Descriere - Dagon si alte povestiri macabre
Pentru Howard Phillips Lovecraft (1890–1937) - ultimul mare reprezentant al goticului literar -, fantasticul nu este o simplă tehnică literară, ci răspunde nevoii organice de supravieţuire a unei conştiinţe agnostice. Constantele prozei lui Lovecraft - atitudinea romantică, ficţiunea macabră, mitul, S.F.-ul şi componenta onirică - pornesc de la conştientizarea existenţei unei "alte lumi”, situate dincolo de realitatea aparentă. Toate povestirile lui Lovecraft reunite in acest volum descriu evenimente străine experienţei comune: explorarea geografică şi experimentul ştiinţific transgresează domeniul fizic, pentru a dezvălui şi dezlănţui "oroarea cosmică” (Dagon, Herbert West, reanimator), lumile fantaste se dovedesc bantuite de mistere apăsătoare (Pisicile din Ulthar), iar personajele care vor să evadeze din realitatea anostă cad pradă unor iluzii fatale (Celephais).