Descriere - Fascinatia imperfectiunii
Anca Ravoianu a invatat ca linistea se construieste cu efort. Dupa o copilarie fragmentata si ani de umbre, prezentul ei pare, in sfarsit, stabil: o cariera pe care si - a reconstruit - o pas cu pas, relatia asezata cu Stefan si sprijinul sigur al prietenilor din liceu. O plasa de siguranta capabila sa absoarba ranile nespuse ale trecutului si sa ofere un refugiu in fata lumii.
Insa echilibrul este fragil. Din trecutul pe care Anca incearca sa - l lase in urma reapare figura lui Silviu Alexe, fostul seminarist a carui stralucire intelectuala s - a dizolvat intr - un delir schizoid violent. O obsesie patologica pentru mitropolitul Dosoftei, un manuscris pretios de la Biblioteca Academiei folosit ca instrument de razbunare si un calvar de abuzuri din care Anca abia a reusit sa se salveze.
In timp ce ea celebreaza regasirea de sine, o scrisoare inedita din secolul al XVII - lea - o rugaciune de iertare, este scoasa la lumina intr - un anticariat din Bucuresti. O simpla descoperire care, pentru o minte ratacita, devine o validare absoluta si impulsul de a cumpara un bilet de tren doar dus.