Descriere - Transmiterea intergenerationala a violentei domestice
[25102026]
Femicid, captivitate reactiva si victimizarea copilului
Cum se ajunge la violenta severa sau letala in relatiile de cuplu si in cele dintre parinti si copii? Ce se pastreaza din experientele copilariei in viata adulta si in ce conditii poate fi oprita perpetuarea violentei intre generatii?
Cartea abordeaza aceste intrebari printr-un studiu sociologic despre femicidul in relatiile intime, uciderea partenerului de catre femei si violenta parintilor asupra propriilor copii. Cercetarea integreaza literatura stiintifica internationala si nationala, date administrative din Romania si optsprezece interviuri cu persoane condamnate definitiv pentru infractiuni grave comise in cuplu sau impotriva propriilor copii. Experientele relatate sunt explorate prin raportare la familia de origine, relatia dintre victima si agresor, escaladarea violentei si asumarea responsabilitatii pentru infractiunea savarsita. Normele de gen, conditiile materiale de trai, sprijinul familial si masurile institutionale completeaza cadrul explicativ. Analiza diferentiaza relatarile persoanelor intervievate de faptele stabilite prin hotararile judecatoresti definitive.
Conceptul propus de a€žcaptivitate reactivaa€� urmareste legatura dintre victimizarea persistenta, restrangerea posibilitatilor de protectie, perceperea pericolului iminent si reactia letala a femeii. Compararea cazurilor precizeaza temeiurile si limitele aplicarii sale. Transmiterea intergenerationala a violentei domestice este discutata inclusiv prin justificarea agresiunilor si criteriile dupa care adultii isi apreciaza comportamentul. Asigurarea resurselor materiale sau incetarea anumitor acte de violenta nu exclud continuarea abuzului asupra membrilor familiei.
Volumul aduce in atentie imprejurarile in care separarea, solicitarile de ajutor si interventiile institutiilor abilitate pot preveni escaladarea violentei, dar si situatiile in care masurile de siguranta se dovedesc insuficiente pentru evitarea unor consecinte grave sau letale.