Crima si pedeapsa Fiodor M. Dostoievski - Dostoievski, Feodor Mihailovici

Pentru cei care nu au citit inca Crima si pedeapsa, situatia mea este una putin ridicola, pentru ca cele mai bine fundamentate argumente pentru a lectura o asemenea carte apartin de fapt fiecaruia dintre cititorii ei si sunt cam nepotrivit de exprimat intr-un text de natura celui de fata. Dar, intrucat am auzit ca umbla prin cultura noastra cate unii care vor sa-l dea jos de pe soclu pe Dostoievski (probabil ca sa se suie ei in locul lui) si sa-l "demitizeze”, am sa insir – cu senzatia ciudata ca demonstrez axiome - cateva motive pentru pus mana pe carte, urmand ca cei mai rabdatori dintre cititori sa suporte ulterior cateva note personale asupra lui Raskolnikov, asupra crimei, pedepsei, devenirii si salvarii lui.

Primul motiv care imi vine in minte - acela ca este imposibil sa nu fii capturat de lectura cartii: Dostoievski nu are spatii goale in arhitectonica romanului. Nu exista pagini de "umplutura". Si mai fascinante decat episoadele in sine mi se par uneori intermezzo-urile cu care autorul le imbina. Din acest punct de vedere, Dostoievski este inimitabil : are o tehnica a dozarii misterului, a investirii detaliului cu energie premonitorie, a desenarii in crochiu a unui personaj in absenta lui pentru a-i crea o intrare fulminanta in scena, pe care nu cred se mai poate regasi manuita cu atata precizie la vreun alt scriitor. Ar mai fi capacitatea lui de a contracta si dilata timpul si spatiul in functie de intensitatea si imensitatea scenelor. Ar mai fi si senzatia sincera de nu-mai-pot pe care ti-o induce de la primele capitole. Si faptul ca te pune in situatia de a gandi si a simti concomitent (o raritate printre romane). Si faptul ca vizavi de Dostoievski nu poti fi neutru. Si alte cateva sute de motive pe care nu le mai insir, pentru a nu leza prea mult bunul-simt critic…