Descriere - Maladia ideologiei si terapia Adevarului
ucrarea insumeaza mai multe luari de pozitie, aparute, in mediul online, pe parcursul anilor 2018 - 2020. Au fost scrise contextual, ca raspuns la diferite provocari ale ideologiei marxismului cultural, care, cand sub masca falsei tolerante, cand sub masca "salvatorului de serviciu”, care vrea "binele” celorlalti prin apelul viclean la diversitate, insinueaza faptul ca singura optiune "viabila” a prezentului ar fi "omul nou”, despuiat de "corsetul” traditiei, ordinii si autoritatii spirituale. Adica, o reinviere si reinventare a vechilor ideologii totalitare si atee.
Volumul de fata este structurat in doua parti: "Adevarul si ideologia” si "Actul credintei intre rigorile pandemiei si asaltul secularismului”, ambele avand ca numitor comun detectarea pericolului ereziei de a ideologiza totul in detrimentul asumarii alternativei de a trai si gandi viata prin prisma Evangheliei, ca preeminenta a exeperientei asupra cuvantului.
Prefata volumului este semnata de domnul Teodor Baconschi, care, printre altele, afirma: "Scrisul chiriarhului dovedeste ca Ortodoxia nu rimeaza cu fundamentalismul, dar nici cu relativismul, ca Biserica e suma madularelor sale - deci ca nu sufera reductii clericaliste - dar mai ales ca incercarile secularismului agresiv nu se trateaza prin victimizare, ci prin nadejde curajoasa in Pronia divina, care ne cheama sa - i fim martori.
Fie ca redacteaza scrisori pastorale, articole de gazeta, studii sau simple postari pe social media, autorul ne invata, strain de orice patos dolorist, ca urmarea lui Hristos e asumarea cu demnitate a Crucii Sale.
Dumnezeu nu are cu noi o invoiala hedonista, nu e garantul transcendent al capriciilor noastre, in cautarea egoista a unor averi si fericiri lumesti. El este Cel ce este si Acela intru care toate, laolalta cu noi, subzista, sufera, se implinesc si drumetesc spre vesnicie.
Preasfintitul Ignatie al Husilor le aminteste crestinilor (de la confratii sinodali, pana la elevul istet care - si cauta scopul) ca avem datoria sa oferim lumii smintite de azi o ”alternativa buna, frumoasa, autentica, inteligenta si necrispata”: nu sunt acestea atributele Evangheliei perene?”
Cartea se doreste a fi un manifest al firescului din noi, o invitatie la prudenta, la moderatie si la libertatea unei vieti traite ca dar al lui Dumnezeu si bucurie pentru semenii nostri, precum si un semnal de alarma asupra faptului ca am intrat in epoca demonetizarii valorilor inalte ale adevarului despre Dumnezeu si om.