Descriere - Libertatea de exprimare si limitele ei penale
Lucrarea constituie un instrument de lucru extrem de util atat teoreticienilor si practicienilor dreptului penal, cat si studentilor, si chiar jurnalistilor din presa scrisa si audio-vizuala. Contine inclusiv analiza unor infractiuni reglementate de Noul Cod Penal, ceea ce o face si mai atractiva in iminenta intrare in vigoare a Noului Cod (1 februarie 2014). Abordarea unei teme precum aceea a libertatii de exprimare si limitelor ei penale nu deriva dintr-o simpla dorinta de a provoca reactii din partea doctrinarilor si practicienilor dreptului penal, in contextul in care libertatea de exprimare reprezinta o coordonata fundamentala a societatilor democratice, ci reprezinta un demers stiintific perfect legitim, care isi propune sa clarifice o chestiune delicata, anume in ce masura libertatea de exprimare poate fi sursa a raspunderii penale.
Libertatea de exprimare este una dintre coordonatele fundamentale ale societatilor democratice moderne, argumentul esential in acest sens reprezentandu-l includerea acesteia in cadrul libertatilor si drepturilor cu valoare constitutionala (atat in constitutiile statelor europene, cat, mai ales, in sistemul constitutional american, unde ocupa o pozitie privilegiata). in egala masura, toate instrumentele internationale de protectie a drepturilor omului reglementeaza libertatea de exprimare, recunoscand valentele multiple ale acesteia in contextul unei societati in care protejarea drepturilor fundamentale isi propune a fi un mecanism realmente eficient, dar enuntand, in mod firesc, si restrangerile autorizate ale acestui drept (art. 19 din Pactul International cu privire la Drepturile Civile si Politice; art. 13 din Conventia americana a drepturilor omului; art. 10 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale).
Libertatea de exprimare este, in acelasi timp, oarecum paradoxal, un drept cu potential invaziv, care, in absenta unui control prin mecanisme legislative adecvate, ar putea aduce atingere altor drepturi, de exemplu dreptului la respectarea vietii private si de familie, dreptului la respectarea libertatii de gandire, constiinta si religie, dreptului la nediscriminare.
Din aceasta ratiune, legislatorul a prevazut limitari ale libertatii de exprimare, inclusiv penale, care ar trebui sa garanteze realizarea scopului real al acestui drept particular, acela de vector al pluralismului, in contextul nevoii de evolutie sociala, culturala si politica a unei natiuni. Art. 53 din Constitutia revizuita a Romaniei, referitor la restrangerea exercitiului unor drepturi sau libertati, este relevant si in cazul libertatii de exprimare, intrucat enunta limitativ situatiile exceptionale care justifica limitarea acestei libertati fundamentale, anume apararea securitatii nationale, a ordinii, a sanatatii ori a moralei publice, precum si desfasurarea instructiei penale. Aceste restrangeri la care face referire alin. (1) al art. 53 din Constitutie trebuie sa treaca un dublu test, pe de o parte, testul necesitatii si al proportionalitatii ingerintei, in acord cu jurisprudenta consacrata a Curtii Europene a Drepturilor Omului, iar pe de alta parte, sa nu fie aplicate in mod discriminatoriu sau de o maniera care aduce atingere insasi existentei dreptului sau a libertatii. Daca in cazul protectiei securitatii nationale, a sanatatii si a moralei publice, restrangerile libertatii de exprimare sunt justificate (desi, chiar si in aceste domenii ingerintele pot crea derapaje, asa cum am argumentat in cadrul tezei), in cazul particular al ordinii publice, limitarea libertatii de exprimare este dificil de circumscris. Aceasta, intrucat conceptul de "ordine publica” este unul extrem de vast, care, tocmai datorita complexitatii continutului sau, apare ca echivoc si imprevizibil. Astfel, devine ineluctabila formularea intrebarii "Cand anume este necesara restrangerea libertatii de exprimare pentru protectia ordinii publice?” O atare posibilitate de limitare a exercitiului libertatii de exprimare, reglementata constitutional, deschide calea unui precedent periculos in practica judiciara, care ar putea legitima amendari (chiar penale) ale libertatii de exprimare, justificate ambiguu si sumar prin "necesitatea de a proteja ordinea publica”. O astfel de notiune vaga aminteste de o sintagma similara, aceea de "pericol concret pentru ordinea publica”, reglementata de controversatul art. 148 lit. f) C.proc.pen., invocat invariabil, dar in aceeasi termeni echivoci, pentru a motiva masura arestarii preventive. in contextul in care legea trebuie sa fie accesibila, previzibila si clar formulata, credem ca astfel de notiuni suspect de flexibile, deci nociv aplicate in contextul protectiei unor drepturi si libertati fundamentale, ar trebui inlaturate din corpul de legi. Cat priveste necesitatea protectiei onoarei si demnitatii persoanei, pe fondul unor atacuri tot mai agresive in presa scrisa si media audio-vizuala, limitele libertatii de exprimare au fost impinse excesiv, pana in punctul in care au fost abrogate insulta si calomnia din Codul penal roman (in vigoare), actualmente existand doar posibilitatea unei reparatii morale, pe cale civila, a prejudiciului de imagine. Sub influenta evidenta a Comisiei si Curtii Europene a Drepturilor Omului, care considerau excesive condamnarile penale ale jurnalistilor pentru insulta si calomnie, a avut loc abrogarea acestor fapte din Codul penal roman, ceea ce echivaleaza de fapt cu abdicarea de la o traditie de peste 100 de ani a legislatiei penale romane, care a incriminat actele care aduc atingere onoarei si demnitatii persoanei. Am apreciat operatiunea de abrogare a insultei si calomniei ca fiind un regres in evolutia legislatiei penale romane, in care se impunea a fi mentinuta posibilitatea aplicarii unei sanctiuni cu amenda penala pentru astfel de atingeri aduse onoarei si reputatiei, cu excluderea definitiva a pedepsei inchisorii. Aceasta cu atat mai mult cu cat majoritatea codurilor penale europene incrimineaza insulta si calomnia (art. 185-186 C.pen. german; art. 208-210 C.pen. spaniol; art. 594-599 C.pen. italian s.a.). De asemenea, desi art. 30 alin. (8) teza finala din Constitutia Romaniei prevede ca delictele de presa se stabilesc prin lege, in prezent nu exista o lege actualizata in acest domeniu, Legea presei nr. 3/1974 fiind recent abrogata.
