Descriere - Media Culpa
"Este un jurnalist important, ?vocea? de la Timişoara, care a avut un cuvant de spus in efortul pe care noi toţi l-am făcut la Radio Europa liberă pentru democratizarea Romaniei”
Emil Hurezeanu
"Brinduşa Armanca, om de excepţie al presei romaneşti, a făcut mult pentru ca ziariştii de limbă romană şi cei de expresie maghiară să se cunoască mai bine, să se apropie, să colaboreze. Premiul PRO AMICITIA pe 2005 i se acordă ca o consecinţă firească a acestor merite.”
Senatul Asociaţiei Ziariştilor Maghiari din Romania
"Dincolo de inzestrarea ei excepţională pentru televiziune, Brinduşa Armanca este o luptătoare. Nu cade la invoială in jurnalismul ei cu ceea ce numim compromis şi derogare morală, atat de frecvente pe piaţa media. Limpezimea ei intelectuală şi morală işi are rădăcinile in spiritul Timişoarei, căruia ii aparţine.”
Lucia Hossu Longin
"Brinduşa Armanca face un gen de jurnalism de investigaţie destul de rar atat la noi, cat şi in lume. Nu infruntă neapărat puterea, deşi i se intamplă, şi in acest sens, ea nu numai că a fost concediată de televiziunea romană pesederistă cu care s-a judecat vreme de trei ani, ci a şi caştigat lungul şi epuizantul proces. Nu se bagă neapărat in barlogul lupilor, şacalilor, rechinilor, mafioţilor, ca să-şi facă imagine, deşi investigaţiile ei privind embargoul, traficul cu ţigări, afaceri de spionaj etc., i-ar fi putut aduce multe pocinoage, şi i-au şi adus. Nu a sărit nici in cealaltă barcă aducătoare de imagine, călătorii, posturi, barca anticomunismului rentabil, deşi investigaţiile ei despre revoluţia din Timişoara, sau despre foştii deţinuţi politici, ar fi indreptăţit-o, vorba unui asemenea anticomunist, "să nu plece de-acolo fără o funcţie”. Lucrul cel mai greu in presă, şi care ei ii reuşeşte, este să vezi ceea ce, cu percepţia tocită, cu reflexele atenuate de obişnuinţă şi cu condeiul poticnit in locuri comune, aproape că nimeni nu mai vede. Dincolo de "nonconformismul tinereţii”, Branduşa Armanca vede jalnica laşitate a elevilor de liceu, dincolo de apostolatul dascălilor, vede corupţia şi vanitatea profesorilor fabricanţi de olimpici şi dincolo de clişeele despre mizerie, neputinţă, orgolii intelectuale, vede calitatea umană a unor intelectuali detestaţi de confraţi fiindcă ar confisca scena publică cu prezenţa lor. Curaj, dar diferit de al ziariştilor la care curajul e foarte adesea dublat de incultură; nonconformism, dar nu doar atat, fiindcă la mulţi el e adesea dublat de aroganţă şi grobianism; măsură, dar nu simpla măsură, fiindcă aceasta este la mulţi confraţi, trasă in jos de platitudine. In fine, o calitate pe care nu prea dă nimeni doi bani in jurnalism, deşi o recunoaştem cu toţii: o profundă, inconfundabilă originalitate.”
Doina Jela
Am reflectat de multe ori la afirmaţia prietenului meu, profesorul american Peter Gross, că presa romanească postdecembristă s-a comportat mai degrabă ca un caine de vanătoare decat ca un caine de pază al democraţiei. Intre timp, in şaisprezece ani, peisajul canin s-a diversificat: a apărut pudelul de cabinet, maidanezul de serviciu, rottweilerul mercenar care execută adversarul in transmisie directă, caniche-ul de Cotroceni, rase dătătoare din coadă, bine dresate, bine hrănite. Cainele de pază n-a dispărut, dar semnalul său s-a auzit uneori slab, in vreme ce Doamna Democraţie adormea pe canapea, in faţa televizorului. (...)
Am mai spus că jurnalismul practicat la noi acuză deocamdată un deficit de spirit critic şi de luciditate, deşi mass media se bucură de o generoasă credibilitate, mereu pe locul trei după Biserică şi Armată.
Dar cel mai greu imi este să admit că dezvăluirile jurnaliştilor, uneori uluitoare, n-au produs cutremurele sociale aşteptate, că demisia de onoare nu există in Romania decat ca excepţie, că marii şmecheri ai politicii şi economiei ne rad in nas, că nu s-a prăbuşit nici un demnitar de ruşine. Să fie aceasta vina presei, "efectul presei nevolnice”, de la care publicul aşteaptă să rezolve ce nu rezolvă instituţiile, să facă dreptate in societate suplinind Justiţia, să impingă lumea inainte? Să fie aceasta "media culpa”? Recunosc că am simţit adesea pe propria-mi piele această neputinţă. "Mea culpa” !
Brinduşa Armanca
