se regaseste in art. 1268 alin. (2) C. civ.: "Clauzele indoielnice se interpreteaza
tinand seama, intre altele, de natura contractului, de imprejurarile in care a fost
NOTIUNI INTRODUCTIVE 11
exista uzante, pentru o situatie juridica nereglementata de lege, se aplica o
lege care reglementeaza o situatie juridica asemanatoare (analogia legii);
4. daca nu exista o asemenea lege, se aplica principiile generale ale dreptului
(analogia dreptului).
Legea. In ceea ce priveste legea, in sensul ei larg, nu exista diferente fata
de reglementarea anterioara. Astfel, actele normative se impart in:
a) legi, adica acte normative care sunt edictate de organul legiuitor al
statului, Parlamentul; legile se clasifica in constitutionale, organice si
ordinare.
Legile constitutionale sunt, conform art. 73 alin. (2) din Constitutia Romaniei,
legile de revizuire a Constitutiei, precum si Constitutia insasi (care este legea
fundamentala a statului).
Legile organice sunt acelea care dezvolta si detaliaza anumite domenii,
cuprinse in Constitutie, de mare importanta pentru societate; art. 73 alin. (3)
din Constitutie arata, in mod expres, care sunt aceste domenii; de interes
pentru dreptul civil este lit. m), care se refera la regimul juridic general al
proprietatii si al mostenirii.
Legile ordinare sunt toate celelalte legi, edictate de Parlament, care reglementeaza
o sfera restransa de relatii sociale. De exemplu, Legea fondului
funciar (Legea nr. 18/1991, cu modificarile ulterioare). Tot in aceasta categorie
intra si codurile. Codul este o grupare sistematizata de norme juridice, care
reglementeaza totalitatea sau majoritatea relatiilor sociale specifice unei
anumite ramuri. Noul Cod civil a intrat in vigoare la 1 octombrie 2011.
In ceea ce priveste tratatele internationale la care Romania este parte,
acestea devin drept intern prin legea de ratificare (care inglobeaza continutul
actului international ratificat) si urmeaza regimul legilor ordinare. Aceasta
rezulta din art. 11 alin. (2) din Constitutie ("Tratatele ratificate de Parlament,
potrivit legii, fac parte din dreptul intern”). Conform art. 20 alin. (2) din
Constitutie, "Daca exista neconcordante intre pactele si tratatele privitoare
la drepturile fundamentale ale omului, la care Romania este parte, si legile
interne, au prioritate reglementarile internationale, cu exceptia cazului in
care Constitutia sau legile interne contin dispozitii mai favorabile”. O prevedere
asemanatoare se regaseste in Codul civil. Astfel, conform art. 4, intitulat
incheiat, de interpretarea data anterior de parti, de sensul atribuit in general clauzelor si
expresiilor in domeniu si de uzante (s.n.)”.
Articolul 10 C. civ. este intitulat "Interzicerea analogiei”; totusi, din continutul lui nu reiese
ca este interzisa analogia in general, ci doar in anumite cazuri, care sunt expres enumerate:
in cazul legilor care deroga de la o dispozitie generala, a acelora care restrang
exercitiul unor drepturi civile ori care prevad sanctiuni civile. De aici reiese ca in toate
celelalte cazuri analogia este permisa, ceea ce o face aplicabila in mai multe cazuri decat
in vechea reglementare.
In sens restrans, legea este actul normativ elaborat de Parlament; in sens larg, prin
notiunea de lege se desemneaza toate actele normative.
12 DREPT CIVIL. PARTEA GENERALA. PERSOANELE
"Aplicarea prioritara a tratatelor internationale privind drepturile omului”, "(1)
In materiile reglementate de prezentul cod, dispozitiile privind drepturile si
libertatile persoanelor vor fi interpretate si aplicate in concordanta cu
Constitutia, Declaratia Universala a Drepturilor Omului, pactele si celelalte
tratate la care Romania este parte. (2) Daca exista neconcordante intre
pactele si tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care
Romania este parte, si prezentul cod, au prioritate reglementarile internationale,
cu exceptia cazului in care prezentul cod contine dispozitii mai
favorabile”.
b) hotarari si ordonante ale guvernului (inclusiv cele de urgenta); acestea
sunt acte normative emise de catre Guvern, conform art. 108 din Constitutie,
in scopul organizarii executarii legilor (hotararile) sau in temeiul unei legi
speciale de abilitare (ordonantele); de exemplu, O.G. nr. 21/1992 cu privire
la protectia consumatorilor, H.G. nr. 1259/2001 privind aprobarea Normelor
tehnice si metodologice pentru aplicarea Legii nr. 455/2001 privind semnatura
electronica.
c) alte acte normative subordonate legii; acestea sunt izvoare de drept
civil in masura in care contin prevederi de drept civil; din aceasta categorie
fac parte actele normative emise de organele centrale ale administratiei
publice, adica ordine, instructiuni, regulamente (de exemplu, Ordinul nr. 534/2001
al Ministrului Administratiei Publice privind aprobarea Normelor tehnice pentru
introducerea cadastrului general) si actele normative emise de autoritatile
administratiei publice locale, adica hotarari ale consiliilor locale, dispozitii ale
primarilor, ordine ale prefectilor.
Toate actele normative, indiferent de organul de stat care le-a emis, sunt
obligatorii pentru toate persoanele carora li se adreseaza.
Un caz particular il reprezinta dreptul Uniunii Europene (U.E.). Dupa
aderarea Romaniei la Uniunea Europeana, dreptul U.E. a devenit izvor de
drept. Aceasta inseamna ca subiectele de drept sunt obligate sa-l respecte,
iar judecatorul national sa-l aplice din oficiu.
Aplicabilitatea directa a dreptului U.E. inseamna ca normele acestuia se
aplica in mod direct si uniform in toate statele membre, de la data intrarii lor
in vigoare. Prioritatea dreptului U.E. inseamna ca normele de drept ale U.E. se
aplica cu intaietate fata de dreptul national; astfel, daca exista reguli interne,
de drept national, care contravin celor de drept U.E., ele sunt inoperante[
4]. Aceasta reiese si din art. 5 C. civ., potrivit caruia normele dreptului
Republicata in M. Of. nr. 208 din 28 martie 2007, cu modificarile si completarile
ulterioare.
H.G. nr. 1259/2001 a fost publicata in M. Of. nr. 847 din 28 decembrie 2001.
Publicat in M. Of. nr. 744 din 21 noiembrie 2001.
A se vedea I. Dragomir, G.A. Dragomir, Competenta Curtii de Justitie a Comunitatilor
Europene, in Studia Universitatis Babes-Bolyai, Studia Iurisprudentia nr. 1/2006, http://
NOTIUNI INTRODUCTIVE 13
U.E. se aplica in mod prioritar, indiferent de calitatea sau de statutul
partilor.
Dreptul Uniunii Europene se imparte in drept primar si drept derivat. Dreptul
primar este format din totalitatea normelor juridice care reglementeaza constituirea
si organizarea Uniunii Europene. Dreptul derivat este format din
regulamente, directive si decizii.
Regulamentele sunt normele juridice prin care institutiile U.E. intervin cel
mai mult in ordinile juridice nationale ale statelor membre. Acestea se disting
prin doua proprietati:
- caracterul lor de drept al U.E., adica particularitatea lor de a crea un drept
aplicabil in toate statele membre, fara a tine cont de frontiere si care sa fie
valabil in mod uniform si integral in toate statele membre; este interzis statelor
membre sa aplice intr-o maniera incompleta dispozitiile unui regulament sau
sa procedeze la o selectie a acestora, in masura in care se opun unor interese
nationale; de asemenea, niciun stat membru nu se poate sustrage caracterului
obligatoriu al dispozitiilor regulamentelor, aplicand norme sau practici din
dreptul national;
- aplicarea lor directa, adica faptul ca regulamentele creeaza un drept
aplicabil tuturor statelor membre, conferind drepturi directe cetatenilor U.E. sau
impunandu-le direct obligatii; statele membre, institutiile si autoritatile lor sunt
direct legate de dreptul U.E. si sunt tinute sa il respecte la fel ca pe dreptul
lor national.
Directiva este un act normativ care are forta obligatorie pentru statul
membru caruia ii este adresata in ceea ce priveste rezultatul ce trebuie
atins, lasandu-se autoritatilor nationale din statul respectiv competenta
alegerii formelor si metodelor de implementare a ei. Exista si directive care,
in anumite conditii, au un efect direct, asemanator cu regulamentul, atunci
cand o directiva nu este implementata sau este implementata cu intarziere
intr-un stat membru; daca au fost cauzate prejudicii persoanelor de drept
privat, statul in cauza are obligatia de a le despagubi. Directivele "pot fi
invocate direct de persoanele private in fata instantelor nationale impotriva
unui organ de stat sau pot fi invocate indirect, impotriva unui stat sau a
unei persoane de drept privat, in scopul de a asigura o interpretare a dreptului
national in conformitate cu prevederile acestora. De asemenea, mai
pot fi invocate in actiuni impotriva altor persoane private (orizontal) doar
studia.law.ubbcluj.ro/articol.php?articolId=239, p. 3.
A se vedea si O.A. Urda, Primatul dreptului comunitar, in Analele Stiintifice ale Universitatii
"Al. I. Cuza” din Iasi, tom LVI, Stiinte Juridice, 2010, p. 165-181.
A se vedea M. Bogdan, Concise introduction to EU Private International Law, Europa
Law Publishing, Groningen, 2012, p. 14; a se vedea si O. Senyücel, The Direct Effect of
Community Directives: The Effect of the Unilever Judgment, in Ankara Law Review, vol. 2,
no. 1 (Summer 2005), p. 81-88.
14 DREPT CIVIL. PARTEA GENERALA. PERSOANELE
in situatiile in care nu impun prin ele insele obligatii in sarcina persoanelor
private”.
Deciziile se adreseaza numai statelor membre si nu au caracter
normativ.
Uzantele. Prin uzante se intelege obiceiul sau cutuma, la care se adauga
uzurile profesionale. Obiceiul (sau cutuma) reprezinta o practica indelungata,
continua si generala, pe care cei ce o aplica o considera obligatorie. Obiceiurile
sunt nescrise. Legea este considerata un drept scris, iar obiceiul un drept
nescris.
"Uzurile profesionale sunt acele reguli care reglementeaza raporturile
stabilite intre membrii unei profesii sau, dupa caz, intre membri si clienti, cu
ocazia exercitarii profesiei”. Uzurile profesionale au fost incluse printre
izvoarele de drept civil pentru ca, asa cum se prevede in art. 3 alin. (1), dispozitiile
Codului civil se aplica si profesionistilor.
Ideea ca
