Acest site folosește cookies pentru a furniza servicii și funcționalități personalizate. Prin vizitarea site-ului nostru, îți dai acordul pentru descărcarea acestor cookies. Am inteles

Poți afla mai multe despre cookies și poți schimba setările lor aici.
 
 

Corto Maltese. Celticele - Pratt, Hugo

-9%
Corto Maltese. Celticele

Editura CARTEA COPIILOR


Acest produs se afla in stocul furnizorului iar in cazul in care titlul a fost recent epuizat/delistat din stocul acestuia veti fi informat prin email si sms in maxim 7 zile lucratoare.
Apreciere: 4.0/7 (161 voturi)
Calificativul nostru
Recomandat
 
Status: epuizat
Timp confirmare stoc: 1 - 7 zile lucratoare

Beneficii:

Descriere - Corto Maltese. Celticele

Paznicul unei lumi vrajite

Dodo Nita, fragmente din prefata:

In acest album, Celticele, Hugo Pratt il transporta pe Corto in Europa, in timpul Primului Razboi Mondial, mai precis in anii 1917-1918. De ce a ales tocmai aceasta perioada? Foarte simplu, doar razboiul poate justifica prezenta lui Corto in diferite si indepartate locuri ale Europei, dar si intalnirile cele mai improbabile.

In primul episod, Ingerul din fereastra Orientului, Hugo Pratt il aduce pe Corto, in mod aproape firesc, as zice, in orasul sau natal, Venetia. Un bun prilej pentru a desena locuri si cladiri din oras precum Basilica Santa Maria della Salute, piata San Marco, cu Basilica si Palatul Dogilor, sau Malamocco de pe insula Lido, chiar cartierul unde locuia artistul. De altfel, unele personaje secundare care apar in naratiune sunt reale, precum Scarso, tavernierul din Malamocco.

In al doilea episod, Sub steagul banilor, conducatorii noii republici Muntenegru il angajeaza pe Corto sa recupereze tezaurul fostului lor rege, ascuns intr-un satuc din zona no men`s land dintre fortele beligerante italiene si austro-ungare. Corto este aproape absent, el aparand doar la finalul naratiunii. Insa a stiut sa reuneasca soldati mercenari din toate taberele, austrieci, francezi, scotieni si americani, in aceasta intreprindere foarte periculoasa, dar si foarte remunerativa.

Al treilea episod, Concert in O minor pentru harpa si nitroglicerina, il poarta pe Corto Maltese la Dublin, in 1917, in mijlocul unui conflict sangeros dintre trupele de ocupatie britanice si luptatorii pentru independenta din Armata Revolutionara Irlandeza (IRA) si partidul Sinn Fein. Hugo Pratt i-a declarat lui Dominique Petitfaux ca intamplarea care a stat la baza naratiunii i-a fost povestita chiar de nepoata unuia dintre protagonisti, Pat Finnucan, iar personajul feminin Banshee i-a fost inspirat de Patricia Frawley, o americanca de origine irlandeza.

Personal consider ca revoltele si confruntarile foarte dure dintre catolicii nationalisti (incluzand numerosi membri IRA) si protestantii loialisti, din august 1969, in Belfast, capitala Irlandei de Nord, cele mai violente dupa anii `20, si care au retinut atentia opiniei publice din acea perioada, i-au dat ideea lui Hugo Pratt sa scrie si sa deseneze acest episod.

Urmatorul episod, Visul unei dimineti de iarna, cel mai oniric din tot albumul, este in mod cert un omagiu adus nemuritorului William Shakespeare, de la titlu (care este o replica la cel al comediei Visul unei nopti de vara) pana la personaje – Oberon, Puck (din aceeasi piesa de teatru). Pratt creeaza insa propria sa intriga, inspirata si de alte personaje ale mitologiei celtice, precum vraciul Merlin sau zana Morgana, si le reuneste pe toate intr-un loc mitic si magic, Stonehenge, pentru o consfatuire de cea mai inalta importanta.

Daca proiectata invazie a Angliei de catre germani va reusi, atunci trolii, gnomii, nibelungii, walkiriile nemtesti ar putea alunga elfii si zanele britanice de pe taramurile ancestrale. Doar o fiinta umana poate zadarnici complotul care ar permite aceasta invazie: Corto.

Al cincilea episod, Côtes de Nuits si trandafiri din Picardia, il are ca protagonist pe celebrul "Baron Rosu" (numit astfel datorita vopselei rosii cu care si-a pictat avionul) Manfred von Richthofen, legendarul erou al aviatiei germane care a doborat nu mai putin de 80 de avioane inamice inainte de a fi impuscat el insusi.

In ultimul episod din album, indragitul marinar se reintalneste cu Cain Groovesnore (personaj in Balada marii sarate), acum locotenent aviator, care ii spune ca Pandora se va marita, desi era indragostita de Corto. Dar personajul principal al naratiunii este marionetistul Rico Rico, descendent al unei adevarate dinastii de actori si scriitori de teatru din Venetia secolului XVIII, familia Gozzi. De unde si titlul episodului: Teatru burlesc intre Zuydcoote si Bray-Dunes, doua comune de pe tarmul Canalului Manecii, langa granita cu Belgia.

Posesor al unei biblioteci cu aproape 20 000 de titluri (dupa cum se va afla mai tarziu), atat beletristica, cat si carti din toate domeniile cunoasterii, Hugo Pratt va disemina – constient sau nu – o buna parte din cultura sa in sutele de pagini ale sagai grafice a lui Corto Maltese.

Aceasta trebuie sa fie explicatia, macar in parte, a succesului extraordinar de care se bucura un personaj in definitiv fictiv, in egala masura in randurile cititorilor obisnuiti, cat si ale celor de inalta tinuta intelectuala, din intreaga lume (si nu-l citez decat pe Umberto Eco, care scria undeva: "Cand vreau sa ma destind, citesc un eseu filozofic de Engels, dar cand doresc ceva serios, atunci citesc Corto Maltese.") si chiar din Romania.

Traducere de Tudor Calin Zarojanu/ Prefata de Dodo Nita

Corto Maltese 4. Celticele - vol. 4 din extraordinara serie de bandă desenată creată de Hugo Pratt

Varsta recomandata: peste 12 ani.

Detalii produs

Nr. pagini: 148

Format: 21x28

Anul aparitiei: 2021

Cartea "Corto Maltese. Celticele ". face parte din categoria carti >> Carti pt. copii - Beletristica pt. copii - Diverse a catalogului LibrariaRomana.ro. Cartea este scrisa de catre Pratt, Hugo si a fost publicata la Editura CARTEA COPIILOR Pentru orice solicitare apelati departamentul Suport Clienti LibrariaRomana.ro, de luni pana vineri in intervalul 9-18.
LibrariaRomana.ro intelege importanta informatiilor prezentate in aceasta pagina si face eforturi permanente pentru a le pastra actualizate. Singura situatie in care informatiile prezentate pot fi diferite fata de cele ale produsului este aceea in care producatorul aduce modificari specificatiilor acestuia, fara a ne informa in prealabil.


Alte carti de la editura CARTEA COPIILOR

Editura Cartea Copiilor – arta de a publica povesti care raman.

Intr-o piata dominata de volum si viteza, Editura Cartea Copiilor a ales un drum diferit: publicarea atenta, selectiva, aproape curatoriala, a cartilor care modeleaza gustul pentru frumos inca din copilarie. Nu este o editura care tipareste povesti. Este o editura care construieste repere.

Fiecare titlu din portofoliu este ales dupa criterii ferme: valoare literara reala, ilustratie de calitate artistica, mesaj echilibrat si inteligent, relevanta emotionala. Cartea Copiilor aduce in Romania autori premiati international, povesti ilustrate cu identitate vizuala puternica si volume care rezista timpului, nu doar sezonului. Traducerile sunt ingrijite, editarea este riguroasa, iar designul cartilor reflecta respectul pentru cititorul mic si pentru adultul care alege.

Aceasta editura se adreseaza parintilor care nu cauta doar o carte „frumoasa”, ci o experienta culturala timpurie pentru copilul lor. Cartile publicate stimuleaza imaginatia, dezvolta limbajul, incurajeaza empatia si cultiva sensibilitatea estetica. Sunt volume care pot fi citite la 4 ani, recitite la 7 si pastrate o viata intreaga.

 

Cartea Copiilor crede ca povestile nu sunt simple instrumente de divertisment, ci fundatii interioare. De aceea, fiecare aparitie editoriala este o alegere asumata: texte cu substanta, ilustratii curate, universuri vizuale coerente si mesaje care cresc frumos sufletul copilului.

Clientii care au cumparat acest produs au mai achizitionat

Nu exista comentarii referitoare la acest produs.