Descriere - Umbra. Sonete in largul marii
Umbra
A fi sau a nu fi - se cade oare
A - L ispiti astfel pe Dumnezeu?
"Nimic nu este” spune un ateu - Sofism curat prin dubla lui negare.
Chiar Hamlet in lucida - i disperare
A scrijelit pe - a omenirii teste
Un nesfarsit convoi de palimpseste
Ce toate pun aceeasi intrebare.
Si - acei ce - au dovedit ca - i doar poveste
Credinta in suprema entitate
Ce ne - a creat perfecta au dreptate
Caci nu exista, ci El singur Este.
Doar noi, cu existenta daruiti,
Pierduti in aparente sinonime,
Drept "ce” luam Adevaru - n loc de "Cine”
Si lexicul ne lasa aiuriti.
Mistagogii, retorici clandestine - "Dar suntem oameni practici, fratioare,
Dati - ne stiinte naturale, clare
Sa ne maimutarim cum se cuvine!”
Si iar Se zamisleste, iarasi moare,
In fiecare zi mai optimist,
Un Dumnezeu sfasietor de trist
Ca noi la chip, dar far` de - asemanare.
-
Dar, iata, si minunea ce - ati creat,
Oameni moderni, deprinsi cu empatia:
Un mediocru ev intunecat
In care straluceste saracia.
Cu banul tot scazandu - si din valoare
Va lasa rece moartea, poezia,
Cand ignoranta - i binecuvantare
La rang de - ntelepciune e prostia;
Si cartile se odihnesc in pace
Copacilor crutandu - le hartia - Sa nu te numeri astazi printre troace
De buna - voie - ai ars, Alexandria!
Sonete in largul marii
Si - acum cand parul ti l - am desfacut
Nicio dorinta - n lume nu mai am,
Albastrii - s ochii tai ca un ocean
Si esti frumos cum nu s - a mai vazut;
Si eu cat de frumoasa m - am facut,
Si marea, cand la dansa fluieram,
In ochi de un albastru suveran
Trufasa pletele si - a desfacut.
Iar cand va merge fluxul in surghiun,
La loc strangandu - si coada de paun,
Atata numai, o dorinta am - Strangandu - ti parul, altadata brun,
Sa te cuprind in brate si sa - ti spun:
"Ti - aduci aminte ce frumosi eram?”
