Chipuri de oameni - Papini, Giovanni

Prima data am auzit vorbindu-se de Giovanni Papini in Romanul adolescentului miop. Si, cum idolul adolescentei mele il ura pe acest autor italian, obscur atunci pentru mine, am preluat putin din aversiune. Apoi am citit Omul sfarsit, nu mi-a placut si nu l-am inteles pe Eliade. Apoi Gog, care tin minte ca mi-a placut mult mai mult. Dar antipatiile pe care la saisprezece ani le formam atat de usor au disparut sper si imi doresc sa reiau candva lectura acelor doua romane.

Giovanni Papini este recunoscut mai ales pentru enciclopedism. Autodidact fervent, dovedeste din tinerete o pasiune vorace, o manie in fapt, pentru reviste: fie ca le infiinteaza el insusi sau colaboreaza la altele, este un scriitor asiduu de articole. Pasiunea pentru lectura si frenetica activitate de publicist si scriitor vor forma unul dintre cele mai erudite spirite ale primei jumatati ale secolului XX.

Chipuri de oameni este o colectie de 13 nuvele care marcheaza, asa cum sugereaza insusi titlul, acele personaje care au ramas intiparite in memoria naratorului, prin cutare sau cutare trasaturi exceptionale. Daca primele zece nuvele zugravesc imaginile unor oameni trecuti de mult de prima si chiar si de a doua tinerete, oameni trecuti prin viata, ultimele trei se concentreaza pe primavara, pe inceput, copii ce respira din toti porii optimismul.