Descriere - Amandoi
Publicat in 1940, aAmandoia este ultimul roman scris si publicat de Liviu Rebreanu, incheind astfel opera sa romanesca. Totodata, este singura creatie a scriitorului care poate fi incadrata propriu-zis in categoria romanului politist, desi formula este una particulara, situandu-se, potrivit unor critici, la granita dintre romanul politist si thriller. Aceasta incadrare nuantata se explica prin faptul ca Rebreanu nu urmareste exclusiv descoperirea criminalului, ci acorda o atentie deosebita psihologiei personajelor si moravurilor societatii provinciale.
Esecul lui Aurel Dolga, care construieste o explicatie complicata a crimei, influentat de modelele detectivistice ale lui Sherlock Holmes si Hercule Poirot, evidentiaza limitele unei anchete bazate pe aparente, presupuneri si deductii superficiale. In contrast, autodenuntul Solomiei introduce o puternica dimensiune psihologica si morala, iar ambiguitatea marturisirii sale mentine pana la final intrebarea daca ea este cu adevarat autoarea dublei crime sau daca isi asuma vina pentru a proteja un alt vinovat.
Insusi Liviu Rebreanu isi definea romanul drept aun fel de roman politista, intr-un interviu acordat lui Dan Petrasincu si publicat in Jurnalul la 30 martie 1940, precizand ca, dincolo de intriga celor doua crime, personajul care l-a atras in mod deosebit a fost Solomia, o tanara servitoare a carei prezenta devine esentiala pentru evolutia intrigii.
Prin tema si constructie, romanul s-a distantat de marile creatii prin care Rebreanu isi consolidase reputatia si a provocat, inca de la aparitie, reactii contradictorii. O parte a criticii a remarcat caracterul neobisnuit al experimentului si capacitatea scriitorului de a transforma o intriga politista intr-o explorare a naturii umane. Dan Petrasincu a salutat aparitia unui roman politist autohton, apreciind tocmai abilitatea lui Rebreanu de a construi personaje recognoscibile si de a surprinde mecanismele unei mici lumi provinciale. In schimb, romanul a fost si ironizat in presa literara a vremii, semn ca schimbarea de registru a autorului a surprins contemporaneitatea.
Pozitia cea mai severa ii apartine lui George Calinescu, care a considerat ca Amandoi confirma anumite limite ale prozei lui Rebreanu atunci cand acesta se indeparteaza de universul rural. Dupa parerea criticului, scriitorul exceleaza in surprinderea colectivitatilor si a mentalitatii de grup, in timp ce individualul si, mai ales, mediul urban contemporan nu beneficiaza de aceeasi forta de reprezentare. Din aceasta perspectiva, povestea Solomiei nu atinge intensitatea artistica a marilor personaje rebreniene, iar romanul ramane inferior capodoperelor sale. Evaluarea lui Calinescu a influentat in mare masura receptarea ulterioara a romanului, acesta fiind privit mai degraba ca un exercitiu de virtuozitate decat ca o noua capodopera.
O interpretare aparte ii apartine lui Vladimir Streinu, care considera ca aAmandoia se indreapta catre satira romanului politist, folosind conventiile genului pentru a le submina din interior. In acest sens, Aurel Dolga, judecatorul de instructie pasionat de literatura detectivistica si dornic sa reproduca metodele marilor anchetatori, devine principalul instrument al ironiei lui Rebreanu. Investigatia sa, construita pe deductii, presupuneri si scenarii complicate, ajunge sa esueze in fata realitatii, ceea ce pune in evidenta, cu o evidenta ironie, distanta dintre modelul detectivului infailibil si investigatorul real, vulnerabil la propriile prejudecati si erori de judecata.
In centrul romanului nu se afla insa doar dezlegarea crimei, ci drama Solomiei, personaj remarcat in mod favorabil de critica. Mihail Sebastian o considera cea mai reusita parte a cartii, Perpessicius aprecia ca destinul ei domina actiunea politista, iar Pompiliu Constantinescu descoperea in personaj ao poezie primitiva si un mister de rara originalitatea. Astfel, intriga criminala devine mai ales un pretext pentru explorarea instinctelor, pasiunilor si resorturilor sufletesti care ii determina actiunile.
Desi nu se numara printre marile creatii ale lui Rebreanu, Amandoi ocupa un loc distinct in opera sa, reprezentand ultima sa experienta romanesca si singura incursiune propriu-zisa in literatura politista. Imbinand investigatia criminala cu analiza psihologica, realismul social si ironizarea conventiilor detective, romanul isi pastreaza astfel o individualitate aparte in ansamblul creatiei rebreniene.
Romanul este construit in jurul unei crime duble care tulbura linistea unei mici comunitati si urmareste ancheta declansata de uciderea a doi batrani instariti si avari, sotii Daniloiu, in propria locuinta din Pitesti. Cercetarile sunt conduse de tanarul judecator de instructie Aurel Dolga, pasionat de romanele politiste si dornic sa imite metodele unor detectivi celebri precum Sherlock Holmes si Hercule Poirot. Pornind de la marturii si indicii, acesta formuleaza ipoteze complicate si identifica mai multi suspecti, insa ancheta sa se dovedeste superficiala, fiind construita pe presupuneri si aparente. Cautarea adevarului ia o turnura neasteptata atunci cand criminalul se autodenunta, prabusind intreaga constructie a lui Dolga si punand in evidenta contrastul dintre aparentele pe care se bazeaza ancheta si realitatea crimei.
Astfel, in prima parte a cartii facem cunostinta cu Spiru Daniloiu si sotia sa, Vasilica, care discuta despre faptul ca fratele lui Spiru, Ilarie Daniloiu, si sotia acestuia, Mita, nu mai dadusera niciun semn de viata de cateva zile. Ingrijorata de disparitia lor, Vasilica vorbeste despre aceasta situatie cu Solomia, tanara lor servitoare, de care este apropiata si in care isi gaseste o confidenta.
Nelinistea familiei se accentueaza odata cu aparitia lui Mihai Ciufu, servitorul bisericii, trimis de parintele Ilie sa-i caute pe Ilarie si pe Mita. Ciufu povesteste ca a mers de trei ori la locuinta acestora, fara sa-i gaseasca si fara sa observe vreun semn de viata in casa. Ilarie, fratele lui Spiru, era efor al bisericii si trebuia sa se ocupe de anumite probleme administrative, astfel incat absenta lui ii provoaca ingrijorare preotului.
Desi Spiru este initial preocupat de disparitia fratelui sau, atentia sa se indreapta curand spre propriile probleme, fiind mai preocupat de starea sa de sanatate. Vasilica incearca sa-l linisteasca si hotaraste ca, a doua zi, sa mearga impreuna cu Solomia sa vada ce s-a intamplat.
Ajunse la locuinta sotilor Daniloiu, cele doua descopera ca Ilarie si Mita au fost ucisi. Ingrozite de descoperire, ele pleaca sa anunte politia si procurorul, declansand astfel ancheta care va sta in centrul romanului.
Solomia il anunta pe Spiru Daniloiu, aflat in bacania pe care o detine, ca fratele sau, Ilarie, si sotia acestuia, Mita, au fost gasiti morti. Spiru se deplaseaza la locuinta victimelor, unde descopera cele doua cadavre si, profitand de absenta autoritatilor, sustrage pe ascuns o cutiuta cu obiecte de valoare.
Dimensiunea parodica a situatiei este accentuata de sosirea Aretiei, sora lui Ilarie si a lui Spiru, insotita de sotul ei, Pascal Delulescu. Si aceasta se gandeste mai intai la bunurile pe care le-ar putea recupera si abia apoi la moartea celor doi, comportament care evidentiaza lacomia si degradarea morala a personajelor. Relatia dintre Aretia si fratii ei este tensionata, aceasta considerandu-se nedreptatita la impartirea averii parintesti si temandu-se ca Spiru urmareste sa-i ia si partea lui de mostenire. Fiul Aretiei si al lui Pascal, Romulus Delulescu, se numara deja printre suspectii vehiculati in oras, deoarece traieste in saracie la Bucuresti, unde este publicist si avocat fara clienti, iar singura sa perspectiva de a-si imbunatati situatia financiara este mostenirea unei parti din averea unchiului sau Ilarie, putred de bogat si fara copii. Interesul sau evident pentru averea unchiului constituie, astfel, una dintre motivatiile care il transforma intr-un suspect al anchetei.
La locul crimei ajung apoi prim-procurorul Constantin Negel, judecatorul de instructie Aurel Dolga, medicul Vasile Popescu, un comisar si politistul Tudor Ploscaru, care incep pregatirile pentru ancheta. Politistul aminteste de Dica Secuianu, un om care il amenintase anterior pe Ilarie, introducand astfel un alt suspect in ancheta.
Ancheta este preluata de judecatorul de instructie Aurel Dolga, un tanar magistrat pasionat de romanele politiste si dornic sa se afirme ca detectiv. El incepe cercetarea minutioasa a casei si observa numeroase indicii: usi deschise, obiecte ravasite si urme care ar putea ajuta la reconstituirea crimei. In sufragerie descopera o adevarata comoara ascunsa, formata din monede de aur, bani de argint si bancnote romanesti ascunse in mobilier si intr-o fata de perna.
Cadavrul lui Ilarie Daniloiu prezinta urme de strangulare cu o sarma, iar medicul apreciaza ca moartea s-ar fi produs cu doua-trei zile inainte, cel mai probabil sambata. Sotia sa, doamna Daniloiu, fusese imobilizata si avea gura astupata cu o carpa uda; medicul presupune ca ar fi putut muri la cateva ore dupa sot, prin asfixiere. Dupa examinare, se renunta la autopsie, iar Dolga ramane convins ca locul crimei ascunde indicii importante si ca misterul poate fi rezolvat prin observatie si rationament.
In urma primelor probe adunate, anchetatorii ajung la concluzia ca jaful nu a fost motivul crimei, desi sotii Daniloiu detineau o avere considerabila. Descoperirea banilor ascunsi in casa alimenteaza insa conflictul dintre mostenitori, Spiru si Aretia, care ajung sa se suspecteze reciproc in legatura cu disparitia bijuteriilor Mitei si cu posibila insusire a unor bunuri. Tensiunile dintre frati se intensifica, iar suspiciunile se extind si asupra lui Romulus, fiul Aretiei, care ii vizitase pe cei doi inainte de moarte si se interesase de averea lor. In cele din urma, casa este sigilata, iar trupurile victimelor sunt pregatite pentru inmormantare, in timp ce ancheta continua, iar intrebarile privind adevaratul mobil al crimei devin tot mai numeroase.
Aretia devine tot mai preocupata de mostenirea sotilor Daniloiu, fiind convinsa ca o parte importanta din avere a disparut. Convinsa ca Romica, fiul ei, ar putea contribui la recuperarea banilor, ii cere sotului ei sa-l cheme urgent acasa.
Investigatia dezvaluie treptat tensiunile si suspiciunile ascunse in spatele aparentei de normalitate, in centrul naratiunii aflandu-se Solomia, fiica Ioanei si a lui Ilie Motroc din Valea Ursului. La numai cincisprezece ani, fata fusese luata ca servitoare de Vasilica Daniloiu, care ajunge sa o indrageasca si sa o creasca asemenea propriului copil. Viata Solomiei se schimba insa atunci cand, la optsprezece ani, se indragosteste de Alexandru Ionescu, Lixandru, sofer la sucursala Bancii Marmorosch. Ramas fara serviciu, acesta accepta sa munceasca cu ziua in Pitesti, numai pentru a nu se indeparta de tanara pe care o iubeste.
Imbolnavindu-se grav de pneumonie, Lixandru primeste de la medic recomandarea de a urma un regim naturist si de a se retrage pentru o vreme la tara. Solomia hotaraste sa-l duca in satul natal, la parintii ei, dar, pentru a evita vorbele si judecata comunitatii, cei doi se casatoresc inainte de plecare. Starea lui Lixandru se agraveaza insa, iar Solomia face tot ce ii sta in putinta pentru a-i asigura tratamentul. Isi cheltuie toate economiile si ajunge sa amaneteze chiar si pretioasa salba de aur mostenita in familia ei de mai multe generatii. Bijuteria ajunge in mainile Mitei Daniloiu, sotia lui Ilarie, cunoscuta pentru zgarcenia ei si pentru obiceiul de a imprumuta bani in schimbul obiectelor de valoare, pe care adesea refuza sa le mai restituie. De aceea, cand Solomia revine pentru a-si recupera salba, Mita refuza sa i-o inapoieze si o alunga fara ezitare.
Intre timp, Aurel Dolga incepe ancheta crimei si discuta cu politaiul Ploscaru, care, cunoscand bine oamenii din Pitesti, ii ofera informatii despre familia Daniloiu si despre posibilii suspecti. Cei doi vorbesc despre contrastul dintre averea considerabila a lui Ilarie si zgarcenia sa extrema, care il facuse sa traiasca in conditii aproape mizere. Ploscaru ii atrage atentia asupra mai multor persoane care ar fi putut avea motive sa-i doreasca moartea, printre care si Dica Secuianu, resentimentar fata de Ilarie dupa ce acesta refuzase sa-l ajute financiar intr-un moment foarte delicat, si Romulus Delulescu, nepotul sau, care spera sa mosteneasca averea unchiului. Existenta unui testament adauga un nou
element de incertitudine, iar Dolga constata ca ancheta ascunde numeroase aspecte neclare, pe care trebuie sa le lamureasca pentru a descoperi adevaratul mobil al crimei.
Spiru Daniloiu, primul audiat in cazul crimei fratelui si cumnatei sale, este interogat de judecatorul Dolga, care il suspecteaza de faptul ca a patruns primul in casa victimelor pentru a cauta bunuri, in timp ce Spiru isi apara cu indignare cinstea si neaga orice implicare.
Al doilea audiat este Mihai Ciufu, servitorul preotului, ale carui declaratii contradictorii despre vizitele la casa victimelor il fac pe judecatorul Dolga sa-l acuze de minciuna si sa dispuna retinerea lui sub paza pentru a nu putea comunica cu nimeni.
Urmatoarele chemate la audieri sunt Vasilica Daniloiu si Solomia, care povestesc imprejurarile descoperirii crimei si ofera detalii despre ultimele momente in care i-au vazut in viata pe Ilarie si Mita. Urmatorii audiati sunt Aretia Delulescu, Romulus Delulescu si sotul ei, Pascal Delulescu, judecatorul cercetand relatiile familiei cu victimele, interesele legate de mostenire si programul lui Romulus din ziua crimei.
Dica Secuianu a un tanar de 36 de ani, provenit dintr-o familie instarita si respectata, dar ajuns sa-si risipeasca averea pe petreceri si jocuri de noroc a este urmatorul chemat sa depuna marturie. Desi in trecut il apreciase si chiar il iubise pe Ilarie Daniloiu, pe care il considera un om muncitor, econom si de incredere, adica exact opusul lui, Secuianu ajunge in cele din urma sa-l urasca. Motivul urii fusese faptul ca Ilarie refuzase sa-i imprumute bani atunci cand avusese cea mai mare nevoie de ei. Secuianu considera ca acel refuz i-a distrus sansa de a se indrepta si il invinuieste pe Ilarie pentru decaderea sa, de aceea declara ca nu-l va ierta niciodata si, mai mult decat atat, ca regreta ca nu l-a ucis atunci.
Dupa audiere, Solomia porneste pe jos spre satul natal pentru a-l vedea pe Lixandru, insa, in aceeasi seara, sotul ei moare. Neavand bani pentru inmormantare, se intoarce la Pitesti, unde vinde doua dintre monedele desprinse din salba ei de aur pentru a putea acoperi cheltuielile de inmormantare.
Intre timp, vine randul lui Romulus Delulescu sa fie audiat in legatura cu moartea unchiului sau, Ilarie Daniloiu. Romulus sustine ca are un alibi solid: vineri seara, Ilarie ii daduse 50 de dolari, iar a doua zi dimineata, dupa ce pierduse trenul spre Bucuresti, mersese la Dica Secuianu pentru a-i schimba, iar apoi se intorsese acasa. Totusi, Dolga considera suspecte mai multe coincidente a cei 50 de dolari, disparitia portofelului lui Ilarie si legatura lui Romulus cu Ciufu a si ajunge sa creada ca acesta si-ar fi construit cu grija alibiul pentru a-si ascunde implicarea in crima.
Cautand in continuare probe, Dolga perchezitioneaza camera lui Ciufu si gaseste in valiza acestuia cu lucruri personale un inel cu un briliant valoros, despre care Ciufu sustine ca l-a gasit pe strada. Bijutierul confirma insa ca inelul valoreaza aproximativ 50.000 de lei si il recunoaste ca fiind cel pe care o femeie incercase sa i-l vanda cu cativa ani in urma. Dolga il suspecteaza pe Ciufu ca a luat bijuteria din casa lui Ilarie Daniloiu dupa crima. Confruntat cu marturia soldatului Iacob, care il vazuse iesind din curtea lui Ilarie in dimineata crimei si ascunzand ceva in buzunar, Ciufu recunoaste ca a mintit, dar continua sa nege ca el este autorul crimei.
Urmarind traseul inelului, Dolga afla de la doamna Cristescu ca acesta ii apartinuse Ilinei Dogaru si fusese amanetat ulterior la Mita Daniloiu, ceea ce explica astfel cum a ajuns in casa victimelor. Intre timp, Ciufu isi schimba declaratia si recunoaste ca a intrat in curtea lui Ilarie Daniloiu chiar in ziua crimei. El sustine ca a gasit inelul pe jos si l-a pastrat din lacomie, motiv pentru care a mintit in declaratia initiala. Dolga nu este insa convins de explicatiile sale si, considerandu-l implicat in crima, dispune arestarea lui.
Intre timp, deschiderea testamentului lui Ilarie Daniloiu provoaca o mare surpriza: intreaga avere este lasata unor institutii de binefacere, scolilor, spitalului si bisericii, rudele neprimind nimic. Descoperirea intareste convingerea lui Dolga ca se apropie de rezolvarea cazului, desi procurorul Negel il indeamna la prudenta.
Arestarea lui Ciufu si deschiderea testamentului lui Ilarie Daniloiu starnesc agitatie in tot Pitestiul. Spiru si Vasilica sunt dezamagiti ca nu vor mosteni nimic, dar la tribunal Spiru isi ascunde nemultumirea si lauda testamentul.
Acasa, discuta despre ancheta si despre dovezile impotriva lui Ciufu si a celorlalti suspecti, in timp ce Solomia, indurerata si sceptica, intreaba daca Ciufu este intr-adevar vinovat.
In urma acestei discutii, Solomia solicita o noua intrevedere cu judecatorul si face o marturisire neasteptata: ea este autoarea uciderii sotilor Daniloiu. Gestul ei fusese determinat de dorinta disperata de a-si salva sotul, bolnav si lipsit de mijloace, dupa ce Mita refuzase sa-i restituie salba de aur pe care i-o amanetase ca sa faca rost de bani pentru tratamentul lui Lixandru. Dupa moartea lui Lixandru, Solomia decide sa-si recunoasca fapta pentru a scapa de mustrarile de constiinta si pentru a impiedica condamnarea unui nevinovat.
Dusa la inchisoare, Solomia ajunge sa considere ca, odata cu moartea lui Lixandru, viata ei si-a pierdut orice sens. Coplesita de vinovatie, singuratate si deznadejde, tanara isi pune capat zilelor folosind un ac de par, incheind astfel in mod tragic destinul unui personaj dominat de iubire, sacrificiu si obsesia salvarii celui pe care il considerase centrul existentei sale.
Amandoi se dovedeste o opera inovatoare in literatura romana, prin reinterpretarea originala a conventiilor romanului politist. Desi aparitia sa, in 1940, i-a limitat receptarea, dat fiind faptul ca societatea aflata in plin al Doilea Razboi Mondial era absorbita de cu totul alte griji, romanul isi pastreaza valoarea prin imbinarea intrigii criminalistice cu analiza psihologica si observarea atenta a societatii, anticipand, intr-o anumita masura, formula thrillerului modern.
Aceasta perspectiva este sustinuta si de George Arion (in jurnalul.ro), care considera ca romanul ar fi putut avea un impact important asupra dezvoltarii literaturii politiste romanesti daca ar fi aparut intr-un alt context istoric: aAdmirat sau considerat doar ca o curiozitate in contextul operei lui Liviu Rebreanu, romanul sau AAmandoiA ar fi dat un impuls formidabil literaturii politiste de la noi daca n-ar fi aparut in anul 1940, al doilea an al unei conflagratii cumplite, cand pe putini ii mai pasiona un astfel de gen, cei mai multi urmarind operatiunile militare...a
George Arion, ne ofera si o perspectiva edificatoare asupra modului in care era receptata literatura politista in epoca, remarcand ca:
aIn perioada premergatoare acestei naratiuni, critici si istorici literari, scriitori, filosofi ridicasera in slavi proza cu detectivi si criminali (Paul Zarifopol, Mircea Eliade) sau o denigrasera cu vehementa, socotind-o maculatura (Camil Petrescu, Al. Philippide). Neavand productii autohtone semnificative, discutiile se purtau in jurul traducerilor din scrierile lui Arthur Conan-Doyle, Edgar Wallace sau ale Agathei Christie. Prin concluziile lor deseori negative, ele au descurajat pe cei care ar fi putut constitui primul val de autori romani de suspans.a a George Arion, jurnalul.ro
